Coperta albumului "High Times & Misdemeanours", de Richard Davies & The Dissidents.

• Richard Davies & The Dissidents, "High Times & Misdemeanours"

Cine este?

Cu mii de aventuri muzicale în amplificatoarele sale, Richard Davies, stabilit în Anglia, și-a început acum câțiva ani cariera sub nume propriu.

Este atât de bun "High Times & Misdemeanours"?

Davies se inspiră din tradiția cantautorilor rock: Bob Dylan, Ian Hunter, Johnny Thunders, Elliot Murphy… Nu inventează, doar compune piese bune cu aceste influențe. Pentru cei care îi prețuiesc pe acești titani, acest album li se va părea o încântare. O recomandare excelentă de muzică rock.

Coperta albumului "All Cylinders", de Yves Jarvis.

• Yves Jarvis, "All Cylinders"

Cine este?

Un muzician canadian care lucrează sub deviza: nu mă eticheta, că dacă o faci, voi devia. Acesta este al cincilea său album.

Este atât de bun "All Cylinders"?

Cu acel aspect funky atrăgător de pe copertă, Jarvis explorează genuri cu intenția de a experimenta, de a se juca, de a amesteca și de a le lansa spre deliciul ascultătorului. Cântă fenomenal (poate amintește de Prince sau Lenny Kravitz) și se observă că este chitarist, deoarece, dacă există ceva ce conferă unitate haosului stilistic, este modul său particular de a folosi degetele pe taste. Aici găsim jazz, muzică braziliană, soft rock, soul, rock, reggae, disco… Totul prezentat poate puțin dezordonat, dar pe deplin savurabil. Un album eclectic și inovator.

Coperta albumului "El cuerpo después de todo", de Valeria Castro.

• Valeria Castro, "El cuerpo después de todo"

Cine este?

Pe lângă faptul că este expertă în interpretarea melodiilor din filme (nominalizări la Goya în 2024 și 2025), canariana Valeria Castro construiește albume consistente precum acesta, compus din unsprezece cântece cu o tematică unificatoare. Cea mai bună veste este ce urmează, pentru că are doar 25 de ani.

Este atât de bun "El cuerpo después de todo"?

Cu o voce extrem de personală, cu amprenta unei persoane care a trăit mult și, în același timp, dotată cu o vitalitate specifică tinereții sale, Valeria Castro dedică această lucrare cântării singurătății, iubirii risipite, relațiilor nepotrivite, lamentării cu toată legitimitatea sau înfloririi unei noi iubiri. "Cât de mult mă va iubi singurătatea ca să nu mă lase?", se întreabă în "La soledad", iar în "Honestamente" își ia rămas bun de la un partener fără regret: "Sper să-ți meargă bine, eu povestea asta nu o repet". Muzica ce acompaniază acest tumult de sentimente poate necesita doar o chitară sau o structură orchestrală solemnă. Rămâi fără puteri după ce asculți "El cuerpo después de todo". Atât de intens este… O voce nouă și puternică în muzica spaniolă.

Coperta albumului "Ecdisis", de Ciclonautas.

• Ciclonautas, "Ecdisis"

Cine sunt?

De zece ani activează Ciclonautas, un trio stabilit în Navarra, care împarte toboșarul cu Marea și îl are ca compozitor, chitarist și vocalist pe argentinianul Mai Medina.

Este atât de bun "Ecdisis"?

Ecdisis este procesul prin care unele animale, în special insectele, își schimbă pielea. Reînnoire, viață nouă, a trânti ușa și a te lăsa purtat de ce urmează. Asta vrea să transmită Ciclonautas în cel mai bun album al carierei lor. "Ecdisis" propune un rock contemporan în linia Queens of the Stone Age, cu un sunet impetuos și demonstrând că, deși totul este inventat în gen, nu trebuie să sune totul la fel. Aici originalitatea este dată de vocea lui Medina, care izvorăște din partea cea mai întunecată a sufletului său, și de versurile labirintice care târăsc ascultătorul spre scenarii nu întotdeauna confortabile. Albumul se încheie cu "Cansado de mí", poate cea mai bună piesă rock în spaniolă din ultimele luni. Rock alternativ de calitate.

Coperta albumului "Endless Pleasure", de Aweful Kanawful.

• Aweful Kanawful, "Endless Pleasure"

Cine sunt?

O trupă stabilită în Rochester, al cărei lider este Austin Lake, care a realizat deja lucruri interesante în Televisionaries. Au o problemă: să le înveți numele și să-l pronunți fără să ți se încurce limba.

