Les tenebres del cor, de Albert Sánchez Piñol: Călătorie spre inima catalană

Există ceva ce o recenzie formală nu ar trebui să facă, dar în cazul unor scriitori este dificil să le critici o carte fără a le privi pe cele anterioare. Aș spune că Albert Sánchez Piñol este unul dintre aceste cazuri. Fără îndoială, unul dintre cei mai buni și mai viguroși naratori ai literaturii catalane, și-a început cariera de romancier cu un succes incontestabil de critică și public, cum a fost "La pell freda" ("Pielea rece"). După aceea, au apărut "probleme". Următoarea lucrare — "Pandora al Congo", care mie personal îmi place foarte mult — nu a mai întrunit același consens. Apoi am avut conflictul lingvistic legat de "Victus", iar tema a alunecat spre ciupercile vorbitoare din "Fungus" sau o ficțiune istorică nu tocmai reușită precum "Pregària a Prosèrpina" ("Rugăciune către Proserpina").

Cineva ar putea spune că această carieră stagna, dar vă aduc o veste fericită pentru toți: cu "Les tenebres del cor" ("Tenebrele inimii"), Sánchez Piñol a ieșit din impas. Este adevărat că această nouă carte, cel puțin în aparență, nu este un roman. Se dorește a fi un amestec de popularizare antropologică și memorie personală. Este, de asemenea, o fațetă B, din perspectiva mecanismelor non-ficțiunii, a temelor și personajelor ficționalizate, de exemplu, în "Pandora al Congo", unde etnii pe care africanistul nostru le cunoaște bine, precum mbuti, bantu sau ik, erau transfigurate în popoare legendare.

Rezultatul, totuși, mai ales în a doua parte, protagonizată de însuși scriitorul, este un roman senzațional de aventuri antiepice, plin de umor hilar și de personaje memorabile. Este Sánchez Piñol pe care îl dorim. Dar să o luăm pe rând.

Pentru a ajunge la splendidele 150 de pagini finale, scriitorul deghizat în antropolog ne introduce în context. Conectându-se cu eseul său timpuriu "Pallassos i monstres" ("Payasos și monștri"), într-un ton mai convențional, deși uneori pare desprins din capitolele emisiunii "El búnquer" de la Catalunya Ràdio, Sánchez Piñol trece în revistă etnografii care s-au interesat de poporul din jungla congoleză, mbuti, numiți în mod eronat istoric pigmei. De la Homer la Turnbull, ne întâlnim cu un catalog fascinant de ciudățenii care strălucește atunci când autorul își exprimă poziția. Nu are nicio reținere în a arăta cine îi place și cine nu, și pregătește cititorul — chiar îl incită — să facă la fel cu el însuși: pregătește terenul pentru momentul în care se va plasa, cu modestie justificată, în această tradiție istorică.

Deși sunt mereu tema de fundal, mbuti nu sunt protagoniștii. Rareori sunt individualizați, fiind mereu extrem de liberi și antisistemici, lubrici și necredincioși, niște oompa-loompa care privesc exploratorii dezrădăcinați cu circumspecție și amuzament. Ei, oamenii de știință și evoluția prejudecăților lor, constituie corpul acestei povești. Toți găsesc în Congo răspunsuri neașteptate la căutările lor spirituale.

Obsesiile kurtziene ale acestor antropologi care s-au aventurat în junglă sunt atât de întortocheate, încât cititorul trebuie să lupte constant împotriva scepticismului și a convingerii că Sánchez Piñol îi duce de nas. Dar, încetul cu încetul, folosindu-se de o absență totală de cinism și de o dragoste sinceră pentru meseria sa, scriitorul ne învinge și ne convinge de ce vrea el.

Ajungem astfel la experiența personală a lui Sánchez Piñol, la sfârșitul secolului XX, unde desfășoară galeria de povestiri și caractere generate în timpul cercetării sale doctorale despre identitatea mbuti. El însuși devine un personaj mitic, Albert Chumvi — care înseamnă "sare" în swahili; a fost botezat astfel de mbuti pentru că ajungea în sate aducând această ofrandă atât de prețuită la tropice —, însoțit de șoferul bețiv Maurice, comicul sergent Seú, niște călugărițe tutsi de o frumusețe rară sau niște misionari italieni gemeni. Totul este un delir de junglă cât se poate de real, nuanțat de un suprarealism febril, care sfârșește prin a genera pasaje delicioase precum: "Maurice și Seú s-au certat pe modul de a frige Bambi, și o făceau cu argumente dintre cele mai pasionale. Cum era obiceiul lor, mbuti au adus o cantitate uriașă de marijuana".

Și ce răspuns găsește Albert Chumvi în inima tenebrelor sale? Ei bine, într-o turnură neașteptată a evenimentelor, ajunge să ne mărturisească că "a călătorit până la capătul lumii pentru a-i cunoaște pe mbuti și a sfârșit prin a-i cunoaște pe catalani". Cum scrie însuși Chumvi, are haz chestia asta. Nu avem leac.

Les tenebres del cor
Albert Sánchez Piñol
Editura La Campana
368 pagini. 21,75 euro