Pentru Kiki Morente, orașul New York evocă amintirea puternică a tatălui său.

"Am cunoscut acest oraș cu el", mărturisește cantaorul, chitaristul și compozitorul. Iar tatăl său îi aduce aminte, la rândul său, de Federico García Lorca: "Îl cunosc pe Federico prin vocea tatălui meu". Lorca înseamnă Granada, dar și New York. Amintirea poetului universal se conectează cu New York-ul și cu Morente, ca și cum ar fi particule ale aceleiași spirale emoționale care se învârte extraordinar în interiorul lui Kiki Morente. O spirală ce se poate învârti la fel de extraordinar în interiorul oricui înțelege măreția uniunii din sfânta treime formată din New York, Lorca și Morente.

Fiul maestrului Morente povestește această conexiune în cabina de la Elebash Recital Hall (CUNY Graduate Center), a cărei ușă de intrare, cu scara sa de pe Fifth Avenue, în inima Midtown-ului, privește spre un Empire State sublim și luminos, ca și cum ar fi marea și imensa "stâncă albă" care, așa cum spunea versul lui Lorca în Panorama oarbă a New York-ului, "este ajutată de lună" în orașul care nu doarme.

Cantaorul și chitaristul povestesc despre această conexiune, sau mai degrabă despre uraganul de inspirație, imediat după ce au adus un omagiu trinității New York-Lorca-Morente într-un concert din cadrul Festivalului Flamenco din New York, care a avut loc în luna martie a acestui an și care este dedicat moștenirii lui Lorca, la aproape un secol de la călătoria sa în Marele Măr. Kiki, care a moștenit de la tatăl său intuiția de a actualiza flamenco-ul fără a renunța la origini, a cântat alături de Carlos de Jacoba, chitarist cunoscut pentru stilul său inovator, și de percuționistul Juan Carmona. Un trio de ași pentru a crea un dialog între bogata moștenire a flamenco-ului și sufletul liric al lui Lorca.

Înainte, la ieșirea din hotel și în dubă, pe Sixth Avenue, au început să bată din palme toți trei, ca și cum ar fi vrut să invoce spiritele înainte de emoționantul lor spectacol. "Există multă inimă când i se cântă lui Federico García Lorca și, în cazul meu, îmi amintesc mult de tatăl meu. Să-l cânți pe Federico este o adevărată provocare pentru orice flamenco. Și mai mult într-un repertoriu lung precum al nostru", afirmă Kiki. "Pentru mine, Lorca a fost întotdeauna Regii Magi, datorită tatălui meu", conchide el.

Kiki Morente (stânga) și Carlos de Jacoba (dreapta), acompaniați de percuționistul Juan Carmona (centru), în concertul de la New York. Paula Vlodkowsky.

Regii Magi sunt iluzia sălbatică, posibilitatea magiei, inspirația supremă. A-i evoca prin bătăi din palme, dar și prin chitare, percuții și cântece sunt metode glorioase în serviciul artei.

De aceea, merită să ne amintim cum Enrique Morente a crezut în ei pentru propria sa artă, pentru propria sa căutare a inspirației. Regii Magi pe care Lorca îi reprezenta în Enrique, dar și New York-ul. "Istoria tatălui meu cu Poet în New York și cu acest oraș este brutală. Acest oraș îl pasiona, îl încânta. S-a creat o frăție între Granada și New York, iar tatăl meu a știut să o aprecieze și să o înalțe nu doar în familia noastră, ci pentru întreaga lume", își amintește Kiki.

Pe lângă această frăție, este declanșatorul, măreția pierderii pentru a te regăsi. Biografia lui Enrique Morente spune că a vrut să devină toreador, dar o călătorie la New York în 1964 i-a determinat cariera, de neoprit și inovatoare pentru flamenco.

Dansatoarea Mariemma l-a auzit cântând și l-a dus la New York cu baletul ei, la Târgul Mondial. A fost prima sa călătorie în străinătate și i-a determinat cariera de cantaor. În Manhattan, a cântat pentru dansatoarea Trini España și pentru dansatorul Juan Quintero, cu care avea să colaboreze în viitor de mai multe ori. Și, conform biografiilor, s-a convins să devină cantaor și a uitat de toreo. Dacă a fost așa, Morente a preferat să elimine retorica și mitul din propria sa istorie, chiar dacă aceasta era legată de New York, din care avea să creeze apoi frăția.

În propriile sale cuvinte, nu-și amintea de atâta transcendență și de a fi "mâncat New York-ul", dar recunoștea că a mers în oraș pentru a se pierde. "M-am pierdut în New York căutându-l pe Pablo Americanul, care era un scriitor evreu pe care îl cunoscusem în Málaga și îl numeam așa...". Și, din pierderea sa, a învățat să se plimbe prin "orașul monstruos". "Era ușor să te simți acolo ca o furnică, dar eu mă simțeam acolo ca nasturele unei cămăși. A fost o călătorie pasionantă. Pentru că, în acea epocă, eu începeam să cânt și mă luptam".

Spectacolul lui Morente alături de Lagartija Nick în New York, în noiembrie 2003. EFE.

În New York, Lorca a găsit cele mai bune alimente terestre pentru poezia sa, cu o emoție care a fost legitimă și abundentă și a rămas imortalizată în Poet în New York. Lui Morente i s-ar întâmpla la fel. Tânărul cantaor, încă în devenire, s-a pierdut prin orașul zgârie-norilor și al mulțimilor care vomită și urinează și a găsit inspirație pentru vocația sa. A cântat și s-a hrănit, în tăcere și uimit ca poetul din Granada, din puterea sa sălbatică, din aurorele și dansurile sale ale morții. Cu acea voce care ieșea din adâncul pământului și care unea maluri, Morente nu a încetat să cânte New York-ului și lui Lorca pe tot parcursul carierei sale.

Acolo este un disc atât de minunat precum New York-Granada, alături de marele Sabicas, o piesă esențială a flamenco-ului înregistrat. Și tot acolo este Omega, opera revoluționară care a apărut cu Lagartija Nick. Un disc despre care Morente spunea: "Este viziunea mea flamenco despre Poet în New York". Fiul său, Kiki, încă în cabină după omagiul adus tatălui său, lui Lorca și New York-ului, subliniază: "A creat frăția, a trăit-o într-un mod flamenco". Ca și cum Regii Magi ar exista, iar acea trinitate New York-Lorca-Morente ar fi un uragan de inspirație.