În Spania, dezbaterea privind orarele televiziunilor a fost redeschisă de durata neobișnuit de lungă a programelor de prime time, cum ar fi reality show-urile de aventură și emisiunile culinare, ce se extind mult după miezul nopții. Această situație devine problematică pentru publicul obișnuit, care are responsabilități profesionale și personale de conciliat.

O fostă președintă interimară a RTVE și expertă în televiziune a descris "cota de piață" (share) ca fiind un concept "nefast", afirmând că "ne facem o mare păcăleală" în legătură cu indicii de audiență. De exemplu, un program a început la 23:30 și s-a terminat după ora 1:00, iar alte emisiuni se termină regulat la 02:15 sau 02:30 dimineața.

Canalele precum La 1 și Antena 3 adoptă un sistem de "dublă ofertă de prime time", extinzând durata programelor populare pentru a-și mări cota de piață. Aceasta este o statistică ce indică procentul de spectatori care urmăresc o anumită emisiune la un moment dat, din totalul televizoarelor pornite. Este un indicator crucial pentru competitivitate și pentru atragerea agenților de publicitate.

Cu toate acestea, dependența de cota de piață maschează o scădere dramatică a numărului total de spectatori la televiziunea tradițională. Într-un deceniu, audiența medie în intervalul orar de maximă audiență a scăzut cu o treime, de la 18,2 milioane la 12,4 milioane de spectatori. Chiar dacă unele programe își mențin sau chiar își depășesc cota de piață anterioară, ele o fac cu semnificativ mai puțini telespectatori.

Tactica de a prelungi emisiunile până târziu permite canalelor să "umfle" cota de piață, deoarece, pe măsură ce noaptea avansează și numărul total de spectatori scade, cei rămași sunt concentrați pe puținele programe difuzate. Această strategie ridică întrebări despre rolul radiodifuzorilor publici, cum ar fi RTVE, care ar putea argumenta că programele sunt disponibile la cerere. Însă, aceasta ar însemna, de fapt, că televiziunea tradițională își îndepărtează spectatorii.

Criticile se extind și la media, acuzate că prezintă lupta pentru cota de piață ca pe o "luptă de box", distorsionând adevăratul rol al audiovizualului, unde succesul nu ar trebui să fie definit exclusiv prin cifre brute de audiență, ci prin calitatea și relevanța conținutului.