Patruzeci și șapte de scriitori invitați la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic, au alcătuit o listă esențială cu 25 de romane care definesc identitatea literară a Barcelonei. Această selecție confirmă statutul lui Mercè Rodoreda ca fiind una dintre cele mai importante naratoare ale orașului, dar introduce și nume noi în peisajul literar local, oferind o perspectivă proaspătă asupra canoanelor stabilite.

În anii ’90, discuțiile despre lipsa unui "mare roman" al Barcelonei erau frecvente, însă consensul a relevat existența multor opere literare inextricabil legate de oraș. Autori precum Mercè Rodoreda, Eduardo Mendoza, Juan Marsé și Quim Monzó au format constelația literară a capitalei catalane. Astăzi, odată cu reprezentarea Barcelonei la Guadalajara, scriitorilor li s-a adresat din nou întrebarea despre referințele lor, atmosfera pe care o au în minte și ce vor transmite lumii despre literatura catalană.

Lista rezultată aduce atât confirmări, cât și noutăți. Recunoașterea lui Rodoreda ca reper major este reafirmată, mai ales într-un an în care opera sa este relecturată și prin artă și dans. Printre noile voci se numără Adrià Targa, Cristina Morales și Tina Vallès, ale căror propuneri sparg tiparele imaginariului tradițional, abordând teme precum dragostea-ură sau deziluzia într-un mod inedit, uneori chiar dincolo de formatul romanului.

Titlurile incluse acoperă diverse epoci, creând o cronologie a spiritului orașului, și îmbină romane scrise atât în catalană, cât și în spaniolă. Această juxtapunere nu are scopul de a asimila, ci de a evidenția tensiunile și diferențele artistice și politice inerente. De exemplu, abordările lui Rodoreda și Marsé oferă două moduri distincte de a se apropia de experiența fizică a orașului.

Câteva exemple notabile din lista sunt:

• "La plaça del Diamant" (Piața Diamantului) de Mercè Rodoreda (1962): O evocare a Barcelonei de dinainte de război, văzută prin ochii protagonistei Colometa.
• "Vida Privada" (Viața Privată) de Josep Maria de Sagarra (1932): O satiră impertinentă a aristocrației barceloneze din anii '20, care a topografiat orașul ca o entitate literară de anvergura Parisului sau Londrei.
• "Últimas tardes con Teresa" (Ultimele seri cu Teresa) de Juan Marsé (1966): O poveste agilă și cinematografică despre relațiile de putere și inegalitățile sociale din Barcelona anului 1956, cu personajul iconic Pijoaparte.
• "Nada" (Nimic) de Carmen Laforet (1945): O explorare a deziluziei tinereții în Barcelona post-război, marcată de realitatea sumbră a vremii.
• "La ciudad de los prodigios" (Orașul minunilor) de Eduardo Mendoza (1986): O narațiune despre ascensiunea socială a lui Onofre Bouvila, încadrată de cele două expoziții universale ale Barcelonei.

Această colecție de opere literare oferă o imagine complexă și dinamică a Barcelonei, o mărturie a modului în care orașul a inspirat și continuă să inspire scriitori de-a lungul istoriei.