Este atât de bun "Endless Pleasure"?

Aweful Kanawful publicaseră deja trei albume, dar niciunul atât de rotund ca acesta. Probabil ne aflăm în fața celui mai bun album new wave publicat în contratimp. Dacă apogeul acelui gen a avut loc între 1977-1980, aici avem un disc din 2025 care recuperează acele senzații: cântece frenetice cântate cu vena gâtului umflată, refrene îngrijite, chitare rock 'n' roll… Ceea ce practicau The Jam, Dr. Feelgood, Nick Lowe sau Elvis Costello. O doză de energie pură.

Coperta albumului "Mayhem", de Lady Gaga.

• Lady Gaga, "Mayhem"

Cine este?

Lady Gaga a erupt în 2008, la 22 de ani, ca o figură extravagantă și sugestivă care proclama apărarea celui diferit. Apoi s-a orientat spre actorie și spre albume mai mature, de exemplu alături de Tony Bennett. Toți așteptau cu nerăbdare revenirea ei la pop, acum că triumfă artiste inspirate de stilul ei, precum Charli XCX sau Chappell Roan.

Este atât de bun "Mayhem"?

Ei bine, iat-o, revenirea Mother Monster, așa cum se autointitula la început, în discotecă. Recuperază stilul ei dance aglomerat și murdar, pe lângă incursiunile în muzica disco de la sfârșitul anilor șaptezeci (la modă) și în propuneri ceva mai avangardiste. Este un album plin de refrene euforice, exact ce era nevoie de la Lady Gaga: trecerea ei prin alte discipline și genuri este parte a evoluției sale artistice, dar ce bine e să o vedem din nou transpirând pe ringul de dans. Un album pop esențial în 2025.

Coperta albumului "Papota", de Ca7riel & Paco Amoroso.

• Ca7riel & Paco Amoroso, "Papota"

Cine sunt?

Duo-ul argentinian care a făcut senzație la Tiny Desk cu o prestație pe care, dacă nu ai văzut-o, ar trebui să o vezi.

Este atât de bun "Papota"?

Ca7riel și Amoroso au compus patru cântece noi și le-au împachetat cu cele cinci piese interpretate la celebrul lor Tiny Desk pentru a oferi o jumătate de oră de muzică distractivă, inteligentă, dansabilă și, în unele cazuri, chiar revoluționară. Piesele noi (însoțite de un scurtmetraj de 16 minute foarte recomandat) scot la iveală, cu ironie, defectele industriei muzicale de astăzi și cultura succesului. O fac din poziția lor de învingători, așa că are meritul său. Versurile sunt provocatoare, iar muzica leagănă ascultătorul pe ritmuri de salsa, disco sau caraibiene. Și aici avem un hit uriaș care este deja candidat la piesa primăverii-verii, "El día del amigo". La dans! Muzică latină modernă și captivantă.

Coperta albumului "Joven y arrogante", de Ilegales.

• Ilegales, "Joven y arrogante"

Cine sunt?

Într-o țară atât de complexată de muzica sa în raport cu ceea ce vine din Regatul Unit și Statele Unite, este o plăcere să găsești pe cineva atât de arogant și provocator. Se numește Jorge Martínez și își arată colții încă de la începutul anilor optzeci.

Este atât de bun "Joven y arrogante"?

Deși Ilegales nu au nevoie să se laude, le place să o facă, pentru că ce este un muzician rock fără un strop de narcisism. Jorge avertizează asupra hărțuirii la care ne supune progresul în cântece impetuoase, dar își dezvăluie și latura sa calmă în, de exemplu, frumoasa "Luminoso viento nocturno". Între aventuri care au loc în cluburi de noapte și reflecții asupra anxietății care ne pândește la fiecare pas, se completează un bun album rock. Rock spaniol cu atitudine.

Coperta albumului "High Risk, Low Reward", de Howlin’ Ric & the Rocketeers.

• Howlin’ Ric & the Rocketeers, "High Risk, Low Reward"

Cine sunt?

O trupă din Leeds, Anglia, al cărei lider se numește Richard Colley și este absolut înnebunit după rock and roll-ul și rhythm & blues-ul anilor cincizeci și șaizeci.

Este atât de bun "High Risk, Low Reward"?

