În câteva cuvinte
Ultimele sondaje din Spania arată o stabilitate relativă pentru PP și PSOE, cu o scădere notabilă pentru Sumar. PP atrage votanți din clasa medie-superioară urbană, în timp ce PSOE se bazează pe clasa medie-inferioară și persoanele vulnerabile. Bătălia electorală decisivă se dă pentru clasa de mijloc și printre segmente demografice specifice, precum vârstnicii (care tind spre PSOE) și tinerii (unde Vox câștigă teren, iar PSOE riscă să piardă votul femeilor tinere).
În aproape doi ani de la ultimele alegeri generale din Spania, intenția de vot pentru partide nu s-a schimbat dramatic. Partidul Popular (PP) pierde doar șase zecimi de procent, PSOE scade cu 2,2 puncte (o valoare similară marjei de eroare a sondajelor recente), în timp ce Vox câștigă 1,7 puncte. Doar Sumar suferă o scădere considerabilă, de aproximativ 7 puncte, datorită, pe de o parte, sciziunii Podemos, care preia un sfert din voturile sale, și, pe de altă parte, pierderilor proprii care ar totaliza aproximativ 4 puncte. Un barometru recent oferă această imagine și ne permite să conturăm sprijinul electoral pentru primele două partide și să înțelegem unde se duc astăzi bătăliile electorale care vor decide victoriile viitoare.
PP, aflat în fruntea estimărilor de vot, se bazează pe un votant prototip: o persoană, bărbat sau femeie, care locuiește într-un oraș mare (peste jumătate de milion de locuitori), cu studii superioare, din clasa medie-superioară și superioară și cu o ideologie de dreapta, centru-dreapta sau centru.
Portretul robot al votantului PSOE, pe de altă parte, este cel al unei persoane (tot bărbat sau femeie), de orice vârstă peste 24 de ani, din clasa medie-inferioară și inferioară, fie șomer, fie din clasa pasivă (pensionar, casnică sau student) și cu ideologie progresistă, fie de centru-stânga, stânga sau extremă stânga. În linii mari, așadar, tabloul este al unei țări în care «cei care suferă cel mai mult se refugiază sub umbrela partidului socialist, în timp ce cei fără dificultăți optează pentru PP».
Deși acestea sunt portretele robot, este evident că, fiind două partide mari, există o mare variație internă între votanții lor. Portretul servește mai ales pentru a înțelege care sunt punctele de divergență între cele două formațiuni.
Cum pot fi amenințate cele două mari partide? În cazul popularilor (PP), dincolo de pericolul reprezentat de Vox, cu capacitatea sa de a penetra spectrul larg al dreptei, aceștia pierd sprijin în rândul persoanelor de peste 64 de ani, cel mai numeros grup de vârstă: conform ultimelor barometre, aceștia se îndreaptă deja spre socialiști. Pe de altă parte, socialiștii (PSOE), cu popularitate în rândul tinerilor, sunt pe punctul de a pierde sprijinul femeilor între 18 și 24 de ani (băieții de această vârstă aleg de mult timp Vox ca primă opțiune).
Și unde este bătălia de purtat? Desigur, în clasa de mijloc: aici, cele două partide principale sunt la egalitate, fără a se întrezări, așadar, spre care dintre ele se va înclina majoritatea. În această societate atât de atomizată, clasa de mijloc nu este nici pe departe compactă, cu siguranță nu așa cum era înainte, dar cei care o compun caută bunăstare și siguranță într-un climat de incertitudine și pesimism, în care majoritatea crede că peste cinci ani lumea va fi mai violentă, autoritară și inegală.
