Txell Miras râde, chiar hohoteşte, cu acea fericire a cuiva căruia îi place ceea ce face şi poate trăi din asta. Cu stres, cu entuziasm, mereu în negru, ea este un designer de autor, aproape o artizană care şi-a găsit de la început locul pe tabla de şah a modei. Dacă anul trecut a practicat moda-terapie cu o colecţie despre momentele de schimbare, miercurea aceasta la Barcelona, Miras, la 48 de ani, mizează la 080 Barcelona Fashion pe relaxare prin intermediul hainelor. Se simte ca acasă.

Întrebare: Care este propunerea dumneavoastră?

Răspuns: Colecţia se numeşte «Destensar Bastidores» (Relaxarea Ramelor); este o metaforă care caută să transmită ideea de a merge mai încet, să ne întoarcem la pauză, la a gândi lucrurile, să nu ne mai grăbim atât. Propun dualitatea dintre tensiune şi relaxare, care mă ajută să încep colecţia cu tonuri calde şi să termin cu cele reci. Încep cu imprimeuri pied-de-poule, totul ca fiind vechi, de croitorie şi o întoarcere în trecut, şi termin cu neoprenuri, bicolor, fermoare care se deschid şi se relaxează cu piese care ies din corp. Această abordare în modă Barcelona reflectă o nevoie de introspecţie.

Întrebare: Txell Miras este tensionată?

Răspuns: Puţin. Sunt puţin copleşită de reţelele sociale, de întrebarea încotro ne îndreptăm. Mai ales în modă, totul merge foarte repede, dar este foarte gol. Mă depăşeşte, probabil sunt şi mai în vârstă. Masa a devenit atât de vizibilă... mai mulţi urmăritori nu îţi oferă neapărat calitate. Sunt în această lume, dar nu vreau să fac parte din ea. Caut o modă alternativă, autentică.

Întrebare: A fost decizia dumneavoastră de la început să vă definiţi ca designer de autor şi nu de modă. Regretaţi?

Răspuns: Am văzut mult fum de-a lungul anilor şi am văzut oameni care au sfârşit prin a fi fum. Proximitatea, calitatea, sustenabilitatea sunt valori pe care le revendicăm, care prind rădăcini, dar mai este mult de făcut. În realitate, suntem foarte departe şi eu revendic asta. Sunt o privilegiată, sunt mică, dar am ştiut să-mi găsesc echilibrul şi o clientelă fidelă. Trăiesc din asta.

Întrebare: Nu aţi dat faliment niciodată?

Răspuns: Nu. Pot să accept această provocare pentru că îmi merge bine, mereu suferi, mereu eşti pe muchie de cuţit, dar am norocul că clientul meu caută exact asta, ceea ce fac eu.

Întrebare: Toni Miró, pe care l-aţi cunoscut bine, spunea că «moda este foarte periculoasă, se suferă mult şi se munceşte din greu».

Răspuns: Da. Mereu cu incertitudine, dar să te poţi dedica la ceea ce îţi place este un privilegiu, chiar dacă suferi. Eu la fiecare prezentare de modă sunt nervoasă, entuziasmată, nu mi-a trecut pofta. Încă simt mult şi în ziua în care nu voi mai simţi, voi renunţa. Aceste prezentări de modă sunt esenţiale.

Întrebare: Până la urmă, mereu ajungeţi la alb şi negru.

Răspuns: De câţiva ani mă gândesc la culoare, dar, până la urmă, albul şi negrul nu obosesc, reprezintă sobrietate. Eu am fost toată viaţa adepta negrului. Are o durabilitate mai mare.

Întrebare: Veţi încerca din nou cu moda pentru bărbaţi?

Răspuns: Îmi este greu, bărbatului îi este foarte greu. Chiar şi astăzi. Piaţa mă plictiseşte mai mult, trebuie să fii atât de vigilent. Am obosit, dar nu exclud posibilitatea.

Întrebare: Este adolescenţa o perioadă dificilă pentru a te îmbrăca?

Răspuns: Puţini se dedică, este un risc să intri în acest domeniu. Au propriul lor limbaj, cauţi să faci parte din trib, nu ai personalitatea formată, totul este foarte volatil.

Întrebare: Aţi rezistat pandemiei făcând măşti. Cum vă amintiţi?

Răspuns: A fost o experienţă... Am profitat să fac ceea ce în mod normal nu aveam timp, cum ar fi să desenez. Şi, deodată, s-a întâmplat povestea cu măştile şi a fost un boom. S-a întâmplat fără să vreau, eu le ofeream cadou, şi au început să le ceară masiv. A fost o nebunie. Pandemia a schimbat multe în industria modei.

«De câţiva ani mă gândesc la culoare, dar, până la urmă, albul şi negrul nu cansa, este sobrietate», explică Txell Miras.

Întrebare: Pandemia a pus capăt magazinului pe care îl aveaţi cu Miriam Ponsa şi Josep Abril. Nu veţi repeta experienţa?

Răspuns: Nu, este o experienţă de care am o amintire bună pentru că era un spaţiu unde puteai respira marca ta, dar este o altă afacere. Şi avem destulă treabă, era prea mult.

Întrebare: Există o debarcare anul acesta la 080 a designerilor din Madrid. S-a născut ca o pasarelă pentru emergenţi, cum o vedeţi acum?

Răspuns: 080 s-a schimbat, eu nu am fost niciodată adepta unei pasarele exclusiv pentru emergenţi. Când mi s-a dat oportunitatea de a fi la Gaudí, pentru mine cel mai impresionant era să defilez alături de Toni Miró, Josep Font, Armand Basi... erau Miriam Ocariz, Spastor, Ailanto... era foarte faină combinaţia între tineri şi cei cu mai multă experienţă. Acum mi-e teamă să nu exagerăm cu emergenţii pe pasarelele de modă.

Întrebare: Aţi numit câţiva designeri care nu mai sunt prezenţi. S-a pierdut mult?

Răspuns: Acum, recapitulând... este foarte greu să te menţii.