Spania se confruntă cu o dezbatere intensă privind trecutul său politic și percepțiile actuale. Recent, două femei în vârstă din Valencia au descris situația politică actuală a țării ca fiind o "dictatură comunistă", o afirmație surprinzătoare având în vedere experiența lor sub regimul național-catolic al lui Franco, care impunea restricții severe femeilor.

Astfel de opinii nu sunt izolate. În cartierele bogate din Madrid, se aud adesea plângeri despre "dictatura sanchistă" din partea unor persoane în vârstă care, posibil, resimt schimbări sociale și economice. Ele susțin că într-o "dictatură comunistă" sunt persecutați evazioniștii fiscali și cei care profită de pe urma materialelor sanitare în crize, în timp ce în "democrațiile ideale" sunt recompensați promotorii de știri false.

O preocupare majoră este influența acestor idei asupra tinerilor, despre care se spune că "devin franchiști". Există o tendință de a lăuda presupusele realizări ale regimului Franco, în special în ceea ce privește infrastructura. Însă, veteranii antifranchiști, care au trecut prin închisori în acea perioadă, contrazic această narațiune, amintind de mahalalele din Madrid, lipsa apei în multe cartiere și construcția ilegală de locuințe. De asemenea, se uită deceniile de foamete provocate de politica economică a lui Franco. Redresarea a venit doar datorită banilor emigranților, muncii prizonierilor și turismului incipient.

Este ironic că astăzi, dacă cineva subliniază un aspect pozitiv al franchismului, este imediat etichetat drept franchist. Se creează impresia că în actuala "dictatură", așa cum unii o numesc sarcastic, nu se poate spune nimic nu pentru că ai fi închis, ci pentru că vei fi criticat. Această situație ridică întrebări importante despre libertatea de exprimare, adevărul istoric și impactul retoricii politice asupra conștiinței publice din Spania.