Simbolurile naționale, de obicei grandioase precum steagurile și imnurile, pot fi găsite și în obiecte cotidiene, precum un simplu preparat culinar. Mâncarea are capacitatea de a funcționa ca o unealtă diplomatică, o idee centrală a „gastronaționalismului” – utilizarea alimentelor pentru a construi sau consolida identitatea națională.

Într-un context politic polarizat, unde simbolurile tradiționale sunt adesea disputate, preparate precum paella, tortilla sau crochetele pot deveni elemente unificatoare la nivel național. „Alimentația este o cultură, iar toate culturile generează identități”, explică un expert. În special în contextul migrației, alimentele devin indicatori clari de apartenență, de unde și abundența de restaurante tradiționale în cartierele de emigranți.

Un chef palestinian a menționat că „pentru imigranții cu legături fragile cu patria lor, mâncarea poate fi un substitut deosebit de semnificativ al identității naționale”. Acest lucru subliniază nevoia umană de a concretiza sentimentele intangibile de apartenență prin elemente fizice.

Gastronomia reprezintă un element identitar mai puțin conflictual. Societatea modernă apreciază explorarea bucătăriilor străine ca un semn de curiozitate și distincție socială, spre deosebire de naționalismele care, adesea, implică o anumită confruntare. În timp ce granițele creează o dihotomie „noi versus ei”, gastronomia promovează împărtășirea, nu competiția.

Exemplele din cartierele multiculturale din Madrid demonstrează cum restaurantele inițial destinate migranților au atras treptat și localnicii, adăugând preparate la masă cu bucurie. Acest proces ar fi fost mai dificil în cazul unor instituții religioase, deoarece, spre deosebire de credințe, preparatele culinare diverse pot coexista fără a crea un conflict cu cultura proprie.

Cu toate acestea, capacitatea mâncării de a construi identitate fără confruntare are limite. Gastronaționalismul, apărut ca răspuns la globalizare în anii '80-'90, este acum sub presiunea mișcărilor de extremă dreaptă care încearcă să genereze conflicte și în jurul mesei. Un exemplu notabil a fost cel al unui politician italian care a denunțat tortellini de pui în 2019, considerați o amenințare la adresa culturii tradiționale. Întrebări precum „dar mănâncă șuncă?” devin un pretext pentru a diferenția și a exclude. Cu toate acestea, potențialul politic și ideologic al gastronomiei o face un instrument perfect pentru a construi punți între culturi.

„Dacă politica îi desparte pe oameni, o masă bună îi adună.” - un fost șef al bucătăriei Elysée.

Oscar David Gomes, politolog și cercetător culinar, a studiat cum Portugalia și-a folosit gastronomia ca armă diplomatică, o formă delicioasă de a se prezenta lumii. Până în anii '80, bucătăria franceză domina ambasadele, însă în ultimele decenii a crescut aprecierea pentru produsele și rețetele locale. Concluziile studiului său sunt relevante pentru multe țări din sudul Europei.

Franța a fost printre primele state care au recunoscut puterea mâncării ca element de „soft power” (capacitatea de a influența prin atracție, nu prin forță) și a vorbit despre gastrodiplomație. Totuși, Thailanda a demonstrat cel mai bine această putere. La începutul anilor 2000, guvernul thailandez a lansat un program de promovare a gastronomiei naționale prin certificări, subvenții și programe de formare. În câțiva ani, numărul restaurantelor thailandeze la nivel mondial s-a dublat, iar Pad Thai a devenit un fel de mâncare celebru, contribuind semnificativ la creșterea turismului în țară.

Gastrodiplomația poate servi și ca o apărare a propriei identități. Prezentarea unui șef de stat străin cu un preparat local superior, cum ar fi o șuncă portugheză de Barrancos, este o formă de a spune: „și noi avem o șuncă mai bună decât a voastră”, transformând o potențială dispută într-o „competiție” plăcută. Așa cum a declarat un Ministru de Externe, „gastronomia noastră este unul dintre cele mai bune atuuri și puncte forte în crearea imaginii și reputației noastre în străinătate”.

Gomes susține că acest principiu se aplică în toate sferele. Fie că este vorba despre întâlniri diplomatice, mese de afaceri sau cine în familie, bucătăria facilitează dialogul, reduce diferențele și creează complicități. Gastronomia devine astfel un element identitar care evită patriotismul epic, servind la împărtășirea propriei identități cu străinii și, de asemenea, la discutarea unor subiecte, dar puține discuții naționaliste se pot lăuda că se rezolvă prin a-i închide gura adversarului cu o farfurie bună de șuncă.