În câteva cuvinte
Marocul a aprobat proiecte de hidrogen verde în Sahara Occidentală, implicând companii internaționale precum Acciona și Cepsa. Scopul este de a produce amoniac verde folosind energie regenerabilă și de a transforma Marocul într-un exportator cheie de hidrogen verde către Europa, valorificând potențialul său solar și eolian. Investiția masivă vizează dezvoltarea economică a regiunii și contribuie la obiectivele de decarbonizare ale UE.
O instalație de hidrogen, într-o imagine de arhivă.audioundwerbung (Getty Images/iStockphoto)
Macaralele apar deja ca o mirare devenită realitate deasupra peisajului deșertic din Fum al Ued, pe coasta Saharei Occidentale, aproape de El Aaiún, unde Marocul construiește un parc tehnologic care va deveni un nod de energii regenerabile. În acest spațiu — sponsorizat de Universitatea Politehnică Mohamed VI — este planificat să se instaleze, conform presei locale, consorțiul ORNX, integrat de companiile Ortus (SUA), Nordex (Germania) și spaniola Acciona. Cu un focus clar: un derivat al hidrogenului verde, amoniacul, obținut prin electroliza apei marine desalinizate cu electricitate solară și eoliană.
ORNX a fost selectat la începutul acestei luni de Guvernul din Rabat pentru a participa la marele proiect al concesiunilor de hidrogen verde. Alături de acest grup, a primit undă verde și alianța dintre compania energetică spaniolă Moeve (cunoscută anterior ca Cepsa) și compania din Emirate, Taqa. Această ultimă companie, cu sediul în Abu Dabi și care a renunțat în iunie anul trecut la aspirația sa de a intra în capitalul energetic spaniol Naturgy, este cea mai mare firmă de generare de electricitate din Maroc.
Singura companie strict locală selectată de un comitet guvernamental a fost Nareva, care gestionează investițiile în domeniul energiei ale grupului Al Mada, proprietatea familiei regale marocane (care este, de asemenea, cea mai mare avere din țara magrebiană). Alte companii alese de Rabat pentru dezvoltarea hidrogenului verde și a derivaților săi — un grup care include, pe lângă amoniacul menționat, oțelul și alte produse industriale în a căror producție se folosește acest combustibil —, sunt compania saudită Acwa Power și conglomeratul chinez format din Grupo Unido de Energía (UEG) și compania electrică a celor Trei Defilee (CTG), constructor al barajului de la care își ia numele de pe râul Yangtze.
Mai multe informații
Promisiunea hidrogenului verde prinde rădăcini în Andaluzia
Deocamdată, Guvernul marocan nu a stabilit termene sau mijloace de finanțare pentru o investiție estimată la 319.000 de milioane de dirhami (aproximativ 30.000 de milioane de euro) pe o suprafață deja rezervată de 300.000 de hectare de teren public. În octombrie trecut, cu ocazia vizitei oficiale la Rabat a președintelui francez, Emmanuel Macron, au fost desemnate direct, în afara procesului de selecție, companiile energetice franceze TotalEnergies și Engie, aceasta din urmă asociată cu gigantul minier marocan OCP, unul dintre liderii mondiali în fosfați și fertilizatori.
Marocul aspiră să depășească în 2030 50% din surse regenerabile în matricea sa electrică, în timp ce proiectează să impulsioneze exporturile — în special către Uniunea Europeană — după anunțul planurilor de decarbonizare de la Bruxelles, care implică importul a 10 milioane de tone de hidrogen verde în segmentul final al deceniului actual. Spre deosebire de oprirea evidentă din Statele Unite, planurile de decarbonizare ale Celor Douăzeci și Șapte rămân practic intacte. O oportunitate pe care vecinii săi mai mari din sud, Algeria și — mai ales — Maroc, nu vor să o rateze.
Amoniacul facilitează transportul hidrogenului produs la scară largă pe o coastă bătută de vânturile atlantice și arsă de aproximativ 3.000 de ore de soare pe an, cu 500 mai mult decât media spaniolă și ceva mai mult decât în sudul Peninsulei, unde se concentrează majoritatea instalațiilor fotovoltaice. Așa-numitul aur verde este văzut deja, împreună cu electricitatea verde, ca un vector energetic curat care va mișca la mijlocul acestui secol o Europă decarbonizată. Mai ales, în industrie și în transportul aerian și maritim.
