Regiunea Extremadura, situată în vestul Spaniei, o zonă vastă împărțită în două provincii, a fost mult timp considerată o periferie. Din secolul al XIX-lea, profesorii nonconformiști erau trimiși cât mai departe de Madrid, mulți ajungând în Badajoz. Acești profesori krausiști, cu ideile lor liberale și interesul pentru metodele educaționale moderne, au transformat instituțiile locale, aducând echipamente avansate care permiteau studenților să învețe la nivelul contemporan, similar cu marile orașe europene.

Deși mult timp a fost etichetată ca o "insulă interioară" cu o populație de aproape un milion de locuitori, Extremadura a respins ideea de "Spania goală". Această comunitate de frontieră, cunoscută drept "Vestul", unde Revoluția Industrială a trecut abia vizibil, a cunoscut cea mai luminoasă perioadă a istoriei sale odată cu democrația și statutul de autonomie. Astăzi, Extremadura nu-și poate imagina existența în afara autoguvernării, chiar dacă a fost definită ca un loc periferic într-o țară periferică, unde modernitatea și progresul au ajuns mereu cu întârziere. Un vechi dicton local "Mai încet, dar toți împreună" a reflectat această abordare a intrării în lumea contemporană.

Cu toate acestea, pare că ceva s-a schimbat. În prezent, toate dezbaterile se desfășoară simultan în Extremadura, transformând-o într-un adevărat laborator al contemporaneității. Aici se discută despre prelungirea duratei de viață a centralelor nucleare, dar și despre extinderea parcurilor eoliene și solare, care au transformat peisajul. De asemenea, există dezbateri aprinse privind idealizarea trecutului versus necesitatea de a aborda aspectele memoriei istorice, cum ar fi deschiderea gropilor comune. Regiunea jonglează cu necesitatea cultivării tutunului în nord și promovarea fructelor și legumelor ecologice, în timp ce se confruntă cu fenomenul emigrației (extremiști stabiliți în Franța, Germania sau alte regiuni spaniole) și cu prezența imigranților care lucrează în agricultură și servicii.

Problemele de infrastructură rămân o sursă de incertitudine, în special cele legate de sistemul feroviar, necesitatea unui tren de mare viteză pe axa Lisabona-Madrid și a unui aeroport funcțional. Tensiunile persistă și între conservarea spațiilor naturale, protejate de lipsa dezvoltării, și modelele de industrializare, cum ar fi mineritul de litiu, care provoacă diviziuni. Menținerea serviciilor publice esențiale în satele care refuză să se închidă este, de asemenea, o provocare, în contextul în care tinerii absolvenți ai Universității din Extremadura (fondată în 1973) nu găsesc oportunități în regiune.

Toate aceste contraste și dezbateri se produc acum în Extremadura. Dacă în trecut orașul Almendralejo era un barometru al rezultatelor electorale naționale, acum întreaga regiune poate fi considerată un laborator al contemporaneității, oferind perspective valoroase asupra provocărilor secolului XXI. Regiunea se confruntă cu două narațiuni concurente: una care se raportează la un trecut epic și glorificat (legat de America sau de o viață rurală armonioasă), și alta, mai recentă, care celebrează cele patru decenii de dezvoltare și autonomie ca o poveste de succes, mai ales în domeniul culturii și literaturii.

Totuși, timpurile actuale nu par să se alinieze cu niciuna dintre aceste narațiuni. Sentimentul de nostalgie sau resentiment față de un trecut ireversibil înlocuiește incertitudinea viitorului. Această criză, care afectează întreaga Europă, este resimțită la scară microscopică la una dintre extremele sale. Extremadura are avantaje semnificative, cum ar fi absența unui discurs identitar rigid, care îi permite o "identitate lichidă" și deschidere către dialoguri, inclusiv cu Portugalia. Această condiție de "tranziție" poate servi drept model pentru o limbă politică și socială mai flexibilă.

În contextul alegerilor regionale anticipate din Extremadura, cel mai mare pericol este fatalismul. Nu fatalismul legat de rezultatele electorale, ci resemnarea în fața momentului prezent – refuzul de a accepta că locuitorii Extremadura pot influența schimbările globale. Nu se dorește un "Make Extremadura Great Again" în valul național-populismului european, ci o comunitate care, în ciuda dificultăților, participă activ la dialogul global care are loc la Bruxelles, Berlin, Paris și în alte centre de decizie.