Construirea unei apropieri a Marii Britanii de Uniunea Europeană

Ideea nu era originală, dar cineva trebuia să înceapă să o ia în serios. Prim-ministrul laburist, Keir Starmer, a mizat de la începutul mandatului său la conducerea Guvernului britanic pe exploatarea războiului din Ucraina și a noilor provocări la adresa securității continentului european pentru a începe să construiască bazele unei apropieri de Uniunea Europeană. Și dinspre instituțiile comunitare s-a răspuns pozitiv. Vicepreședinta Comisiei Europene și Înaltă Reprezentantă pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, s-a întâlnit marți la Londra cu miniștrii britanici de Externe și Apărare, David Lammy și John Healey, respectiv, precum și cu șeful Statului Major al Apărării, David Radakin. Scopul a fost dublu: coordonarea mesajului de sprijin ferm pentru Ucraina și impulsionarea reînarmării ambelor blocuri.

Regatul Unit va găzdui pe 19 mai liderii comunitari într-un summit amplu anunțat care își propune să înceapă să discute serios relansarea unor relații pe care Brexit-ul le-a lăsat într-o stare precară. „Acest Guvern dorește să consolideze securitatea europeană, să intensifice relațiile noastre de apărare cu UE și cu aliații NATO, deoarece este ceva crucial într-o perioadă critică precum cea actuală”, a afirmat Healey.

Când a început lungul și durerosul divorț de UE, ambele blocuri au dorit să-și păstreze cooperarea în domeniul apărării. Londra și Bruxelles au semnat în 2019 o declarație politică anexă la Acordul de Retragere. Regatul Unit și-a exprimat dorința de a încheia cât mai curând acorduri de cooperare cu Agenția Europeană de Apărare, precum și cu Fondul European de Apărare și cu PESCO, structura permanentă de cooperare în domeniul apărării a celor 26 de țări membre (Malta este exclusă).

Cu toate acestea, prim-ministrul care trebuia să ducă la bun sfârșit aceste angajamente, Boris Johnson, a arătat un dispreț clar față de orice linie de apropiere cu UE. Invazia Ucrainei a fost modul de a demonstra, după cum pretindea Johnson, că Regatul Unit poate fi un actor cheie și solitar în geopolitica mondială. Starmer și Guvernul său s-au distanțat din primul minut de această pretenție. Securitatea și apărarea erau calea către o îmbunătățire a relațiilor cu Bruxelles, care ar trebui să includă mai târziu progrese în tratatul comercial.

Războiul din Ucraina, distanțarea noii Administrații a Statelor Unite de angajamentele sale față de Europa și cu umbrela comună care era NATO, și dorința de creștere a cheltuielilor pentru apărare atât de Londra, cât și de Bruxelles, au accelerat această dorință de reconciliere. „La mai bine de trei ani de la invazia ilegală la scară largă lansată de Putin, continentul se confruntă cu o provocare istorică”, a asigurat ministrul britanic de Externe. „Trebuie să ne actualizăm relația cu UE și să lucrăm împreună pentru a pune capăt acestui război și a oferi securitate tuturor cetățenilor noștri”, a proclamat Lammy.

Amenințarea retragerii SUA

„A existat o schimbare de mentalitate drastică în Europa, pornind de la aparenta aliniere a Statelor Unite cu Rusia. Convingerea că țările europene trebuie să fie mai autonome și să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare s-a așezat deja în suficiente capitale pentru a fi ceva ireversibil”, explică Mujtaba Rahman, director general pentru Europa al Eurasia Group, consultant internațional de risc politic.

Problema, subliniază Rahman, este că această schimbare de mentalitate este încă la jumătatea drumului în structurile de comandă ale NATO. Și Guvernul Starmer, care nu vrea să-și piardă „relația specială” cu Washington și relevanța sa în ceea ce rămâne principala organizație militară a Occidentului, navighează între două ape. „Leadership-ul european al NATO, condus de Regatul Unit, constituie viitorul apărării continentului, care ne va proteja copiii și nepoții”, spunea în urmă cu doar două săptămâni secretarul de stat pentru Apărare, Pete Hegseth, la primirea la Washington a omologului său britanic, Healey.

Experții sugerează că cel mai bun mod de a începe construirea unei cooperări solide între Regatul Unit și UE în această materie este, în primul rând, să se lucreze la o industrie europeană de apărare, cu finanțare comună. „Activele britanice în acest domeniu trebuie luate în considerare: o cultură strategică, industrii de apărare vibrante și un leadership clar în acest sector. Trebuie să i se permită Regatului Unit să contribuie la construirea unei baze industriale de apărare cu adevărat europene, și nu doar a UE”, apără Armida van Rij, cercetătoare a Programului Europa al centrului de gândire Chatham House.

Ministra britanică a Economiei, Rachel Reeves, a discutat deja cu omologii săi din G-20, reuniți la Ciudad del Cabo la sfârșitul lunii trecute, „posibilitățile de mobilizare a finanțării private pentru a maximiza resursele destinate apărării” europene. Departamentul său a primit cu interes propunerea lansată de fostul șef al Statului Major britanic Nick Carter de a impulsiona o „bancă pentru reînarmare” similară Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la care ar contribui cu fonduri toate țările membre pentru proiecte comune de apărare.

O finanțare partajată, precum și proiecte industriale și achiziții comune, indică Luigi Scazzieri, expert în Securitate Europeană și Apărare al Centrului pentru Reforma Europei, ar trimite un semnal clar de forță atât Rusiei, cât și Statelor Unite, Ucrainei și propriilor cetățeni europeni. Alături de acest efort, atât UE, cât și Regatul Unit ar trebui să se străduiască, indică analiștii, să aibă gata un acord de asociere în materie de apărare și securitate care ar putea fi semnat la summitul din mai de la Londra.

„Punctul nostru de plecare este un adevăr simplu: securitatea europeană este indivizibilă. S-ar putea ca Regatul Unit să nu mai fie membru al UE, dar când vine vorba de menținerea securității continentului, Europa nu își poate permite să fie mai puțin decât suma părților sale”, au asigurat Kallas și Lammy într-o scrisoare comună publicată marți pe pagina web a Politico.