Eloísa de Castro, o figură remarcabilă în peisajul artistic spaniol, redefiniește granițele creativității prin fuziunea filosofiei cu heavy metalul, dând naștere unui nou gen muzical pe care l-a numit „Filometal”. Această artistă polivalentă – scriitoare, cântăreață, pictoriță, actriță de teatru și filosof – își propune să readucă în actualitate înțelepciunea gânditoarelor istorice uitate, care au inspirat-o profund.

Prezentă la Ateneo de Madrid, unde își va lansa spectacolul de teatru muzical „Viaje al gineceo”, De Castro a captivat atenția. Îmbrăcată într-o rochie gotică, cu tatuaje vizibile și tocuri aurii, ea a rezonat cu solemnitatea Galeriei de Portrete, în care figurile ilustre păreau să o privească. Printre acestea, portretul Maríei Zambrano, singura femeie dintr-o serie de 28 de bărbați, servește drept far intelectual pentru De Castro. Artista, cu rădăcini burgaleze, intonează în cântecul său „María Zambrano, Ordo Amoris”: „Nu sunt eu liberă să simt? Nu sunt eu lumină să trăiesc?”. Prin „Filometal”, ea creează un „gineceu muzical” – un spațiu unde reunește gânditoare ignorate de contemporanii lor și uitate de istorie, folosind heavy metalul ca un vehicul neașteptat pentru filosofie, etică, mitologie și istorie. Este o abordare contracurent în societatea modernă, dominată de mesaje superficiale.

De Castro și-a descoperit latura științifică în copilărie, când visa să fie atât Rosendo, cât și Einstein. Fără modele feminine, la opt ani și-a întrebat mama dacă este băiat, din cauza afinităților ei pentru metal. Răspunsul a fost afirmativ, dar cu sublinierea că gusturile ei sunt, de asemenea, specifice fetelor. Descoperirea lui Doro Pesch, „regina metalului”, a accelerat totul. Ea încurajează tinerii să experimenteze, să-și aleagă genul muzical fără prejudecăți, combătând ideea că metalul ar fi „satanic”. „Am fost hărțuită în liceu pentru că-mi plăcea acest gen. Suntem lumină în întunericul nostru și căutăm să cultivăm oamenii, nu să facem rău”, subliniază ea.

Deși a constatat prezența femeilor în muzica întunecată, De Castro a observat că multe sunt adesea constrânse de corsete din piele sexualizate. „Poate fi un instrument de expresie, atâta timp cât ele își doresc asta. Îmi place să fiu mai elegantă, nu atât de provocatoare”, explică filosoafa, care poartă acum o rochie lungă din care se vede cerneala tatuajelor sale. Pe coapse are tatuate în greaca veche numele fratelui și al mamei, pe un braț – icona cărții sale „Antiética del narcisista”, iar pe piept – cuvântul „Filometal”. „Este copilul meu, fuziunea dintre filosofie și heavy metal, divulgând filosofie și știință din teze exclusiv feminine”, adaugă ea.

De Castro mărturisește că a fost sfătuită să adopte o imagine mai provocatoare pentru a avea succes. „Mi-au spus că, dacă nu apăream cu un corset, o bandă și un decolteu mai mare, nu voi avea succes. Am răspuns: „Vă înșelați cu mine”. O femeie care cântă, compune versuri și își conduce proiectul inspiră teamă. Toți cei pe care îi poți consulta sunt bărbați. Unii sunt buni, dar altora nu le place să le egalizezi puterea; dacă „Filometal” ar fi fost creat de un băiat de vârsta mea, acum ar fi explodat”, spune autoarea, ale cărei opere abordează narcisismul societății. Psihologul ei îi reamintește constant: „Nu uita cine ești”, ajutând-o să rămână conectată cu realitatea și să continue să creeze.

Albumul său „Gineceo” (2022) – care va fi adaptat într-un teatru muzical, „Viaje al gineceo”, prezentat pe 27 martie la Ateneo de Madrid – îi aduce recompense, atât economice, cât și morale, inclusiv faptul că bunica ei a înțeles „Filometalul” și a încurajat-o să nu se supună niciodată. „Filosofia trebuie să-și croiască drum, la fel ca heavy metalul, printr-o scenă, citită, în direct. Pe rețelele sociale există mulți divulgatori. Filosofia trebuie să fie în stradă și trebuie dezbătută așa cum se face despre „Insula Ispitelor””, glumește ea. „Ar fi minunat un „Operación Triunfo” al filosofelor!”

„Apără-ți dreptul de a gândi, pentru că chiar și a gândi greșit este mai bine decât a nu gândi deloc”, insistă De Castro, convinsă că astăzi oamenii nu gândesc, ci pur și simplu urmează masa. „În vremuri cenușii, de criză, cu acces limitat la locuințe și toate problemele, tinerii avem nevoie de o auroră, așa cum spunea Zambrano, pentru a ne conștientiza că va veni un viitor mai bun. Istoria spune că după întuneric vine lumina”, este încrezătoare. Artista îl critică, cu umor, pe filosoful Immanuel Kant pentru distincția dintre științe și litere, ca și cum științele umaniste ar fi inferioare. „Științele umaniste și știința nu se înțeleg una fără cealaltă; filosofia este mama științei. Este extrem de valoros să studiezi cancerul, dar ai nevoie de etică, să știi să fii un bun cetățean, să înțelegi politica, să ai momentul tău artistic. Un bun om de știință trebuie să aibă o bună bază umanistă și viceversa.”

La întrebarea dacă o femeie care scrie, cântă, pictează, face teatru și filosofează este un „bărbat al Renașterii”, ea răspunde: „Renașterea a fost o epocă bună. Fără a o subestima, acesta este un remix al Renașterii, este și modernitate. Ar trebui să spunem că suntem „persoane ale Renașterii”, acum că includem absolut totul.”