Când se vorbește despre sustenabilitate în industria textilă

Când se vorbește despre sustenabilitate în industria textilă, discursul se concentrează întotdeauna pe înainte (ce, cum și, mai ales acum, unde se fac hainele), dar rareori pe după: țările Uniunii Europene au generat în 2024 în jur de 6,94 milioane de tone de deșeuri textile. În total, 73% dintre acestea ajung în gropi de gunoi, iar mai puțin de 1% sunt reciclate, conform datelor Fundației Ellen MacArthur. Gropile de gunoi, dacă mai erau îndoieli, se află în așa-numitul Sud Global. În deșertul Atacama (Chile) sunt aruncate în medie 39.000 de tone de haine pe an. În Accra, capitala Ghanei, 100 de tone la fiecare 24 de ore. Multe dintre țările afectate de acest colonialism textil au făcut din second-hand o importantă sursă de venit: piața Kantamanto din Accra gestionează peste 15 milioane de articole vestimentare second-hand pe săptămână. Acolo, 95% din populație cumpără haine second-hand. Chile a importat peste 150.000 de tone de haine second-hand în 2021; 70% nu sunt reutilizabile.

Mariana și Carlota Gramunt au început în timpul pandemiei proiectul T_Neutral, o platformă de inovare care propune soluții sistemice pentru circularitatea textilă la scară globală. Au dezvoltat o metodologie pentru a măsura amprenta textilă și instrumente de trasabilitate care permit înțelegerea, reducerea și compensarea impactului asupra mediului al industriei. Acum trei ani, în cadrul acestui cadru, au trecut de la teorie la practică și au creat inițiativa Undressing the Planet, care astăzi este prezentă în Chile, Kenya și India, în comunități care lucrează pentru a da o nouă viață acestor deșeuri pe care le primesc. «Am creat-o dintr-o pură necesitate de a pune ordine într-o problemă pe care am văzut-o în viața noastră anterioară, când lucram din punctul de vedere al unui brand sustenabil. Am vrut să înțelegem rolul mărcilor și în ce probleme sunt implicate și ne-am dat seama că fluxurile de material textil nu erau abordate în mod sistemic», explică ele. «Trasabilitatea produsului, impacturile, au început să fie abordate când am început noi, dar materialul în sine nu. Și pentru a vorbi despre circularitate, trebuie să facem o abordare a materialului, de pe unde intră și pe unde ne scapă.»

Mai multe informații:

Unde ajung pantalonii pe care îi aruncăm în containerul de haine uzate?

În același mod în care există deja standarde pentru măsurarea și optimizarea amprentei de carbon sau a apei, există o amprentă textilă de care nici mărcile, nici instituțiile nu își asumă responsabilitatea. «Și asta ne lipsea. Dacă nu vorbim cu toții la fel și nu măsurăm lucrurile la fel (calificând ce este deșeu, ce nu este, ce poate fi reciclat, ce poate fi reutilizat...), nu le vom înțelege la fel și nu vom putea genera circularitate, care până la urmă înseamnă conectarea unor actori cu alții pentru a da valoare unui material textil care nu ar trebui să fie de o singură utilizare», explică ele.

Mariana și Carlota Gramunt, fondatoarele T Neutral.Cortesia

Așa că, așa cum rezumă ele, «invităm la petrecere recuperatorii, pentru că și ei sunt industrie textilă» și au propus, așa cum se întâmplă cu carbonul, conectarea Nordului cu Sudul, adică producătorii cu receptorii, prin intermediul bonurilor textile (ajutoare economice) care să ajute aceste comunități să sistematizeze reutilizarea acestor mii de baloți care le sosesc. Funcționează similar cu bonurile de carbon: fiecare tonă de deșeu textil recuperat și urmărit se transformă într-un credit care poate fi plătit voluntar de companiile care doresc să-și atenueze amprenta. Este o modalitate de a canaliza finanțarea de la cei care generează impactul către cei care îl repară activ, cu transparență, trasabilitate și metrici verificabile. «Este vorba despre asumarea responsabilității pentru ceea ce ai lansat în lume și despre a ajuta la atenuarea acestui impact într-un mod corect», spun ele.

Se estimează că fiecare kilogram de haine recuperate evită emisia a 6,1 kg de CO₂. În zone precum Kenya, India, Ghana sau Chile, ani de zile nu doar că au încercat să atenueze dezastrul climatic cu care se confruntă, ci și au făcut din necesitate virtute și au generat sisteme de prosperitate economică cu deșeurile pe care le primesc. «Există deja o rețea de organizații și de afaceri locale în jurul recuperării textilelor. În aceste zone sunt foarte bine organizați, dar sunt scufundați, să zicem. Cu toate acestea, oportunitatea economică și de impact este enormă. Noi ajutăm la formalizarea și conectarea acesteia, astfel încât să se poată stabili acest schimb în mod corect, cu acea achiziție de credite din partea celor care doresc să atenueze efectul activității lor prin finanțarea acestor proiecte care fac activitatea inversă, care este recuperarea acestor ecosisteme.»

