Grevele lucrătorilor din sănătate din Spania generează întrebări și nedumerire, deoarece afectează unul dintre cele mai sensibile servicii publice — sănătatea, aducând inevitabil prejudicii pacienților. Deși protestele sunt o expresie legitimă a nemulțumirii, într-o democrație există numeroase alte mijloace de a exercita presiune și de a exprima revendicările pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, inclusiv manifestațiile, mitingurile, declarațiile publice și acțiunile prin intermediul partidelor și instituțiilor sindicale și politice de toate tipurile.

Aceste greve sunt cu atât mai dificil de explicat într-o perioadă în care sistemul de sănătate spaniol se confruntă cu provocări semnificative. În 2024, timpul mediu de așteptare pentru o consultație în asistența primară era de 8,7 zile. Până la 30 iunie 2025, 832.728 de pacienți așteptau o intervenție chirurgicală electivă, iar 8,1% din populație aștepta o primă consultație în asistența medicală spitalicească specializată. Inoportunitatea crește și mai mult, deoarece pragul epidemic a fost depășit deja în săptămâna 47 (noiembrie) a anului 2025, cu o consecventă încărcare suplimentară de morbiditate, mortalitate și congestie în asistența medicală.

De asemenea, este greu de explicat că motivația principală a grevelor medicilor, convocată de “personalul sanitar”, vizează aspecte legate de statutul profesional. Legea anterioară din 2003 a unificat deja, cu o bună justificare, cele trei statute anterioare. Asistența medicală este recunoscută astăzi ca o sarcină de echipă, în care evoluția tehnologiei face ca granițele rigide dintre profesii și categorii să fie progresiv mai puțin stricte, așa cum au demonstrat cu imaginație și abnegație înșiși profesioniștii din sănătate în timpul pandemiei. Nu este o revendicare pur formală, de tehnică juridică? Medicii își pot avea reglementate specificitățile proprii în cadrul unei legi mai generale. Inevitabil, apare îndoiala dacă este vorba de corporatism.

Aceste greve sunt greu de explicat și pentru că, deși nu este la modă să vorbești de bine despre Guvern, trebuie spus că oferta acestuia conține îmbunătățiri substanțiale ale condițiilor de muncă, foarte justificate și cerute de mult timp. Printre acestea se numără reducerea gărzilor de la 24 la 17 ore și liberul înainte și după gardă, concilierea familială sau noile măsuri împotriva precarității în muncă, inclusiv ofertele de angajare la fiecare doi ani și concursul de transfer deschis și permanent. De asemenea, nu se poate cere Ministerului să-și depășească competențele și să invadeze pe cele ale comunităților autonome.

Grevele sunt dificil de explicat și pentru că organizatorii nu formulează propuneri clar orientate spre binele comun, spre îmbunătățirea și reforma Sistemului Național de Sănătate, care are atâta nevoie de ele. Nu se revendică nimic, de exemplu, legat de evaluarea sistematică a performanței, ceea ce perpetuează, așa cum spunea recent un eminent profesionist din sănătate, un model care îl protejează pe cel care contribuie cel mai puțin și îl expune pe cel care susține cel mai mult, în timp ce meritul nu mai poate aștepta.

În cele din urmă, aceste greve sunt dificil de explicat deoarece le lipsește viziunea tactică. Medicii riscă să rămână în situația actuală pentru mult timp, deoarece, dată fiind situația politică, este extrem de improbabil ca o lege să fie aprobată fără sprijinul celor interesați. Este necesară o reformă profundă a politicii de personal care să depășească regimul rigid funcțional-statuar, în care pot exista îmbunătățiri, dar care cu greu vor fi suficiente pentru a elibera sistemul de constrângerile care îl împiedică să fie mai productiv și eficient, și să răspundă cerințelor imparabile de îngrijire a sănătății unei populații în creștere, îmbătrânite și cu așteptări mai mari. Este nevoie de un nou contract social între medici și restul personalului sanitar, pe de o parte, și societatea spaniolă, pe de altă parte, satisfăcător pentru toate părțile, și nu pare că grevele ne apropie de realizarea acestuia.