Au fost 12 secunde.

Au fost 12 secunde. Câteva bătăi de inimă și o aruncare la coș. Leti Romero, care își arătase talentul pe tot parchetul, coordonatoarea care readusese Valencia Basket la câțiva pași de finala Euroligii, avea mingea. Scorul arăta în cele patru colțuri ale arenei Felipe că era 66-68, că un coș de trei puncte închidea partida, iar un coș de două puncte deschidea prelungirile. Și acolo, după câteva minute sublime, Romero, calmul din Canare, s-a pierdut într-un impas. Çukurova, pe care, paradoxurile acestei competiții, îl eliminase în play-in și care a ajuns la această Finală de Șase de la Zaragoza pe ușa din spate, era în finală. Çukurova turc este ca un bazar. Are de toate. Cinciul său de start este strălucitor, dar dacă te uiți spre bancă, este mult mai mult. Talent din abundență. Valencia Basket are și ea atu-urile sale, dar, fără Queralt Casas, simbolul echipei, și letona Vitola, a ajuns la Zaragoza mult mai slăbită. De aceea, după un început excelent al echipei lui Rubén Burgos (9-2), de îndată ce ambele echipe au început să facă rotații, echipa adversă a început să se simtă mai confortabil, a obținut câteva puncte pe contraatac și a găsit primele fisuri în apărarea „taronja”.

Nu este cel mai bun sezon al valencienelor, care au pierdut în Cupă în fața campioanei și au suferit câteva înfrângeri neașteptate în Ligă. Așa că, atunci când Çukurova a trecut în avantaj (30-36), unele jucătoare au început să cedeze. Deși altele au rezistat, precum Leti Romero, Leo Fiebich și Raquel Carrera, care își dorea, la câteva săptămâni după revenirea oficială după accidentarea sa gravă, ca aceasta să fie ziua revenirii sale în elită, meciul în care privea în ochii celor mai bune, precum formidabila Natasha Howard.

În fața acestui dezechilibru de potențial, singura alternativă era solidaritatea, o virtute pe care USK Praha a lui Maite Cazorla și María Conde – ambele accidentate – a transformat-o în artă în prima semifinală, în care cehoaicele au zguduit-o pe Fenerbahçe (71-91), campioana ultimelor două ediții ale Euroligii. «Ne-au dat o lecție de baschet», a recunoscut, resemnată, sportivă, Valérie Garnier, antrenoarea echipei turce.

Solidaritatea era ca Iagupova, care tocmai se întorsese dintr-o țară în război din cauza unor probleme familiale, să o anihileze pe Johannes. Sau ca Alexandre să se facă mare în pictură. Sau ca Torrens, care nu mai este acea tânără din buzunarele căreia cădeau puncte, o femeie cu șase Euroligi și câțiva MVP, la 35 de ani să fie capabilă să își folosească toată experiența, cunoștințele vaste despre acest sport, pentru a-și împinge echipa spre finală. Și Carrera, capabilă să o pună la punct pe Howard, un pivot care își lasă amprenta la fiecare blocaj.

Și astfel, dând totul în apărare, fără a ceda un milimetru în lupta pentru fiecare recuperare, reducând punct cu punct cele nouă puncte pe care Çukurova a ajuns să le aibă avantaj, a reușit să ajungă în acel moment, la acele 12 secunde și o posesie pentru a ajunge în finală, prima sa finală de Euroligă după doar trei participări în competiția supremă. Valencia, care după ce a căutat, a regăsit apărarea din zilele de glorie, cea care a dus-o la câștigarea tuturor titlurilor naționale sezonul trecut, când a început să creadă că cu câteva întăriri a sosit momentul să facă saltul și în Europa, a sfârșit prin a ceda din cauza unui atac slab.