În câteva cuvinte
Un articol de opinie analizează absența umorului în literatura catalană, contrastând-o cu bogăția umoristică a literaturilor europene, în special cea engleză, și propune soluții pentru remedierea acestei deficiențe.
Un recent articol de opinie subliniază o deficiență notabilă în peisajul literar catalan: lipsa umorului. Autorul argumentează că, în ultimele trei sau patru decenii, absența traducerilor de cărți amuzante a contribuit la o tendință literară care oscilează între un lirism excesiv și o epică neo-medievală sau romantică târzie.
Umorul este definit ca o virtute umană esențială, diferențiindu-se de simpla ironie. Articolul face o paralelă cu alte culturi, unde umorul este o componentă fundamentală a literaturii. Exemple elocvente sunt găsite în tradiția literară franceză, cu autori precum Rabelais și Voltaire, și în cea germană, cu scriitori precum Hoffman și Heine.
"Cei mai mari maeștri ai umorului pe continentul european au fost și rămân englezii, care au îmbogățit literatura cu opere pline de spirit în fiecare secol, de la Chaucer și Shakespeare până la Fielding și Dickens."
Printre exemplele de umor englezesc, Samuel Johnson este prezentat ca o figură marcantă a secolului al XVIII-lea. Articolul include câteva anecdote amuzante atribuite lui Johnson, care ilustrează inteligența și simțul său ascuțit al umorului. Acestea includ observații despre presupusa pierdere a facultăților mentale la bătrânețe, o replică plină de duh adresată unui frate supraestimat și comentarii despre sinceritatea laudației pentru lipsa cuvintelor vulgare dintr-un dicționar.
Articolul concluzionează că o infuzie de umor ar fi benefică pentru literatura catalană, ajutând-o să depășească tendințele actuale și să se alinieze mai mult cu tradițiile literare internaționale bogate în spirit și inteligență.