În câteva cuvinte
Mon Laferte lansează "Femme Fatale", un album care îmbină jazzul cu atmosfera de cabaret și prezintă o abordare muzicală diversă, cu influențe de bolero, soul și trip-hop, explorând teme de dragoste și dorință.
Cântăreața chiliană Mon Laferte a lansat recent un nou album, intitulat „Femme Fatale”, o lucrare muzicală ce îmbină ritmuri de jazz cu o atmosferă vibrantă de cabaret, eliberată de prejudecăți. Acest material discografic o prezintă pe artistă într-o nouă lumină, continuând evoluția sa artistică.
Albumul include piesa „La Tirana”, un duet cu Nathy Peluso, care aduce un omagiu cântăreței cubaneze La Lupe (1939-1992), cunoscută pentru stilul său pasional și direct. Piesa debutează ca un bolero dramatic și se transformă într-un „tumbao” sonor, sugerând o transformare a lui Laferte într-o „Lupe” modernă, o regină a iubirilor pasionale, cu libertatea de a visa și de a se exprima fără rețineri. Această abordare a fost influențată și de interpretarea sa anterioară a personajului Sally Bowles din musicalul „Cabaret”, la premiera sa în Mexic.
Spre deosebire de precedentul album, „Autopoiética” (2023), unde Laferte a utilizat puține instrumente și multă tehnologie, „Femme Fatale” se bazează pe o orchestră bogată de instrumente. Această orchestră oferă o bază solidă de jazz, permițând vocii artistei să strălucească puternic, senzual și melodios, fără a limita albumul la o taxonomie muzicală strictă. Unele piese, precum „Melancolía”, amintesc de aranjamentele pop ale cântărețelor franceze și italiene din anii șaizeci.
Albumul debutează cu piesa omonimă, un bolero-jazz unde vocea lui Mon se contopește cu muzica, avertizând despre haosul promis și dorința ca lumea să ardă. Se încheie cu „Vida normal”, o compoziție în stilul comediei muzicale, cu un text ironic ce descrie lupta dintre dependența de stres și aspirația către o viață liniștită. Între aceste extreme, se regăsesc piese precum „Mi hombre” cu un aranjament sugestiv de chitară, și „Otra noche de llorar”, plină de nostalgie. „Esto es amor” o include pe Mateo Sujatovich, cu un suflu de soul și coruri pline de bucurie, exprimând dorința intensă: „Să-ți mănânc buzele este o religie / Între picioarele tale mă voi ruga”. Piesa „Las flores que dejaste în mi mesa” combină instrumente cu trip-hop și percuții latine, lăsând un mesaj fără echivoc: „Cu siguranță îți voi lipsi când vei avea poftă”.
„Hasta que nos despierte la soledad” are un aer de despărțire și este împărtășită cu artistul brazilian Tiago Iorc. În „Ocupa mi piel”, Laferte afirmă că plăcerea este cunoaștere, iar în „My One And Only Love”, o piesă corală, armoniile vocale și ambiguitatea textului sunt puse în valoare. Albumul „Femme Fatale”, produs de Laferte și Manú Jalil, este un artefact sonor captivant și exploziv.