Tobe de pace răsună în jurul Parlamentului Israelian

Tobe de pace răsună în jurul sediului Parlamentului Israelian (Knesset), în Ierusalim. Tobe care, în mijlocul unui protest masiv (40.000 de persoane, conform presei locale), se opun climatului de război impus de guvernul de extremă dreapta condus de premierul Beniamin Netanyahu. Acesta continuă să stârnească nemulțumirea unei părți importante a societății prin manevrele sale de a scăpa de autoritățile judiciare și de securitate pe care le consideră o amenințare pentru menținerea sa în funcție. La aceasta se adaugă decizia sa de a pune capăt armistițiului din Gaza și de a relua bombardamentele asupra Fâșiei, care au provocat moartea a aproape 500 de persoane în ultimele două zile.

Ritmul percuției și protestele

La ritmul percuției se adaugă și claxoane, fluiere, megafoane și voci răgușite de indignare. Vântul face să fluture sutele de steaguri, majoritatea israeliene. Fără incidente majore cu forțele de ordine, care au arestat patru persoane, mii de manifestanți veniți din diferite regiuni ale țării mărșăluiesc marți dimineața și după-amiaza de la sediul Knessetului, pe care nu-l mai consideră reprezentativ, în direcția reședinței lui Netanyahu. Străzile din jur rămân închise traficului din cauza prezenței unor grupuri importante de cetățeni. Unii se așază pe asfalt și ocupă carosabilul, blocând trecerea vehiculelor prin zone nevralgice de importanță vitală, cum ar fi Piața Paris.

Critici la adresa premierului

„Trădător!”, se aude strigând în timpul manifestației. Premierul este principala țintă a criticilor, a saturației, a furiei, a pancartelor, a afișelor, a abțibildurilor... Ca scoasă dintr-un tipar, răspunsul marii majorități a participanților la motivul care îi împinge să protesteze este același. Ei invocă un fel de Sfântă Treime argumentativă: cer încetarea războiului, solicită un acord pentru întoarcerea celor 59 de ostatici – vii și morți – care au rămas în Gaza și încetarea derivei autoritare care, consideră ei, pune în pericol democrația israeliană. Unii afirmă că această spirală i-a determinat să ajungă la concluzia că țara lor este pe cale să devină Venezuela lui Nicolás Maduro, Ungaria lui Viktor Orbán sau Iranul ayatollahilor. De asemenea, sunt ținta criticilor – și a batjocurilor și insultelor – miniștrii ultranaționaliști ai Finanțelor, Bezalel Smotrich, și ai Securității Naționale, Itamar Ben Gvir, care a acceptat luni, sub impulsul bombardamentelor, să revină în Executiv după ce s-a retras din cauza armistițiului încheiat în ianuarie cu Hamas.

Susținerea protestatarilor

„Manifestanții care au ieșit astăzi în stradă sunt cei mai mari iubitori ai Israelului pe care i-am cunoscut”, a declarat Yair Golan, liderul Democraților (un partid apărut recent din fuziunea Partidului Laburist și a partidului pacifist Meretz), după ce a participat la marș. „Ei luptă cu toate forțele pentru a salva țara, democrația și viețile celor răpiți”. Opozantul parlamentar Gadi Eisenkot și fostul prim-ministru Ehud Barak s-au alăturat, de asemenea, protestului, potrivit ziarului Haaretz.

Tabăra improvizată

Unii au venit de departe, după ce și-au luat o zi liberă; alții ajung în Orașul Sfânt echipați cu rucsac, sac de dormit și cort, hotărâți să rămână mai mult de o zi. La începutul după-amiezii, începe să se contureze o tabără improvizată în Parcul Independenței, în fața Ambasadei Statelor Unite.

