Un efect Trump? Trei lideri care se ridică în fața republicanului și văd sprijinul lor crescând

Un economist liberal, cu vastă experiență în bănci centrale, care nu a ocupat niciodată o funcție electivă. O politiciană profesionistă social-democrată care a petrecut aproape un sfert de secol acumulând funcții, inclusiv cea de la vârful național. O cercetătoare ecologistă, crescută în activismul studențesc și moștenitoare a unui lider al stângii latino-americane. Astfel prezentați, nu pare că prim-miniștrii Canadei și Danemarcei, Mark Carney și Mette Frederiksen, respectiv, au multe în comun nici între ei, nici cu președinta mexicană, Claudia Sheinbaum. Dar îi unește un fir: cele trei țări au fost ținte ale atacurilor lui Donald Trump, cei trei lideri s-au opus ferm și toți trei se bucură de un moment de sprijin social puternic.

Deși revenirea la putere a lui Trump a agitat politica în întreaga lume, Ignacio Molina, cercetător la Real Instituto Elcano, consideră că doar în cele trei țări menționate se poate vorbi despre un efect Trump clar. «Este imposibil să extragem un tipar despre cum influențează Trump. Particularitățile din fiecare țară contează foarte mult. Ceea ce observăm, datorită Canadei, Mexicului și Danemarcei, este că, dacă există un atac care trezește sentimentele patriotice, Trump îi întărește pe cei care, de la putere, i se opun cu fermitate», explică Molina, care detectează, de asemenea, o influență a lui Trump în Australia, unde prim-ministrul, laburistul Anthony Albanese, a devansat alegerile pentru 3 mai, după ce a atins cel mai bun nivel de aprobare în 18 luni, tocmai când dezbaterea se concentra pe tarifele lui Trump.

Mark Carney, prim-ministrul Canadei. Christinne Muschi (AP)

În ceea ce privește poziția partidelor din orbita trumpistă, Molina vede «evident» că există «contradicții» atunci când Trump ia decizii împotriva țărilor lor, dar acest lucru nu se reflectă neapărat în sondaje. Luând ca referință mediile sondajelor realizate de Politico, în unele cazuri scad, în altele cresc. În Austria, Partidul Libertății scade de la revenirea lui Trump. Același lucru se întâmplă și cu formațiunea cu același nume din Țările de Jos, deși acolo tendința a început mai devreme. În Ungaria, Fidesz a crescut mai întâi și apoi a început să scadă, la fel ca brexit-iștii lui Nigel Farage în Regatul Unit. În Polonia, Lege și Justiție scade ușor, dar Confederația, mai la dreapta, crește. Frații Italiei, conduși de Giorgia Meloni, sunt stabili, iar Alternativa pentru Germania crește, conform Ipsos. Deja cu o demonstrație la urne, ultrașii au suferit o lovitură dură la alegerile regionale din Finlanda.

Dar în Spania? Există un efect Trump? Barometrul CIS arată PSOE, cu 32,6% din estimarea voturilor, ușor peste nivelul de dinainte de revenirea la putere a liderului republican, deși marcând o scădere de aproape două puncte în ultima lună, coincizând cu tarifele. PP scade cu Trump de la 28,4% la 26,1%. Vox, care atinge 15,2%, crește puternic față de sondajul anterior (11,7%). Seria 40dB., care nu acoperă tarifele, arată un PP (de la 33,3% la 32,6%) și un PSOE (de la 29,9% la 29,5%) ușor în scădere, în timp ce Vox crește (13,1% la 14,1%).

Cu aceste date, trei specialiști sunt de acord că este prea devreme pentru a trage concluzii. «În Spania, Trump este încă un subiect internațional», afirmă Molina, care este și profesor de Științe Politice și Relații Internaționale la Universitatea Autonomă din Madrid. Deși atât Guvernul – cu campania «Cumpără-ți produsele. Apără-ți țara» – cât și liderii UE – cu apeluri la europeanism – încurajează adeziunile într-o manieră patriotică, situația «nu are încă o gravitate care să-l transforme pe Trump într-un mare mobilizator de voturi», subliniază Molina, care adaugă: «Acum, dacă ajunge să devină o problemă națională, lucrurile s-ar schimba». Cum s-ar schimba? În teorie, răspunde el, o criză cu o putere străină oferă condiții favorabile principalului partid de la guvernare, în acest caz PSOE, care ar putea folosi strategia efectului de drapel, în stilul – salvând distanțele – Canadei, Mexicului și Danemarcei. De asemenea, în teorie, subliniază el, partidul cel mai apropiat de liderul amenințător, în acest caz Vox, ar avea dificultăți, deși «un susținător al lui Santiago Abascal din motive emoționale nu va înceta să-l voteze pentru că nu condamnă tarifele».

