Regimul coprezidențial din Nicaragua, condus de Daniel Ortega și Rosario Murillo, a eliberat peste 53.000 de deținuți comuni în ultimul deceniu, sub pretextul "conviețuirii familiale". Această politică a stârnit îngrijorări serioase privind securitatea cetățenilor și consolidarea controlului politic al regimului.

Un exemplu șocant este cazul lui José Francisco Salgado, care, la doar trei luni după ce a fost grațiat, și-a ucis mătușa de 81 de ani. Salgado era unul dintre numeroșii infractori eliberați înainte de a-și executa pedeapsa, chiar și pentru infracțiuni grave precum furtul de motociclete.

Organizațiile feministe critică vehement aceste eliberări, argumentând că au dus la o creștere a numărului de feminicide în Nicaragua. De asemenea, nicaraguanii exilați atrag atenția asupra ratei ridicate de recidivă în rândul acestor deținuți. O analiză a Fundației Sin Límites a relevat că 7,18% dintre persoanele eliberate au recidivat, indicând eșecul programelor de reintegrare socială ale sistemului penitenciar.

Un sondaj recent realizat de organizația Hagamos Democracia arată că 97% dintre nicaraguani percep o creștere a criminalității și o intensificare a sentimentului de insecuritate, direct legată de eliberările anticipate. Chiar dacă autoritățile penitenciare susțin că promovează reintegrarea prin programe educaționale, rata de recidivă indică deficiențe semnificative în calitatea și eficacitatea acestor inițiative.

Fundația Sin Límites subliniază că aceste eliberări servesc unei "funcții strategice" pentru regim. Prin crearea unui climat de insecuritate, atenția publică este deviată de la problemele politice majore, cum ar fi soarta prizonierilor de conștiință sau criticile la adresa sistemului autoritar. Astfel, regimul reușește să-și consolideze controlul politic, utilizând sistemul judiciar ca instrument de reprimare a opoziției și de limitare a drepturilor fundamentale.