Baschetul are o calitate extraordinară: demonstrează cât de elastic poate deveni timpul în funcție de circumstanțe. Când un meci este pe cale să se încheie și scorul este extrem de strâns, antrenorii solicită adesea un time-out. Uneori, pe tabelă mai sunt doar câteva secunde și chiar sutimi. Echipele tehnice transmit instrucțiuni sportivilor, atât de multe încât pare imposibil să se îndeplinească chiar și o mică parte dintre ele. Este fizic imposibil. Și totuși, se întâmplă. Oricât de scurt ar fi intervalul de timp, există loc pentru zeci de mișcări coordonate care vor permite o degajare pentru o ultimă aruncare sau un "alley-oop" ce va transforma încheierea meciului în ceva asemănător îndeplinirii visului sportiv american. Un efect ciudat va face ca, pe afișajul electronic, sutimile să avanseze aproape în ritmul secundelor, iar acestea să o facă cu o cadență exactă, astfel încât ultima tentativă de coș să poată fi realizată. Aceasta este o parte a magiei baschetului.

Pentru ca o mare parte a publicului sportiv spaniol să descopere această "magie", a fost necesară o explozie. Aceasta a avut loc la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984. Spania a obținut medalia de argint – pierzând în finală cu 96 la 65 în fața Statelor Unite – inaugurând o perioadă de furor în jurul sportului cu mingea la coș, care avea să ducă la o creștere spectaculoasă. Cartea "Tri, Tri, Triple" (Roca Editorial) a jurnalistului sportiv Javier Maestro, reconstituie acei ani în care curțile școlilor din țară au început să se umple de terenuri de minibasket. El o face prin vocea mai multor jurnaliști care au știut să povestească o epocă istorică pentru un sport care nu înceta să crească. Povești, intrahistorii, anecdote, simpatii și antipatii completează o carte care surprinde iluzia acelui moment. Aceeași iluzie care însoțește zborul mingii spre coș de pe linia de 6,75 metri, când apare magia baschetului.