În câteva cuvinte
Internetul este obsedat de preoții atrăgători din ficțiune și realitate, fenomen amplificat de rețelele sociale. Această tendință culturală, care explorează tensiunea dintre vocație și dorință, reflectă o "secularizare banală" a religiei și subminează autoritatea clericală.
După fenomenul „monjamanía” al Rosalía, fascinația pentru preoții percepuți ca fiind atractivi, sau „curas sexis”, a renăscut, devenind o adevărată obsesie online. De la preoți reali care își gestionează conturi de TikTok până la actori precum Josh O’Connor, care a interpretat un preot carismatic într-un film recent, aceste figuri clericale au captivat atenția masivă pe rețelele sociale.
Această tendință, cunoscută sub denumirea de „hot priest”, a fost amplificată de succesul unor personaje din ficțiune, cum ar fi cel interpretat de Andrew Scott în serialul „Fleabag”, care a generat un val de comentarii și un interes intens. Popularitatea nu se limitează doar la ecrane; preoți tineri și atractivi adună mii de urmăritori pe platformele de social media. Un exemplu recent este Părintele Jordan din Marea Britanie, care a fost nevoit să dezactiveze comentariile la videoclipurile sale din cauza milioanelor de mesaje entuziaste legate de aspectul său fizic.
Fenomenul nu este nou, datând de cel puțin două decenii, exemplificat de calendarul cu „preoți” din Roma, un suvenir popular care folosește modele, nu neapărat clerici reali. Acest lucru subliniază natura fanteziei care stă la baza acestei atracții. Cinematografia a explorat de mult timp conflictul dintre vocație și dorință, cu personaje iconice precum cele interpretate de Gregory Peck în „Cheile Împărăției” (1944) și Montgomery Clift în „Mărturisesc” (1954), unde celibatul și secretul spovedaniei au adăugat o tensiune narativă puternică.
Experți în sociologia religiei, precum Víctor Albert Blanco de la Universitatea Autonomă din Barcelona, relativizează ideea unei renașteri a interesului religios. El susține că aceste produse culturale coexistă cu o secularizare accelerată. Fascinația pentru „preoții hot” sau fenomenul „monjamanía” sunt exemple de „catolicism banal”, unde religia pierde hegemonia instituțională și supraviețuiește mai degrabă în estetică și gesturi culturale, permițând o abordare mai frivolă a simbolurilor religioase.
Această tendință culturală ridică întrebări interesante despre dinamica puterii și reprezentarea clericală. Unii susțin că transformarea clericilor în obiecte de dorință subminează autoritatea lor tradițională, în timp ce alții consideră că poate contribui la „îmbunătățirea imaginii” Bisericii într-un context marcat de controverse.
