Visul oricărui iubitor de artă

Visul oricărui iubitor de artă ar fi să aibă ocazia să se afle într-un muzeu cu ușile închise, fără oameni, plimbându-se printre opere în tăcere, contemplând fără grabă fiecare contur al unei sculpturi, descifrând trăsătura exactă a unui ulei, dezvăluind semnificația unei instalații. A contempla arta în singurătate, la ore nepotrivite, noaptea sau în zori, este o experiență sublimă care este la îndemâna foarte puținora. Cu toate acestea, există locuri unde a trăi fantezia de a avea un muzeu la dispoziția ta nu este doar posibilă, ci și poți rămâne să dormi în el.

The Dolder Grand, Zürich: un muzeu în care poți dormi

Fabulosul hotel The Dolder Grand, din Zürich, are în coridoarele sale, în hol, pe scări, în restaurante și în grădinile sale una dintre cele mai impresionante colecții private de artă contemporană din lume – evaluată la peste 600 de milioane de euro – deținută de proprietarul unității de cazare, elvețianul Urs Schwarzenbach, în care te poți scufunda în ritmul tău. Dacă decizi să ridici privirea de la acest festin artistic, la picioarele tale apar vederi spectaculoase asupra orașului, iar la orizont, vârfurile maiestuoase înzăpezite ale Alpilor, ca o pânză de Caspar David Friedrich.

Hotelul, cu 125 de ani împliniți recent, își păstrează aerul clasic de château în arhitectura clădirii originale, concepută pentru a scăpa de oraș și a se conecta cu natura în acest peisaj montan acoperit de verdeață și păduri de mesteceni. La începutul anilor 2000, arhitectul Norman Foster l-a catapultat în noul mileniu cu două aripi noi și moderne, care au dus ideea de bunăstare și de conectare cu natura la un alt nivel.

Parcarea din fața ușii hotelului, deasupra căreia se ridică o copertină imensă, este un showroom de mărci de lux: Bentleys, Porsches sau Aston Martin, din care coboară clienții sub privirea atentă a concierge-lor perfect uniformizați. Localizarea sa la periferia orașului Zürich, în liniștitul cartier Adlisberg, îl transformă în hotelul preferat al celebrităților care ajung în orașul elvețian în căutare de intimitate. În timpul Festivalului de Film de la Zürich, pedigree-ul său cultural și luxul sunt un punct de atracție pentru actori, regizori și oameni din industrie. La ediția din 2024, Pamela Anderson, Richard Gere sau Jude Law au mers pe coridoarele sale. Dar motivul pentru a te caza aici nu este a șaptea artă, ci alte trei – pictură, sculptură și arhitectură – și s-ar putea adăuga o a opta artă: cea a gastronomiei, care în acest hotel capătă merite suficiente pentru a se așeza la masa artelor frumoase.

Poate că unul dintre cele mai revigorante lucruri despre acest loc este că, în ciuda vechimii sale cultivate de 125 de ani și a unui pedigree de lux și sofisticare, are capacitatea de a nu se lua prea în serios. Imediat ce intri, o sculptură hiperrealistă a unui călător care trage un pui de somn, epuizat și dezbrăcat (Traveller, de Duane Hanson), contrastează cu holul de arhitectură neoclasică și tablourile grandioase cu scene pastorale. Scara centrală fastuoasă, acoperită cu un covor vișiniu și flancată de vitralii enorme, contrastează cu aripa mai modernă a hotelului, la care se ajunge printr-o ușă automată de sticlă care, imediat ce se deschide, te întâmpină cu o sculptură a unei ciuperci gigantice a artistului Takashi Murakami. Unul parcurge coridoarele celor două aripi semicirculare, realizate din sticlă și oțel, cu emoția unui căutător de comori care pândește următoarea capodoperă. În timp ce aștept liftul să cobor în grădină, îmi contemplu imaginea distorsionată într-o sculptură a lui Anish Kapoor, maestrul geometriei și al formelor non-forme.

