Un număr tot mai mare de politicieni, în special în Statele Unite și America Latină, își afișează public credința religioasă pentru a susține poziții ideologice ultra-conservatoare, a face propagandă și a atrage adepți în scopul de a câștiga alegeri sau de a obține beneficii financiare. Această tendință contrastează puternic cu abordarea unor figuri istorice precum Aldo Moro, fostul prim-ministru italian, care, deși un catolic devotat, își păstra credința în sfera privată, dedicându-se statului.

Granița dintre ideologia trumpistă, modelată de Steve Bannon, și aspectele cele mai reacționare și intolerante ale bisericilor creștine devine din ce în ce mai neclară. În videoclipurile prozelite, adesea apar în fundal imagini cu Hristos Pantocrator, iar declarații precum "Trump nu este perfect; este un instrument imperfect, dar infuzat de providența divină" sunt frecvente.

Congresista Marjorie Taylor Greene, o figură radicală a mișcării MAGA, a răspuns la critici cu interpretări teologice, afirmând: "A asculta de Isus, a ierta și a cere iertare nu înseamnă a îngenunchea, ci a umbla în ascultare de Hristos, Domnul nostru, și a ne pune credința în acțiune."

În America Latină, unde bisericile evanghelice au câștigat teren de decenii, discursul religios a pătruns ireversibil în viața publică. În Mexic, aripa dreaptă a ofensivei împotriva guvernului Claudiei Sheinbaum apelează la fanatism religios. În Venezuela, Nicolás Maduro a profitat de fervoarea religioasă, proclamând public pe Iisus Hristos "domnul și proprietarul Venezuelei".

De asemenea, proliferează influenceri care își folosesc platformele pentru a-și promova succesul ca o urmare a "urmării lui Isus", demonstrând cum credința, destinată inițial sferei intime, devine un instrument puternic în mâinile politicienilor și personalităților publice pentru atingerea propriilor scopuri.