Niklas Frank, fiul criminalului nazist Hans Frank, nu poate scăpa de umbra tatălui său, "Măcelarul Poloniei". El compară această povară cu un spirit malefic care îi este agățat de umeri și nu-l părăsește niciodată. „Îmi uram tatăl”, spune el într-o dimineață de toamnă, adăugând acum: „Îl disprețuiesc”.

Niklas avea doar șase ani când tatăl său a fost judecat la Nürnberg. Procesul, care a început pe 20 noiembrie 1945, a dus la condamnarea la moarte a lui Hans Frank. Astăzi, la 87 de ani, Niklas continuă să-și rememoreze trecutul, lamentându-se de o Germanie și o istorie care nu se încheie niciodată. „Nu se va termina niciodată”, explică el, „pentru că victimele sunt încă vii, ard în creierul meu”.

Niklas Frank a crescut într-un mediu privilegiat, fiind fiul avocatului personal al lui Hitler și viceregele său în teritoriile dintre Polonia și Ucraina, unde se aflau lagărele de exterminare. El a trăit în castelul din Cracovia, de unde tatăl său planifica uciderea a milioane de evrei. Niklas a păstrat ani la rând o fotografie cu cadavrul tatălui său, pentru a se asigura că este „cu adevărat mort”.

Timp de ani de zile, Niklas a repetat: „Sunt împotriva pedepsei cu moartea, cu excepția cazului tatălui meu”. El recunoaște acum: „Sunt egoist. Dacă nu l-ar fi spânzurat pe tatăl meu, el mi-ar fi distrus creierul cu ideologia sa. Era un bărbat fermecător, vorbea atât de fluent, era atât de inspirator încât, cu siguranță, mi-ar fi ruinat creierul și probabil aș fi avut nevoie de decenii după moartea sa pentru a găsi adevărul”.

Locuind într-un sat mic din nordul Germaniei, Niklas Frank a lucrat ca reporter și editorialist pentru săptămânalul Stern. El a creat o statuie controversată în grădina sa: un crocodil vopsit în culorile drapelului german, cu o lacrimă uriașă și o placă pe care scrie: „Singurul monument onest dedicat copiilor, femeilor și bărbaților evrei uciși de noi (valabil și pentru Austria)”. Lângă statuie, o construcție din lemn poartă inscripția „Intrare în Iad”, unde sunt expuse fotografii cu Hans Frank, Hitler și cadavre din lagărele de exterminare, inclusiv o imagine nudă a tatălui său, pe care o consideră o „răzbunare personală”.

Niklas Frank subliniază că, în ceea ce privește crimele germane, nimeni nu este un șovinist mai mare decât el. „Nu mă interesează alte țări cu multe asasinate. Nimeni nu a comis crime ca cele pe care le-am comis noi cu Holocaustul”, afirmă el.

El își îndeamnă tinerii ascultători din școli să-și imagineze că victimele Holocaustului sunt propriile lor persoane dragi, pentru a înțelege ororile suferite. „Bucurați-vă de viață, dar amintiți-vă că sunteți germani. Așa că trebuie să țineți minte ce au făcut bunicii și străbunicii voștri, sau ce au văzut și nu au făcut nimic pentru a împiedica. Vă rog, reacționați imediat dacă întâlniți oameni care vorbesc inuman”, le transmite el.

Cu toate eforturile Germaniei de a-și confrunta trecutul nazist, Niklas Frank este sceptic. El susține că democrația germană a fost „construită cu naziști” care au „ascultat noul sistem, la fel cum ascultaseră și Al Treilea Reich”. „Presupun că există doar un milion de adevărați democrați în Germania”, conchide el. Într-un moment de introspecție, el mărturisește că uneori nu are încredere nici în el însuși, în special când începe să mintă sau să dea dovadă de lașitate, atitudini pe care le consideră o moștenire a tatălui său.