Președintele Argentinei, Javier Milei, continuă o serie de reduceri bugetare, o politică intensificată după alegerile parlamentare. Aceste alegeri au fost marcate de ceea ce a fost descris drept șantaj din partea fostului președinte american Donald Trump, care a condiționat un pachet de salvare financiară de victoria lui Milei.

În Buenos Aires, un mural din octombrie, purtând mesajul „Argentina în a treia criză a datoriei”, a reflectat profund realitatea economică a țării. Populația argentiniană se confruntă cu datorii masive pentru nevoile de bază: cumpărarea de alimente și medicamente, plata chiriei și acoperirea urgențelor zilnice. Această dependență de îndatorare, adânc înrădăcinată în viața cotidiană ca instrument de supraviețuire, explică sensibilitatea populației la șantajul financiar ca mecanism politic.

Noțiunea de „libertate financiară”, promovată ca o promisiune de viitoare oportunități de afaceri pentru o populație supraîndatorată, a devenit o temă centrală a guvernului de extremă dreaptă din Argentina. Această idee integrează noi tehnologii financiare, cum ar fi portofelele virtuale, și eliminarea oricărei reglementări valutare, inițiind un nou ciclu de îndatorare, mai întâi cu FMI și acum direct cu Trezoreria Statelor Unite.

În ciuda numelui său, „libertatea financiară” este indisolubil legată de o restaurare conservatoare, însoțită de un antifeminism de stat. Acesta permite neoliberalismului autoritar să se exacerbeze sub forme fasciste, printr-un război declarat și susținut cu resurse publice împotriva anumitor categorii sociale, manifestat prin violență verbală și digitală a președintelui împotriva jurnalistelor și politicienilor. Prin acest antifeminism de stat, care legitimează violența împotriva femeilor, lesbienelor și persoanelor trans, guvernul intensifică proiectul neoliberal autoritar, organizându-l după logici fasciste de sărăcire și criminalizare a unor grupuri, inclusiv pensionari, persoane cu dizabilități și migranți.

Victoria lui Milei la alegerile intermediare din octombrie l-a propulsat ca figură politică preferată a avansului american în America Latină, conform planului inițial. Trump a promis 20 de miliarde de dolari în schimbul victoriei, intervenția sa fiind atât financiară, cât și politică. Un citat al său, publicat a doua zi după victorie, a sintetizat situația: „Statele Unite au câștigat mulți bani din aceste alegeri”. Alegerile, considerate o afacere, subliniază o operațiune politico-financiară preexistentă: promisiunea unui decont de la Trezoreria SUA ca o „operațiune de salvare” a economiei argentiniene dintr-o nouă criză inflaționistă.

Mesajul lui Trump, difuzat în mass-media și rețelele sociale, avertiza că, dacă guvernul nu va câștiga, nu va exista nicio salvare. Acest șantaj financiar a funcționat ca o amenințare la adresa unei stabilități precare, deja supraîndatorate. Instabilitatea economică existentă, cu prețuri care variază săptămânal și devalorizarea veniturilor lunare, a fost terenul fertil pentru această extorcare, subliniind impactul strategic al aspectelor financiare în viața cotidiană. Această secvență politică a culminat în noiembrie cu semnarea unui acord care include avantaje pentru instalarea centrelor de date, ce necesită cantități enorme de apă și energie.

Îndatorarea familiilor este o realitate, 7 din 10 argentinieni declarând că se confruntă cu „stres financiar”. Aceasta este agravată de o dereglare economică brutală, unde prețurile chiriilor, medicamentelor și serviciilor de bază cresc lunar. Această fragilitate economică se traduce într-o fragilitate existențială. Proiectul anarho-libertar, un capitalism autoritar, obligă la o competiție permanentă împotriva sărăciei, transformând formulele de anihilare a anumitor populații într-un „lubrifiant al economiilor de ură”. Modurile de gestionare a precarității sunt un câmp deschis de dispută, putând alimenta autoritarismul competitiv sau, dimpotrivă, organizații politice ce insistă pe forme de solidaritate și cooperare.

„Fanteziile libertare” ale guvernului Milei mizează pe ideea că este posibil să trăiești independent, fără a depinde de nimeni (protejarea casei, familiei și apei în fața penuriei, ca o modalitate de a gestiona un viitor catastrofal). Această viziune a fost exemplificată de Milei însuși, care și-a folosit contul oficial pentru a promova și a îndemna la investiții într-o „meme-coin” numită Libra, o criptomonedă inspirată de un meme. Această înșelătorie se condensează în căutarea unei idei abstracte de libertate, denumită „libertate financiară”, susținută de modul în care instrumentele financiare sunt propagate ca ajutor în fața precarității și a devalorizării veniturilor, consecințe ale programului de ajustare al FMI din 2018. Aceasta se adaptează unei mentalități de „antreprenor” permanent, ajungând până la a se consacra ca „speculator al propriei supraviețuiri”.

Între timp, guvernul câștigă timp și oferă stabilitate afacerilor financiare, fără a reuși să stabilizeze criza generală. Această instabilitate servește ca discurs de legitimitate pentru a accelera reforme (muncii, pensiilor și fiscale), decrete (de exemplu, pentru colectarea obligatorie a datoriilor prin portofele electronice) și alte măsuri.

La nivel global, strategia „libertății financiare” este legată de o propagandă pentru obținerea de venituri. Altfel spus, în fața unui viitor incert la bătrânețe, protecția devine libertatea financiară. Dar în Argentina, această incertitudine este prezentă acum. Prin urmare, responsabilitatea individuală, tradusă ca libertate și independență, găsește în instrumentele financiare limbajul pentru a disloca chestiuni precum sărăcia, inegalitatea și, mai ales, incertitudinea. Acest fenomen se intensifică acolo unde devalorizarea veniturilor este organizată ca un război real împotriva populației, articulând logici de cruzime. Contestarea cruzimii care utilizează finanțele ca armă de colonizare în masă este o sarcină dificilă, dar inevitabilă pentru a încerca eliberarea într-un capitalism care mizează doar pe război.