«El bateo» și «La revoltosa»: Formidabil muzical, dar incoerent scenic

«El bateo» și «La revoltosa»: Formidabil muzical, dar incoerent scenic

În câteva cuvinte

Articolul prezintă o cronică a spectacolului «El bateo» și «La revoltosa» de la Teatrul Zarzuela din Madrid. Deși muzica este lăudată, punerea în scenă este criticată pentru incoerență și modernizări nepotrivite, distorsionând spiritul original al operelor. Cântăreții și orchestra sunt apreciați pentru performanțele lor, dar aspectele vizuale ale producției sunt considerate un impediment.


Programul dublu la Teatrul Zarzuela

Programul dublu care a urcat pe scena Teatrului Zarzuela miercuri și care va fi pe afiș aproape toată luna aprilie, a fost prezentat ca principala propunere a actualului sezon. Două opere fundamentale ale genului și o nouă producție, cu adaosul de a include o piesă din «La revoltosa» care dispăruse, ceea ce constituia o adevărată premieră, era un triumf autentic dinainte.

A fost așa? Aș spune că da, fără nicio îndoială în ceea ce privește partea muzicală, dar montajul scenic, regizat de Juan Echanove, a reușit din nou să strice o producție care părea să aibă toți așii în mânecă.

Muzica: Un Cadou

Să începem cu muzica. «El bateo», de Chueca, și «La revoltosa», de Chapí, sunt două titluri de aur ale genului chico, adică zarzuele de o oră, și se află în vârful acelei modalități care a oferit atâta glorie protagoniștilor săi. Și cu cât le asculți mai mult, cu atât par mai perfecte.

Le este suficient un angajament muzical care în aceste timpuri este considerat de la sine înțeles, cântăreți buni, o scânteie de grație și să nu cadă în paternalismul care abundă în tratarea cu zarzuela, atât pentru a o subestima, cât și pentru a o lăuda. Din acest punct de vedere, acest montaj propus de teatrul care îi poartă numele este un cadou.

Analiză a Operelor

«El bateo» este pură prospețime, una dintre cele mai reușite piese ale unui autor precum Chueca care, în general, nu greșea niciodată. Muzica sa se ascultă ca un desert minunat.

În «La revoltosa» ne întâlnim cu Ruperto Chapí, un autor mult mai complex, cu o ambiție artistică care scăpa de corsetele epocii și care, atunci când reușea, crea paradigme autentice. «La revoltosa» este una dintre ele, este zarzuela perfectă, distractivă când trebuie, dar emoționantă până în măduva oaselor în momentele sale culminante, eficientă în numerele sale teatrale complexe și cu o senzație de plinătate în durata sa care o transformă în zarzuela prin excelență a genului chico. Terțetul descoperit și acum încorporat adaugă o notă verdiană, aproape înrudită cu Falstaff, care îl transformă într-unul indispensabil de acum.

Scenografie și Acțiune

În concluzie, un spectacol formidabil dacă te așezi pe scaun și închizi ochii. Dar dacă îi deschizi, începi să vezi lucruri destul de ciudate.

Apoteoza casticismului madrilen care se cuibărește în aceste două zarzuele se transformă în ciudățenie. Acțiunea este delocalizată, urmând obiceiul deja plictisitor al teatrului muzical din ultimele decenii, dar nu se știe unde se află.

În «El bateo», se presupune că ne aflăm în cartierul Lavapiés actual, cu fauna sa de personaje care abia se identifică printr-o vestimentație saturată de elemente și o scenografie ciudată apropiată de schelărie.

Există în «El bateo» idei foarte sugestive, cum ar fi lupta dintre cei doi rivali ai fetei, care se oferă ca o proiecție de umbre și unele mișcări de grupuri care se întrupează în cor.

În ciuda aglomerării sale, se termină prin a intra în joc, în ciuda unor coregrafii excelent dansate, dar care saturează scena, invitând la oboseală vizuală.

Dar în «La revoltosa» saturația este mai conceptuală. Ceea ce era mansardă în Lavapiés pare a fi un club de noapte de întâlniri din mijlocul secolului al XX-lea, fără nicio explicație sau justificare. Ceremonia confuziei atinge absurdul în vestimentație, elegantă și rafinată, ca și cum ar fi un cazinou dintr-un film din anii patruzeci și niște personaje care par mai degrabă niște jucători bogați de ruletă decât niște jucători modești de tute într-o curte de corala.

Și ajunge să fie iritant, pentru că în libretul perfect al lui López Silva și Fernández Shaw, protagonistul Felipe spune cum ar merge la verbena: «cu jacheta mea de catifea / cu pantalonii mei cu talie / cu pieptarul meu brodat / cu batistuța mea la gât / cu cizmele mele cu carâmb / cu șapca mea de mătase…». Iar spectatorul care vede scena îl găsește pe cântăreț îmbrăcat în traficant de droguri caraibean sau în proprietar de plantație de bumbac în Louisiana. Iar Mari Pepa pe care Felipe își imaginează că ar purta «cu fusta ei de zefir / care se limpezește peste crinolina scârțâitoare / cu batistuța ei foarte fină de crepon / cu jumătate de yard de franjuri», etc.

Nu este ușor de digerat că o echipă artistică atât de notabilă precum cea reunită pentru această producție se împotmolește în modernități prost înțelese într-o producție atât de exigentă și așteptată.

Concluzii și Aprecieri

Oricum, există gusturi pentru toată lumea, iar dacă există cineva căruia îi place această propunere, mă bucur din toată inima, deoarece producția este ambițioasă și muzical este un festival de rezultate lirice excelente.

Aș evidenția, de la bun început, orchestra și dirijorul său, Óliver Díaz.

Dintre toate «Revoltosas» pe care le-am ascultat, aceasta mi s-a părut cea mai matură și cu o orchestră mai demnă de ceea ce Chapí căuta și propunea. Poate că influențează și edițiile critice care au definit un standard orchestral deja indispensabil pentru ascultarea acestor opere.

În orice caz, toată admirația mea pentru dirijor, orchestră și, desigur, Corul Teatrului Zarzuela, întotdeauna atent la idiomatismul genului. În ceea ce privește distribuția, fără reproșuri în niciunul dintre membrii săi.

În mod natural, există mai multă maturitate și finețe vocală la protagoniști decât la rolurile secundare, dar conjuncția și munca de sincronizare sunt de prim rang.

Este obligatoriu să evidențiem munca lui Gerardo Bullón, fie și numai pentru dubla sa prestație, anarhist dezlănțuit și distractiv în «El bateo», și Felipe în «La revoltosa», două roluri foarte diferite care pun la încercare munca actoricească a unui bariton excelent în ceea ce privește vocea.

Nu este singurul cântăreț care dublează personaje, dar este cel care își asumă cea mai mare responsabilitate a acestei producții.

Și pentru aluzii, este obligatoriu să comentăm excelentul efort vocal al Bernei Perles în rolul Mari Pepa, în ciuda faptului că trebuie să se confrunte cu o vestimentație care nu coincide deloc cu cea pe care o imaginează Felipe.

În rezumat, o producție care ar fi trebuit să fie antologică și care se bucură enorm cu ochii închiși, dar care te distrage constant cu o punere în scenă inutil de gratuită.

Read in other languages

Про автора

Cristian este un jurnalist sportiv, cunoscut pentru reportajele sale pline de viață și acoperirea pasionată a meciurilor de fotbal. Și știe să transmită atmosfera stadionului și emoțiile jucătorilor.