Construcția de locuințe sociale (VPO) a înregistrat în 2024 cea mai mare creștere din ultimul deceniu.

Conform celor mai recente date oficiale, publicate joi de Ministerul Locuințelor, anul trecut au fost finalizate în Spania 14.371 de locuințe de acest tip, ceea ce reprezintă o creștere de 62% față de 2023, când s-au înregistrat 8.847. Este cea mai mare cifră din 2014 și, cu toate acestea, rămâne insuficientă în fața deficitului structural cu care se confruntă țara și a obiectivului Executivului de a face din acest tip de imobile unul dintre pilonii pentru garantarea chiriilor accesibile. Într-un context de prețuri explozive și acces limitat la o locuință pentru categorii largi ale populației, acest progres, deși relevant, este doar un paliativ, conform analiștilor consultați. În plus, doar un sfert a fost dedicat închirierii, deși aici se concentrează problema accesibilității pieței imobiliare.

Creșterea are mai multe interpretări.

Pe de o parte, reflectă efortul administrațiilor (statul și comunitățile autonome) de a reactiva producția de locuințe sociale (se numesc așa pentru că sunt construite cu resurse publice și cu un preț maxim de vânzare sau închiriere stabilit de Administrație), un tip de promovare care în Spania a scăzut dramatic după criza financiară din 2008 ―în anii boom-ului imobiliar s-au construit aproape 70.000 de locuințe de acest tip― și care, cu excepția unor creșteri timide, s-a menținut la niveluri scăzute de atunci. Pe de altă parte, evidențiază faptul că răspunsul instituțional vine cu întârziere în fața unei cereri sociale din ce în ce mai presante. Volumul construcțiilor din 2024, deși notabil în termeni relativi, pălește în fața nevoilor țării, care are nevoie să construiască până la 1,8 milioane de locuințe sociale și accesibile pentru a atenua deficitul actual și a modera tensiunile de pe piața imobiliară, conform estimărilor think tank-urilor naționale. În plus, impulsul acestui tip de construcții nu este omogen. Există comunități care au încheiat anul fără a construi o singură locuință socială; acesta este cazul La Rioja, Murcia și Cantabria. Galicia a contabilizat doar cinci unități.

Santiago Carbó, profesor de Analiză Economică la Universitatea din Valencia și director de Studii Financiare la Funcas, recunoaște că este o "cifră foarte bună", dar reamintește că țara pornește de la "niveluri foarte scăzute" după mai mult de "un sfert de secol fără o politică reală de locuințe". Această lipsă de impuls din partea Administrațiilor este cea care a cauzat deficitul actual și, deși în ultimii ani "administrațiile au conștientizat, suntem încă departe și vor fi necesari mulți ani de creștere susținută pentru a inversa situația actuală", subliniază el. José García Montalvo, profesor la Universitatea Pompeu Fabra, este mai critic cu privire la cifră și insistă că s-a "pierdut perspectiva" a ceea ce înseamnă un ritm bun de construcție. El reamintește că înainte de 2014 țara construia peste 50.000 de locuințe sociale în fiecare an, astfel încât, într-o perspectivă istorică lungă, volumul actual este minim. În orice caz, partea pozitivă este că ambii consideră că nu este vorba despre o îmbunătățire punctuală, ci structurală, astfel încât în următorii ani cifra va crește.

Experții insistă că mai îngrijorătoare decât lipsa ofertei este distribuția internă a acestor noi locuințe sociale. Din cele 14.371 de unități construite, 41% corespund promoțiilor în regim de proprietate (5.884 de locuințe), în timp ce doar 26% (3.683 de unități) au fost destinate închirierii fără opțiune de cumpărare. Restul de 33% (4.771 de locuințe) a fost împărțit între regimuri mixte sau alte formule. Acest dezechilibru relevă o restanță pe care Spania nu reușește să o rezolve: consolidarea unui parc public de închirieri, care este politica pe care majoritatea Administrațiilor și experților o susțin pentru a atenua problemele de accesibilitate la piața imobiliară. Timp de decenii, guverne de diferite orientări au încurajat cultura proprietății. În consecință, multe dintre VPO-urile care figurau în parc au fost vândute chiriașilor după perioade de calificare limitată, alimentând astfel oferta privată în loc să consolideze un parc public permanent.

“Spania este la coada Europei în ceea ce privește accesibilitatea la o locuință de închiriat. De ce? Pentru că parcul social de acest tip este foarte mic. Nu se înțelege de ce țara continuă să promoveze locuințele sociale de vânzare când se știe că problema nu este acolo”, insistă Montalvo. Analistul dă exemplul Țării Bascilor, unde cu ani în urmă s-a luat decizia de a-și concentra eforturile pe extinderea procentului de locuințe oficiale de închiriat. Carbó consideră că pariul pe imobilele de proprietate se datorează faptului că “oamenii preferă active pentru viitorul lor, adică să aibă ceva care să fie al lor în final”. Dar problema de fond este că modelul spaniol continuă să prioritizeze modelul de proprietate, spre deosebire de vecinii săi. În acest sens, un studiu al Universității Pompeu Fabra, publicat în 2022, a indicat că într-o "țară europeană standard" creșterea excesivă a prețului chiriilor este abordată cu mai multă ofertă publică. Cu toate acestea, în Spania doar 2,5% dintre gospodării sunt la preț protejat, mult sub media de 9,3% din UE și și mai departe de 20% din Danemarca sau Regatul Unit.

Statisticile Ministerului Locuințelor arată că, anul trecut, a existat o singură comunitate autonomă care a dedicat aproape întreaga locuință publică construită regimului de închiriere fără opțiune de cumpărare: Insulele Baleare, cu 83% din cele 236 de locuințe sociale contabilizate. A urmat Navarra, cu 49% din totalul de 277 VPO înregistrate. Catalonia, Madrid și Țara Bascilor s-au situat în jurul mediei naționale, cu 30%, 28% și, respectiv, 27%.