Mercè Rodoreda, o figură proeminentă a literaturii catalane, cunoaște o renaștere meritată, transformându-se dintr-o "lectură școlară" într-o voce radicală și universală. Opera sa cucerește canonul literar global prin multiple omagii, relecturi și traduceri, provocarea fiind ca și restul Spaniei să-i descopere scrierile.

Casa din Barcelona unde Rodoreda s-a născut în 1908 nu mai există. Acest colț, odinioară la periferia orașului, îmbina vestigiile secolului al XIX-lea cu o modernitate incipientă. Din acel peisaj nu a mai rămas nimic, însă proza lui Rodoreda, aparent simplă, reprezintă de fapt o meditație profundă asupra violenței secolului său, a metamorfozei necesare a învinsului și a posibilității de supraviețuire.

Scriitoarea a petrecut ani de exil în Franța și, ulterior, în Elveția, unde, într-o izolare auto-impusă, a scris unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale, precum "La plaça del Diamant" (Piața Diamantului), probabil cea mai citită carte catalană a secolului XX. La întoarcere, a găsit refugiu în Romanyà de la Selva, un mic sat de lângă Girona, unde a scris ultimele sale cărți, cele mai radicale, cultivându-și cu fervoare grădina.

Astăzi, Mercè Rodoreda este mai vie ca niciodată. O expoziție intitulată "Rodoreda, un bosc" (Rodoreda, o pădure) se deschide la Barcelona, invitând publicul să exploreze universul scriitoarei prin documente istorice, opere de artă (a fost și o pictoriță remarcabilă), fotografii și intervenții ale artiștilor contemporani. Barcelona participă, de asemenea, ca oraș invitat la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara (Mexic) sub deviza "Vindran les flors / Vendrán las flores" (Vor veni florile), preluată dintr-o povestire a lui Rodoreda. Teatrul Național al Cataluniei a inaugurat stagiunea cu o adaptare a operei sale postume, "La mort i la primavera" (Moartea și primăvara), iar actrița Sílvia Munt filmează un documentar despre viața și exilul scriitoarei.

Acest "fenomen Rodoreda" este legat de o schimbare de perspectivă. Mult timp a fost etichetată și subestimată ca o autoare "blândă" sau "pentru femei", iar canonizarea sa a neutralizat, paradoxal, radicalitatea scrierilor sale. Totuși, o relectură a operelor sale, în special a romanului "La plaça del Diamant", scoate la iveală o violență subtilă și o reflecție asupra unei societăți în descompunere. "La mort i la primavera", reeditată în 2017, a marcat un punct de cotitură, transformând-o dintr-o autoare instituțională într-o scriitoare cu o rezonanță contemporană uriașă.

Cărțile lui Rodoreda sunt traduse în aproximativ 40 de limbi, reflectând un interes crescând al industriei editoriale pentru autoarele feminine. Paradoxal, în afara Cataluniei, numele său rămâne aproape un secret în restul Spaniei, în ciuda traducerilor în spaniolă existente de decenii. Criticii consideră că această "anomalie editorială" este legată de alegerea limbii catalane ca mijloc de expresie, ceea ce ar fi generat prejudecăți. În timp ce operele sale sunt studiate în universități din SUA și se bucură de succes în țări precum Italia, în spațiul literar spaniol Rodoreda este încă ignorată.

Radicalismul lui Rodoreda, conform criticilor, se regăsește în operele sale târzii, cum ar fi "Quanta, quanta guerra" (Cât de mult război) sau "Viatges i flors" (Călătorii și flori). Operele sale despre exil nu sunt narațiuni tipice despre lagăre de refugiați, ci transmit o poetică a dezrădăcinării interioare. Rodoreda considera că un scriitor trebuie să creeze întotdeauna în propria limbă, iar literatura a fost pentru ea un mod de a nu se dizolva în sentimentul de a fi pierdută în lume.

Astăzi, opera sa continuă să influențeze o nouă generație de scriitori catalani, devenind pentru unii chiar o obsesie. Acest interes reînnoit sugerează că Mercè Rodoreda ar putea cuceri în curând și singurul teritoriu care i se mai împotrivește.