Studiul «Undressing de Planet» publicat de T Neutral și care este activ astăzi în Kenya, Chile sau India.cortesia

Doar groapa de gunoi textilă din deșertul Atacama ocupă 300 de hectare, echivalentul a peste 400 de terenuri de fotbal. «Toate textilele care se consumă în nord se mișcă, aici nu rămân, dispar», spun surorile Gramunt. «Dar fiecare țară este foarte particulară în acest sens. Primesc un tip de textile diferit, fie din cauza proximității, fie din cauza cererii. Relația cu textilele este diferită, de exemplu, în Kenya decât în Chile. În fiecare loc apar sau au apărut deja diferite moduri de abordare a materialului pe care îl au, haine uzate sau orice altceva ar avea.» În Chile, de exemplu, există o puternică tradiție de upcycling, adică de a transforma fiecare produs rezidual în altul. «Aproape toate proiectele cu care colaborăm acolo au o abordare foarte legată de valorificarea creativă a deșeurilor», explică ele. «Dar este necesară și reciclarea mai industrializată, downcycling. Totul se adună dacă se urmează ierarhia deșeurilor: mai întâi reutilizarea, apoi upcycling și apoi reciclarea.»

O postare distribuită de Africa Collect Textiles | Textile Recycling (@africa.collect.textiles)

Undressing the Planet lucrează, de exemplu, cu organizația Africa Collect Textiles (ACT), în Nairobi. ACT a instalat 35 de puncte de colectare și evită astfel în fiecare an 20 de tone de deșeuri textile. Pe lângă activitatea sa de colectare, a lansat o rețea de transformare care include de la vânzarea locală până la crearea de noi produse, cum ar fi rucsacuri și pături, prin colaborări cu artizani. «Au o structură impecabilă, cunosc perfect deșeurile și potențialul lor», explică ele. Se calculează că, cu o investiție de 150.000 de euro, ACT va putea recupera 1.300 de tone de textile până în 2026. «Activitatea lor este prosperă. Generează bogăție, impact asupra mediului și social și poate fi cuantificat prin intermediul tehnologiei. Lucrăm cu ei la o modalitate de a urmări ceea ce intră, diferitele sale procese, astfel încât să poată spune câte kilograme au intrat și câte fluxuri de valoare au ieșit din ele, câți lucrători sunt implicați...», explică ele. În India, o altă zonă pilot a proiectului, au fost documentate lanțuri comunitare de recuperare textilă spontană care operează cu mare eficacitate și fără a genera deșeuri. În Chile, cazul Valparaíso după Jocurile Panamericane a arătat cum mici proiecte de reciclare s-au unit în câteva ore pentru a da o ieșire circulară surplusului de haine: o rețea de 16 lucrători și 10 voluntari zilnici sortau hainele în funcție de starea lor. Cele adecvate erau donate, iar cele neadecvate erau transformate în alte produse sau duse la instalații de reciclare mecanică.

Transformarea, totuși, este mult mai mult culturală decât tehnică. «Nu este vorba despre impunerea de soluții, ci despre recunoașterea faptului că comunitățile fac deja multe cu puțin. Au nevoie doar să li se acorde valoare, resurse și o conexiune cu cei care au responsabilitatea de a fi generat acest deșeu», explică ele. Acești aceiași responsabili, adică companiile textile, sunt o parte cheie a soluției. Mariana și Carlota Gramunt recunosc că, atunci când le prezintă proiectul lor și cer finanțare pentru reducerea amprentei textile în țările din sud, «arată mult interes, dar puțină inițiativă». «Există o teamă de a fi primii care conduc gestionarea deșeurilor, deoarece aceasta implică deschiderea conversației», spun ele. Se poate cuantifica câte deșeuri ajung în aceste țări și cum pot fi reutilizate, dar până în prezent mărcile nu sunt obligate prin lege să declare volumele anuale de producție, iar acest lucru complică lucrurile. «Pentru că astfel nu este nevoie să ridice mâna și să spună: «Această problemă este a mea, eu am provocat-o». Dar este timpul să ne suflecăm mânecile. Așa cum au condus creșterea economică a sectorului, acum trebuie să conducă repararea daunelor.»

Curios, Shein este una dintre companiile care a investit în aceste bonuri pentru a reduce amprenta textilă în Africa. «Și asta este puțin ceea ce lucrăm acum, pentru că parțial este văzut ca bani murdari», argumentează ele. «Dar dacă acei bani servesc la sistematizarea proceselor și revin în comunități, dacă din acei bani scoți un impact măsurabil clar că servește la ceva... este ca bonurile de carbon, până la urmă.» Pentru că marile companii nu vor înceta să supraproducă, cel puțin pe termen mediu. «Așa că trebuie să închidem robinetul și să scoatem apa în același timp», spun ele. «Lucrăm de trei ani, dar credem că tocmai acum există contexte favorabile.»

O postare distribuită de T_NEUTRAL (@tneutraloficial)

Se referă la noile legi privind Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (RAP) care sunt implementate în Uniunea Europeană și obligă companiile să-și asume responsabilitatea pentru deșeurile lor. În Spania, se așteaptă ca această lege, în ceea ce privește deșeurile textile, să intre în vigoare în cursul acestui an. «Franța este în prezent țara cea mai avansată în aplicarea reglementărilor RAP pentru textile. Din 2017 au reușit să colecteze 38% din deșeurile textile datorită implicării producătorilor înșiși, care au contribuit cu peste 150 de milioane de euro. Cu toate acestea, 80% din ceea ce se colectează este exportat, ceea ce demonstrează că chiar și un model avansat are nevoie de măsuri complementare», explică ele. Există riscul mai mult decât probabil ca, atunci când toate țările membre vor adera la același sistem, să se creeze un fel de pâlnie. Adică, să se colecteze mai multe deșeuri decât se pot gestiona. «Și asta duce inevitabil la mai multe exporturi. De aceea este momentul să facem bine, pentru a evita mai multe dezastre.»