Motivațiile protestatarilor

Unul dintre cei care intenționează să rămână este Rotem, în vârstă de 53 de ani, care preferă să nu-și dea numele de familie. Trage un cărucior mic în care își transportă bunurile, inclusiv o pătură și un cort. Vine de lângă Caesarea, pe coasta mediteraneană, între Tel Aviv și Haifa. Repetă de mai multe ori că îi este „frică de ceea ce face Netanyahu”. Și de ceea ce a făcut. Și, privind în perspectivă, se teme în egală măsură de planul premierului de a-l demite, așa cum a anunțat weekendul trecut, pe Ronen Bar, șeful serviciului secret intern (Shin Bet), responsabil cu supravegherea în Israel și Palestina. Vrea să facă acest lucru într-un moment în care Netanyahu și anturajul său sunt investigați pentru că au primit bani în schimbul favorizării intereselor Qatarului, apropiat de Hamas. Alături de Rotem, un alt protestatar merge cu o pancartă pe care, într-un mesaj ce însoțește o fotografie a premierului, se poate citi: „Bibi [cum este cunoscut popular Netanyahu], demiterea șefului Shin Bet este o declarație de război”.

Contextul demiterilor și armistițiului

Această mare demonstrație de marți a fost convocată după ce au fost aflate intențiile lui Netanyahu de a scăpa de Bar, o mișcare inedită în istoria țării, dar, după cum explică Rotem, de atunci s-a adăugat încă o justificare, și anume încetarea armistițiului în Gaza. Anterior, președintele l-a demis pe ministrul Apărării, Yoav Gallant, și pe șeful Forțelor Armate, Herzi Halevi. „Este oribil. Simt că îl văd vorbind la televizor și este ca și cum l-aș vedea pe Orbán. Este ca și cum am trăi în Ungaria. Acesta este un moment foarte complex pentru democrația noastră”, conchide el.

Sloganurile protestului

Printre sloganurile care sunt lansate, citite pe pancarte sau chiar pe șepci, unele predomină asupra altora, cum ar fi „Toți înapoi, acum”, referindu-se la ostatici; „Nu războiului” sau „Opriți acest război nenorocit”. Una dintre aceste pancarte este ținută în sus de Ruchama Woolf, în vârstă de 52 de ani, din localitatea nordică Ros Pina. Această femeie, o obișnuită a protestelor de stradă – „sunt de șase ani în stradă”, asigură ea –, consideră că este „inuman” ceea ce fac autoritățile cu captivii din Gaza. De aceea, spune ea, participă la marș. Imediat, adaugă sfârșitul conflictului și plecarea unui guvern care, în opinia ei, nu reprezintă majoritatea populației. „Suntem din ce în ce mai mult sub un guvern religios de evrei extremiști, de tipul Iranului, care ignoră oameni liberali ca noi”. Una dintre colegele sale de marș, Rebeca Elfasi, în vârstă de 59 de ani, precizează că ultima mișcare a armatei nu pune în pericol doar viața ostaticilor, ci și a militarilor înșiși. „Și nu putem uita de miile de nevinovați din Gaza”, adaugă ea. „Și pentru ei ieșim să protestăm”.

Diversitatea participanților

„Aici, printre aceste mii de oameni, nu sunt doar oameni de stânga sau liberali, și acest lucru nu este obișnuit”, comentează Danna Eran-Shamin, în vârstă de 48 de ani, referindu-se la diversitatea participanților la protest. Ea este unul dintre miile de evacuați din cauza războiului din localitățile nordice cele mai apropiate de granița cu Libanul, care încă nu au făcut pasul de a se întoarce acasă, în ciuda încetării focului, care, într-adevăr, este în vigoare acolo de la sfârșitul lunii noiembrie. Dar sunt unii cărora le este și mai greu să se întoarcă în locul de origine. Acesta este cazul lui Rubén de Mayo, în vârstă de 64 de ani, care a fugit din Venezuela în urmă cu zeci de ani și care simte că viața sa a închis un fel de cerc. „Suntem în Venezuela!”, exclamă el cu un oarecare ton de indignare, atrăgând atenția altor trecători, în timp ce explică faptul că „dictatorul” Netanyahu s-a plasat la înălțimea altora precum Nicolás Maduro sau regretatul Hugo Chávez.