După aproape patru ani de război cu costuri umane extrem de ridicate, pacea în Ucraina este de neprețuit. Este o afirmație căreia nimeni nu-i poate găsi o obiecție morală. Cu toate acestea, trebuie să reconstruim economia devastată a țării invadate și a locuitorilor săi, chiar și economia slăbită a țării agresoare, iar acest lucru are un cost care trebuie cuantificat, deoarece cineva va trebui să plătească și cineva va trebui să execute lucrările cu un profit substanțial.

Așa cum este propus acum, în așteptarea revizuirilor finale, Rusia va fi marele beneficiar militar și politic. Ucraina va dura ani de zile pentru a-și recăpăta statutul economic, și o va face cu prețul cedării teritoriului și a aspirațiilor sale geostrategice. Vor exista mai multe victime decât Ucraina sau Europa, care vor fi din nou marginalizate în proiectarea propriei politici de securitate, deoarece atlantismul ca bloc de apărare și multilateralismul ca formulă de funcționare a echilibrului global sunt grav afectate, ambele ca urmare a politicii eterodoxe a lui Trump. Niciodată un membru NATO, și cu atât mai puțin cel mai puternic, nu a fraternizat atât de pasional cu un adversar și nu și-a disprețuit atât de grosolan aliații precum a făcut-o locatarul Casei Albe în acest caz.

Planul de pace elaborat de Moscova și Washington are puține șanse de corecție din partea Europei, și mai puțin din partea Ucrainei, al cărei lider a sugerat deja că va trebui să aleagă între a-și pierde onoarea și a-și pierde un aliat fundamental. Dar, judecând după conținutul primului proiect de acord, Kievul va pierde onoarea (teritoriu) și va trebui să împartă un aliat care are mai multe preferințe pentru adversarul său decât pentru ea însăși. Dacă pacea va fi semnată în termenii propuși, marele beneficiar economic al armistițiului va fi SUA, și secundar cele două economii în conflict și țările europene cele mai apropiate de granița rusă și ucraineană.

SUA și-a asigurat partea leului din dividendele păcii prin crearea unui pachet global de reconstrucție a Ucrainei, cu investiții majore în infrastructură și în industria intensivă în tehnologie, date și inteligență artificială, care va fi finanțat parțial din fondurile reținute Rusiei (aproximativ 86 de miliarde de euro) și cu o contribuție suplimentară de 100 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene pentru reconstrucție. În plus, SUA intenționează să fie un aliat preferențial în exploatarea gazoductelor care traversează teritoriul ucrainean.

Dar își extinde dividendele și la participarea la reconstrucția infrastructurilor rusești din zona de război, cu contribuții financiare și industriale, pe lângă investirea celeilalte jumătăți din fondurile rusești înghețate în propria reconstrucție a economiei sale, și angajamentul de a exploata în comun mineralele rare din Arctica, în schimbul reintroducerii Rusiei în G8 și eliminării tuturor sancțiunilor impuse economiei și liderilor săi. Recompensa propusă Kievului este că va putea îndeplini unul dintre visele care-i luau somnul lui Putin, anume aderarea la UE.

Economia ucraineană nu va mai fi aceeași, printre altele, deoarece va fi forțată să piardă teritoriu (Lugansk, Crimeea – ocupată din 2014 – o parte importantă din Donețk și partea ocupată din Herson și Zaporojie, deși Kievul își menține fermitatea de a nu ceda, iar finalul este încă de concretizat) și să-și susțină singură apărarea cu o armată care o triplează pe cea de dinainte de război, cu costurile suplimentare aferente, și nu o va împărți cu NATO, deoarece nu va putea adera la aceasta prin imperativul tratatului de pace, la fel cum Alianța nu-și va putea extinde domeniile. În plus, nu va putea dezvolta putere atomică și ar putea fi nevoită să împartă 50% cu Rusia energia centralei nucleare de la Zaporojie, lucru pe care îl refuză categoric. În definitiv, condițiile economice ale pactului au fost concepute de Trump, iar cele geostrategice și de apărare de Putin, iar pentru acestea i se cere Ucrainei o aderare claudicantă.

Europa, cu excepția unui miracol într-o negociere în care până săptămâna aceasta a fost ignorată, urmând tradiția în toate conflictele la est de granițele sale, va trebui să contribuie cu o cantitate uriașă de resurse pe care va trebui să le deturneze de la alte angajamente financiare, într-un moment în care creșterea sa este slabă și asimetrică, iar posibilitățile sale de a-și recăpăta suveranitatea industrială și tehnologică sunt limitate. Nu va putea, în plus, să renunțe la angajamentul său reluat pentru apărare, deoarece acest episod și o rezoluție precum cea care se întrevede confirmă că Moscova este periculos de expansionistă și că riscul de a se reproduce pe același sol ucrainean sau pe altul cu graniță cu Rusia este evident: nu a dispărut, s-a intensificat.

Pentru câțiva ani, da, își va recăpăta liniștea și poate că economia sa se va reactiva la nivel global. Dar activitatea cea mai intensivă se va deplasa către țările din estul teritoriului său, aceleași care de la începutul războiului au înregistrat o diminuare foarte notabilă a performanțelor lor economice. Un raport recent al Comisiei Europene arată că în 2022 și 2023, țările învecinate cu Ucraina și Rusia au pierdut două puncte de creștere în fiecare dintre acești ani, și între 1,1 și 1,3 puncte procentuale anual țările care se aflau la mai puțin de o mie de kilometri de granița rusă, chiar dacă nu se învecinau cu aceasta.

Costul s-a concentrat pe prețul energiei din cauza penuriei, pe fluxurile comerciale, pe inflație, pe consum, pe ocuparea forței de muncă și pe costurile financiare acolo unde nu exista protecția euro, și a experimentat o creștere obligatorie a cheltuielilor publice și a deficitelor fiscale, cu avansuri în cheltuielile defensive și mai puțină atenție acordată investițiilor productive. Efectele cele mai limitate s-au concentrat în țările mai îndepărtate, cum ar fi Portugalia, Spania, Franța, Italia, Belgia și Irlanda. Acum, această situație ar putea fi inversată, și nu trebuie exclus ca țări precum Spania, Portugalia și Italia să trebuiască să împartă cu țările estice prima lor turistică tradițională, de care se bucură atât atunci când există conflicte pe celălalt flanc al Europei, cât și atunci când pacea revine. Ceea ce va trebui să suplinească este diminuarea resurselor pentru investiții care vor fi alocate estului și reconstrucției, în care companiile spaniole, cu excepții notabile, vor fi spectatoare.