Există zile în care ne trezim cu o dorință profundă ca ceva bun să se întâmple. Nu neapărat un eveniment măreț, ci poate un mic gest, o normalitate reconfortantă sau o surpriză cotidiană. Ne întrebăm dacă universul, sau o forță superioară, ne "sintonează" cererile, la fel cum noi căutăm o anumită frecvență la radio.

Adesea, chiar și atunci când știm că depinde de noi să ne creăm propriile momente pozitive, continuăm să sperăm într-un semn, o confirmare că nu suntem singuri în propriile noastre gânduri. Această speranță este o amintire a copilăriei, când bucuria putea apărea instantaneu, de la un cadou neașteptat până la un cuvânt de laudă sau lumina soarelui într-o dimineață specială.

Poate că, în esență, căutăm confirmarea unei ordini secrete, a unui echilibru subtil între gândurile noastre și evenimentele din jur. Un pact care, la fel ca semnalele radio, se poate îndeplini sau distorsiona în funcție de circumstanțe. Este reconfortant să credem că binele pe care îl căutăm nu vine întotdeauna în forma anticipată; uneori se manifestă sub masca rutinei, a unei conversații simple sau a unui zâmbet neașteptat. Iar cea mai eficientă "rugăciune" ar putea fi, de fapt, capacitatea noastră de a rămâne pur și simplu atenți la aceste semne discrete.