Nu a împlinit încă treizeci de ani, iar Irene González Roldán, originară din Cordoba, a reușit să încheie săptămâna aceasta un cerc surprinzător în cariera sa de clavecinistă: în urmă cu un deceniu a plecat din Sevilla, orașul său adoptiv, la vârsta de 17 ani, ca o mare promisiune cu bursă din partea Festivalului de Muzică Antică din Sevilla (FeMás), care i-a deschis ușa către cele mai importante conservatoare și maeștri din Europa, pentru a se întoarce săptămâna aceasta la evenimentul sevillan, zece ani mai târziu, ca una dintre figurile importante ale programului.

Fondatoare a grupului Flor Galante și o figură cheie în Schola Cantorum Basiliensis, în Elveția, cel mai important centru de muzică veche din lume, în luna mai își va vedea publicat primul album ca solistă. Această tânără interpretă este emoționată când vorbește despre muzica “plină de surprize” care se cânta în secolul al XVIII-lea la curtea lui Frederic al Prusiei, specialitatea sa.

Întrebare. Sevilla se mândrește cu faptul că are o Orchestră Barocă și un festival de muzică veche printre cele mai prestigioase din Europa. Dumneavoastră, care locuiți acum în Basel, cum se percepe de la distanță?

Răspuns. Sevilla a devenit o icoană emergentă a muzicii vechi în Europa. Nu trebuie să uităm că festivalul de muzică veche de la Utrecht, cel mai important din lume, și-a dedicat ediția din 2024 Sevillei. Este ceva de care ar trebui să fim mândri.

Î. Ați început cu pianul și, dintr-o dată, v-ați orientat spre clavecin. Aveați doar 7 ani.

R. Părinții mei au fost întotdeauna foarte melomani, așa că muzica veche a fost foarte prezentă în casa noastră încă de când eram mică. Petreceam ore întregi ascultând CD-uri de Jordi Savall, Pierre Hantaï, Gustav Leonhardt... și visam să cânt toată acea muzică într-o zi.

Î. Pentru studiile superioare ați părăsit deja Sevilla…

R. Da, am studiat primii doi ani la Conservatorul Superior din Salamanca, iar în al treilea an am avut ocazia să mă mut la Haga pentru a studia cu Jacques Ogg printr-o bursă Erasmus. Un an mai târziu m-am mutat la Amsterdam, iar în 2020 am început un masterat de clavecin la Schola Cantorum Basiliensis din Basel, cu Andrea Marcon. Aici sunt încă...

Î. Pentru un muzician din genul dumneavoastră, mai este necesar să plecați în străinătate?

R. Nu este esențial, dar studiul în anumite locuri din străinătate oferă oportunități educaționale și profesionale care cu greu pot fi găsite în Spania, încă suntem destul de departe de a egala oferta Elveției, Franței sau Olandei.

Clavecinista Irene González Roldán în biserica San Luis de los Franceses, Sevilla, pe 26 martie 2025. PACO PUENTE

Î. Cum s-a născut Flor Galante?

R. Ne-am cunoscut cântând împreună la Haga, dar ne-am început călătoria ca grup în 2020. În acea perioadă, toți patru studiam deja în Basel și ne întâlneam să cântăm, în special muzică de compozitorul Johann Gottlieb Janitsch. Ne-am prezentat la Concursul Bach de la Berlin, am obținut primul premiu și asta ne-a consolidat ca grup. De atunci ne-am dedicat recuperării muzicii germane de compozitori puțin cunoscuți.

Î. Vă vedeți mai mult ca solistă, integrată într-un grup sau vă gândiți să faceți pasul spre direcție?

R. Uite, în epoca barocă nu exista distincție între cele două activități, muzicianul era compozitor, dirijor, improvizator, solist, muzician orchestral… Este important să cultivăm toate fațetele posibile. Dar da, acum sunt foarte interesată de direcție. În timpul masteratului meu la Schola Cantorum am avut primele experiențe la conducerea unei orchestre. De asemenea, îmi amintesc cu mare drag de munca pe care am desfășurat-o la Teatrul Maestranza ca asistent de direcție al lui Andrea Marcon, așa că lucrez la asta.

Î. Ce este muzica galantă?

R. Este o muzică plină de surprize și retorică. Se cânta la curtea lui Frederic al Prusiei la Berlin, care a fost un important centru muzical. Regele însuși era flautist și a încurajat un mediu de experimentare muzicală care a dat naștere stilului galant. Un mare reprezentant al acestui stil este Carl Philip Emmanuel Bach, care a compus într-un mod foarte diferit de tatăl său, marele Johann Sebastian. Este o parte a istoriei muzicii puțin cunoscută, iar o mare parte din opera compozitorilor pe care îi cântăm noi încă așteaptă în arhive să fie salvată.