Muzeul Național de Artă al Cataloniei (MNAC) se confruntă cu o serie de provocări semnificative, de la lipsa unei viziuni clare asupra viitoarei sale extinderi până la riscul de a-și pierde relevanța în peisajul cultural modern. Deși în alte părți ale lumii muzeele majore se restructurează, MNAC pare să se afle într-o stare de paralizie, o colecție excepțională fiind percepută ca „fosilizată” și accesibilă preponderent turiștilor și elitelor.

O extindere ambițioasă este planificată pentru anul 2029, coincizând cu centenarul Expoziției Universale din 1929. Cu toate acestea, criticii subliniază lipsa unui plan coerent care să justifice această expansiune, transformând-o într-o simplă „operațiune imobiliară”. Experți de artă renumiți, printre care Perejaume, Gloria Moure, Juan José Lahuerta și Carles Guerra, au inițiat un dialog public pentru a aborda aceste probleme urgente.

Ei susțin că extinderea nu are sens fără o reprioritizare a proiectului muzeului. Accentul ar trebui pus pe colecție, în special pe cea romanică, considerată „unică și magnifică”. Criticii sugerează că MNAC ar trebui să creeze o narațiune care să conecteze diverse opere și perioade, să redescopere artiști mai puțin cunoscuți și să contextualizeze arta în raport cu probleme contemporane precum colonialismul, feminismul și lupta de clasă. De asemenea, guvernarea actuală a muzeului este considerată „învechită”, incapabilă să inițieze un dialog deschis cu societatea.

Manuel Borja-Villel, fost director de muzeu de renume, a fost implicat inițial în planurile de extindere, însă a fost ulterior marginalizat, iar controversa legată de picturile murale de la Sijena continuă să genereze tensiuni. Experții concluzionează că MNAC riscă să irosească un capital cultural imens dacă nu răspunde prompt provocărilor actuale și nu își regândește rolul social ca o instituție care facilitează dialogul critic și reflecția asupra memoriei colective.