Există, de asemenea, o grădină luxuriantă, unde o asistentă de bucătărie culege ridichi, dovlecei, vinete și ierburi aromatice, la umbra unei sculpturi monumentale de fier de 10 metri înălțime și vopsită în roșu aprins a artistului Keith Haring. Aceste produse proaspăt culese din grădină vor ajunge în meniul restaurantului vegetarian Blooms și în Saltz, unde în fiecare dimineață se poate contempla imensa instalație a artistului Rolf Sachs cu neoane și frânghii suspendate de tavan în timp ce te bucuri de ceea ce este considerat unul dintre cele mai bune mic dejunuri din Elveția. Pentru a urmări traseul operelor, un cod QR servește drept ghid privat prin colecție, în tăcere și fără grabă.

Există și alte opțiuni pentru a distra corpul, pe lângă suflet, cum ar fi Dolder Golf Club, din Zürich, inaugurat în 1907, unul dintre cele mai vechi cluburi de golf din Elveția, cu un teren cu nouă găuri în mijlocul naturii; sau spa-ul luxos de 4.000 de metri pătrați, unde te poți arunca în brațele hedonismului în piscina interioară imensă, în hot tub-urile în aer liber cu vedere la Alpi sau în sălile de masaj și meditație.

Arta de a mânca

Așa cum s-a menționat deja, în acest hotel cu 175 de camere, gastronomia capătă, de asemenea, dimensiuni de artă. The Restaurant, cu două stele Michelin sub bagheta bucătarului Heiko Nieder, primește în holul său cu o capodoperă ca aperitiv: La femme métamorphosée, de Salvador Dalí. Apoi, se accesează un salon elegant cu tavane originale din lemn și un decor auriu cu flori și tulpini moderniste, tipice Secesiunii Vieneze. Apoi, va defila pe masă un meniu degustare cu opt feluri, începând cu o selecție de aperitive de la bucătar. Primul fel, crabul regal cu ficat de gâscă, mango și alge marine, arată clar că aici se vine pentru a te juca. Scoici și calamari cu usturoi galben și cafea, căprioară cu sfeclă roșie, rodie și lemn dulce. Fantezia continuă, făcând ca fiecare fel să fie mai surprinzător și mai rafinat decât precedentul. Asocierile sommelier-ului Lisa Bader nu pierd pasul, cu o combinație de clasice și rarități dintr-o carte de vinuri și șampanii cu peste 800 de referințe. Nu degeaba, The Restaurant este considerat de mulți drept cel mai bun restaurant fine dining din Zürich și, dincolo de oaspeții hotelului, este un adevărat magnet pentru gurmanzi și foodies din întreaga lume.

Celălalt atu din mânecă al unității de cazare este micul restaurant japonez Mikuriya, care oferă o experiență omakase autentică (care poate fi tradusă în română ca „a se lăsa în mâinile bucătarului”) într-un spațiu intim, situat acolo unde era înainte o cameră. Opt meseni așezați în jurul barului sunt hipnotizați de priceperea bucătarului Atsushi Hiraoka în preparatele sale japoneze specializate, inclusiv sushi în stil kappo, preparat cu ingrediente de sezon, cum ar fi anghila, scoicile și wagyu. Un sommelier japonez se ocupă de asocierea meniului cu diferite soiuri de sake, servite într-o colecție de recipiente din ceramică și sticlă, care culminează cu o înghițitură din Rolls-Royce-ul sake-urilor, delicatul Zankyo Super 7 din 2022, cu un preț care se învârte în jurul valorii de o mie de euro pe sticlă.

Cu sake în corp și acea senzație de fericire deplină pe care o lasă o seară culinară excepțională, noaptea se termină nu în piano bar, așa cum ar fi obișnuit în alte hoteluri, ci profitând de ceea ce nicio altă unitate din lume nu poate oferi: o întâlnire furtivă cu arta în mijlocul nopții. La etajul de dedesubt, merg la întâlnirea cu lucrarea Conversație, unde trei figuri umane fără chip din rășină își mențin echilibrul pe bazele lor rotunjite în loc de picioare. În timp ce mă delectez în universul creat de genialul Juan Muñoz, mă transport în urmă cu 24 de ani, la Tate Modern din Londra, unde l-am cunoscut la cea mai importantă expoziție a carierei sale, cu doar două luni înainte de moartea sa subită. „Tot ceea ce văd mă va supraviețui”, a scris el atunci într-unul dintre caietele sale. Astăzi, împărtășind acest moment intim și în singurătate cu figurile sale umane, nu mai am nicio îndoială cu privire la puterea artei de a transcende mortalitatea.