Parc tehnologic de energii regenerabile în construcție în Fum el Ued, lângă El Aaiún. GONZALO SÁNCHEZ
Prezența în Maroc a companiei spaniole Moeve (fostă Cepsa) — în benzinării și companii de asfalt — și a Acciona — în centrale solare și stații de desalinizare a apei marine — se consolidează acum prin selecția lor pentru programul de hidrogen verde. Compania prezidată de José Manuel Entrecanales și-a adjudecat deja în 2012, în asociere cu compania saudită Acwa Power, construirea centralei termosolare de la Uazarzat pentru 700 de milioane de euro. În 2023 a primit, de asemenea, sarcina de a construi megastația de desalinizare de la Casablanca, considerată cea mai mare din Africa, cu un buget de 887 de milioane de euro. Pentru această lucrare, aflată acum în desfășurare, s-a asociat cu firmele locale Afriquia Gaz și Green of Africa, ambele aparținând familiei prim-ministrului marocan, Aziz Ajanuch, a doua cea mai mare avere din țară.
Un alt obiectiv principal al așa-numitei Oferte Maroc este dezvoltarea economică a așa-numitelor provincii din sud, printre care se include Sahara Occidentală, colonie spaniolă până acum o jumătate de secol și considerată de Națiunile Unite drept „teritoriu neautonom” sau în așteptarea decolonizării.
„Vântul permanent și numeroasele ore de soare prevestesc cel mai bun viitor pentru un ecosistem economic cu energie curată”, a asigurat Munir Huari, directorul Centrului Regional de Investiții din Dajla (fosta Villa Cisneros, în sudul Saharei). „Este previzibil ca hidrogenul și amoniacul obținute prin energii regenerabile în Sahara să aibă, de asemenea, ieșire în viitor prin Dajla Atlántico”, a adăugat el, cu referire la macropurtul care se construiește pe coasta apropiată de acel oraș, care aspiră să devină un motor dinamizator regional la aceeași scară cu docurile din Tanger Med acum două decenii în nordul Marocului.
Holdingul public ICEX, Spania Exportación e Inversiones, evidențiază experiența acumulată de companiile spaniole, care pilotează 40% dintre proiectele de hidrogen verde concepute astăzi în Europa. Marocul prevede să dezvolte o zonă de un milion de hectare pentru producerea acestei surse de energie. Și plănuiește, împreună cu aceasta, infrastructuri complementare precum porturi și gazoducte — necesare pentru a o trimite către țările consumatoare — și stații de desalinizare care să aprovizioneze electrolizoarele cu apa dulce ultrapură de care au nevoie.
Oportunitatea este uriașă. Unul dintre puținele studii academice aprofundate despre potențialul hidrogenului verde în Maroc, publicat cu puțin peste un an în urmă de cinci cercetători locali, indică Dajla ca fiind enclava perfectă pentru producerea hidrogenului la un preț bun, datorită combinației de soare, vânt și apă desalinizată.
Bani spanioli pentru hidrogen curat
Deși Germania, cel mai mare consumator de hidrogen din Europa, are atenția îndreptată clar spre peninsula Iberică pentru a se aproviziona pe termen mediu, pe termen lung indică deja Sahara ca mare furnizor al acestui gaz, fundamental pentru a înlocui combustibilii fosili în puternica sa industrie. La fel ca în cazul spaniol, cu un proiect în desfășurare pentru a duce hidrogenul către Germania via Franța — faimosul H2Med sau BarMar —, Berlinul impulsionează și el zilele acestea construirea unui al doilea hidroduct de 3.300 de kilometri pentru a putea conduce tot hidrogenul curat care se va produce în următorii ani în Algeria și în Tunisia.
În acest plan de hidroduct — cunoscut sub numele de Coridorul Sud și care beneficiază de sprijinul financiar al Comisiei Europene — sunt implicate și Italia și Austria, a căror geografie o va traversa aproape complet spre Germania. Voința țărilor implicate, pecetluită în memorandumul de înțelegere semnat la mijlocul lunii ianuarie la Roma, este ca această interconexiune să fie gata până în 2030 și să ajungă să acopere până la 40% din necesitățile comunitare de hidrogen. Pentru a reduce costul construcției, între 60% și 70% din traseul său va consta în adaptarea la hidrogen a gazoductelor deja existente.
Marocul — care are deja pacte de cooperare cu mai multe națiuni europene, printre care Germania, Țările de Jos sau Portugalia, pentru a-și dezvolta oportunitățile de hidrogen verde — ar putea profita de această idee în beneficiul propriu. Țara nord-africană are astăzi o autostradă de gaze între Tanger și Tarifa, numită Magreb-Europa, practic nefolosită: de mai bine de trei ani transportă doar gaze din Spania în Maroc, în sens invers față de planul său inițial. UE însăși ia în considerare consolidarea acesteia pentru a putea transporta hidrogen. În mare măsură, provenind din Sahara Occidentală.
Costul este o variabilă fundamentală: astăzi, hidrogenul provenit din surse regenerabile este încă semnificativ mai scump decât cel generat cu gaz natural. O realitate care trebuie să se schimbe în următorii ani dacă se dorește realizarea dezcarbonizării mult dorite a industriei și a transportului greu, două domenii foarte greu de electrificat.