Molina subliniază că, în ciuda creșterii sale «contraintuitive», poziția Vox este delicată: «A priori, nu există condiții bune pentru creșterea sa». Așa vede și Paco Camas, cercetător la Ipsos. Pentru un «partid patriotic», spune el, a apărea «aliniat cu un lider care dăunează intereselor țării tale este obiectiv negativ». «În Spania, tot efectul lui Trump este diluat de apartenența noastră la UE. Schimbările în opinia publică vor fi de decantare lentă și cu atât mai mari cu cât sunt mai mari prejudiciile cauzate de Trump», adaugă cercetătorul, care crede că o criză gravă, gestionată «cu inteligență, fermitate și prudență», ar consolida Guvernul. În ceea ce privește PP, adaugă el, «dacă [Alberto Núñez] Feijóo arată idei clare, poate fura alegători pragmatici de la Vox, a cărui creștere provine acum în mare măsură din abținere, ceea ce indică faptul că există o parte de vot de protest care s-ar putea dilua pe măsură ce se apropie alegerile».

Expertul în strategie politică Ana Salazar observă că «reacția rapidă» a Vox, recurgând la un discurs conform căruia «PP și PSOE sunt același lucru și sunt de vină pentru tot pentru că guvernează împreună în Europa», s-a dovedit eficientă pentru a reuși «deocamdată» să evite o uzură. «Ceea ce știm este că, dacă situația se agravează, cel care este la putere, în acest caz PSOE, va avea mult spațiu de manevră. Nu numai că știm asta pentru că crizele și situațiile de risc sunt terenul preferat al lui Sánchez, ci și din experiența altor țări», afirmă directorul Idus 3, uitându-se la Canada, Mexic și Danemarca.

Trei țări cu ‘efect Trump’

Când Justin Trudeau și-a anunțat demisia pe 6 ianuarie, sondajele îi dădeau 20,1%, față de 44,2% pentru conservatorul Pierre Poilievre, conform CBC News. Părea sumbru pentru liberali înaintea alegerilor din octombrie. Dar nu. Succesorul lui Trudeau, Mark Carney, este astăzi favoritul pentru alegeri, pe care el însuși le-a devansat pentru 28 aprilie. Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat Trump, care, încă de dinainte de a prelua funcția pe 20 ianuarie, insistă că vrea să transforme Canada în «statul 51» al țării sale și care în martie a început cu Canada – și Mexic – războiul său tarifar.

Discursurile ferme ale lui Carney, care combină apelurile patriotice cu apelurile la unitate, au devenit faimoase în țară, în timp ce a urcat în sondaje până la 44%, față de 37,8% pentru Poilievre, pe care acum îl apasă faptul că este numit «Trump-ul canadian». Trump a împărțit cărți proaste pentru Poilievre, care încearcă să concentreze campania pe economie, dar fără succes, deoarece «amenințarea» externă a devenit «chestiunea cheie», explică Janice Gross Stein, fondatoare și directoare a Școlii Munk de Afaceri Globale și Politici Publice de la Universitatea din Toronto. În schimb, Carney își concentrează mesajul pe «capacitatea sa de conducere» în fața acestei «crize», adaugă ea.

Trump a pus, de asemenea, Mexicul în vizor încă de dinainte de a ajunge la putere, când a spus că va impune tarife vecinului centro-american – și Canadei – pentru a opri sosirea drogurilor și a imigranților. «Vom avea întotdeauna fruntea sus», a răspuns Sheinbaum într-un eveniment multitudinar în Zócalo. Tarifele au intrat în vigoare în martie. Rezultat? «Trump a provocat un sentiment naționalist mai puternic și un salt în sprijinul președintei. A fost o binecuvântare politică pentru Sheinbaum, cu cel mai înalt nivel de aprobare al oricărui președinte în 30 de ani [peste 80%]», explică Michael Shifter, cercetător la laboratorul de idei Diálogo Interamericano și profesor la Universitatea Georgetown, care subliniază modul în care Sheinbaum, care este la putere de șase luni, a răspuns denunțând abuzurile lui Trump fără a abandona calea negocierilor.

Președinta mexicană, Claudia Sheinbaum. Sáshenka Gutiérrez (EFE)

Prima ministră a Danemarcei și Trump sunt vechi cunoscuți. În 2019, în același an în care Frederiksen a preluat funcția, Trump a anulat o călătorie la Copenhaga după ce ea a calificat drept «absurdă» ideea sa de a cumpăra Groenlanda. Acea criză nu a redus febra groenlandeză a magnatului, care acum își afișează dorințele de anexare, la care Frederiksen a reacționat cu o apărare a suveranității insulei. Prima ministră este «la fel de amabilă pe cât poate, dar din ce în ce mai fermă», explică politologul Jesper Willaing Zeuthen, de la Universitatea din Aalborg. Colegul său Ulrik Pram Gad, de la Institutul Danez de Studii Internaționale, consideră că această provocare i-a servit pentru a acționa ca «lider puternic în vremuri de criză», o fațetă care i-a ridicat deja tracțiunea populară în timpul pandemiei de covid.

Prima ministră daneză, Mette Frederiksen. Tom Little (REUTERS)

Amestecul de hotărâre și deschidere spre dialog, care unește reacția ei cu cea a lui Carney și Sheinbaum, funcționează. Potrivit monitorizării realizate de Politico, Partidul Social-Democrat a urcat de la 20% la 23% de când Trump a preluat funcția, o creștere mai puternică decât pare într-o țară atât de multipartidistă. Distanța sa față de al doilea a crescut de la patru la nouă puncte.