Un album care ridică moralul de la început până la sfârșit, chiar și atunci când interpretează balade. Influențe de James Brown, Little Richard, Otis Redding… saxofoane dezlănțuite, o trupă cu misiunea ca oamenii să explodeze pe ringul de dans. Toate acestea le transmite acest album, care dacă oferă fericire în sufrageria de acasă, într-o sală de concerte trebuie să fie o bombă. Perfect pentru iubitorii de muzică retro.

Coperta albumului "Foxes In The Snow", de Jason Isbell.

• Jason Isbell, "Foxes In The Snow"

Cine este?

Muzician fundamental în ceea ce se numește Americana (practic country cu puls rock), mai întâi ca membru al foarte recomandaților Drive-By Truckers și apoi cu o carieră solo care a ajuns deja la al zecelea album.

Este atât de bun "Foxes In The Snow"?

"Îngroapă-mă unde nu bate vântul, unde praful nu mă acoperă, unde crește iarba înaltă, sau îngroapă-mă exact unde cad". Așa începe această lucrare confesională a lui Isbell, pe care a înregistrat-o în cinci zile și doar în compania vocii sale, a chitarei și a versurilor sale emoționante. Albumul sună atât de sincer încât Isbell pare să cânte în sufrageria ascultătorului. Merită efortul, dacă nu știi bine engleză, să te oprești și să traduci versurile, care vorbesc despre singurătate, despre relații care se rup din cauza acelorași greșeli dintotdeauna sau despre primele experiențe din sobrietate. Și o bijuterie care strălucește în mod deosebit, "True Believer", acel tip de cântec care îți face nod în gât. Americana de cea mai bună calitate.

Coperta albumului "Nation Shall Speak Unto Nation", de Edwyn Collins.

• Edwyn Collins, "Nation Shall Speak Unto Nation"

Cine este?

Edwyn Collins tocmai a anunțat un turneu de adio pentru toamna viitoare. Scoțianul, în vârstă de 65 de ani, a făcut parte din trupa Orange Juice și acesta este deja al zecelea său album dintr-o carieră solo rafinată, dar discretă, care a avut un vârf de popularitate cu piesa "A Girl Like You" (1994). În 2005, Collins a suferit două accidente vasculare cerebrale care i-au lăsat sechele pe viață.

Este atât de bun "Nation Shall Speak Unto Nation"?

"Strange Old World", care se aude pe la jumătatea albumului, este deja una dintre piesele anului: la comandă se află un bas care pare inspirat de modul de a cânta al lui Peter Hook, iar de aici este invitat un saxofon strident și acea voce de bariton atât de specială a lui Collins, care construiește cea mai bună piesă din 1983 în 2025. Întregul album este senzațional, sensibil, cu versuri care vorbesc despre sfârșitul unui drum (poate al său), cu un gust omniprezent pentru un pop care se ascultă în timp ce afară plouă, dar și dispus să primească soarele. Pentru că, dacă are ceva acest om, este dorința de a merge mai departe, așa cum cântă în fantastica "Sound As A Pound": "Mă simt atât de bine, mă simt atât de liniștit. / Durerea cedează, tristețea mă părăsește". Un album pop melancolic și înălțător.

BIJUTERIA RECUPERATĂ A LUNII...

În fiecare lună recomandăm un album care poate a rămas neobservat.

Coperta albumului "88", de Jonathan Richman & The Modern Lovers.

• Jonathan Richman & The Modern Lovers, "88" (1987)

Cine este?

În anii optzeci și nouăzeci, bunul Jonathan Richman a frecventat mult Spania. Se prezenta în sălile unde concerta intrând de pe ringul de dans. Oamenii se dădeau la o parte văzându-l apărând cu chitara sa. Sărea pe scenă și începea să cânte. Adorabil. Richman și-a început cariera la mijlocul anilor șaptezeci și este considerat un precursor în genuri precum punk sau indie. Dar s-a săturat de electricitate și de decenii preferă formatul acustic.

Este atât de bun "88"?

În format de trio și ca și cum muzicienii ar fi în jurul unui foc de tabără într-un camping, Richman dedică albumul exprimării pasiunii sale pentru muzica anilor șaizeci. Dificil de transmis atât de multă bună dispoziție în jumătatea de oră cât durează această lucrare, care se ascultă mișcând ușor capul. Atitudinea este aproape amatoricească și uneori sună destrămat, dar acesta este farmecul său. Balade, rock 'n' roll-uri, multă distracție și certitudinea că ai putea ieși la o băutură cu acest om. O recomandare indie clasică.