Gestația surogat: o practică cu riscuri pentru sănătate

Gestația surogat este, după cum se știe, o practică care constă în planificarea separării definitive a unui nou-născut de mama sa imediat după naștere. În funcție de țară și de intenția părinților, în multe cazuri, aceasta implică și faptul că bebelușul nu își va mai vedea mama sau nici măcar nu va ajunge să-i cunoască identitatea. Mulți oameni consideră această practică o opțiune valabilă pentru a întemeia o familie fără a fi deloc conștienți de riscurile pe care le implică pentru sănătate. Ceea ce amintește cu tristețe de ceea ce s-a întâmplat după boom-ul adopțiilor din țările din Est la începutul mileniului. Cu timpul, s-a văzut că aproape jumătate dintre acești minori prezentau probleme grave de comportament și tulburări de neurodezvoltare și psihiatrice legate de expunerea la alcool în uter, așa-numitul sindrom alcoolic fetal, extrem de invalidant. Un exemplu foarte ilustrativ al modului în care mediul uterin poate condiționa sănătatea.

Ceea ce trăim în uterul matern, mediul la care suntem expuși, momentul și modul de naștere, îngrijirile pe care le primim în primele luni de viață, toate acestea lasă o amprentă determinantă care ne condiționează sănătatea fizică și mentală pe viață. Stresul matern în timpul sarcinii, expunerea la substanțe toxice sau consumul de alcool, condiționează dezvoltarea fetală, după cum explică teoria DOHaD (de la Developmental Origins of Health and Disease), absolut susținută la nivel științific. Aplicațiile acestor cercetări se concretizează în recomandări precum cele exprimate de OMS în ghidurile sale de îngrijire.

Este foarte frapant modul în care, în cazul surogatului, se planifică nerespectarea acestor recomandări și extrem de îngrijorător modul în care susținătorii săi ascund sistematic posibilele consecințe, în multe cazuri motivați de un clar interes de profit cu o practică care a fost calificată drept trafic și vânzare de ființe umane de către raportorul ONU. Surogatul are riscuri pentru sănătatea tuturor persoanelor implicate: femeile care donează ovulele, mamele care gestă, bebelușii concepuți pentru surogat, ceilalți copii ai acestor mame, precum și pentru persoanele care îi vor crește.

Sarcinile surogat sunt sarcini cu risc ridicat, cu un număr mai mare de complicații obstetricale grave. Nașterile sunt adesea premature sau sunt programate din motive non-medicale. Se planifică separarea mamă-bebeluș imediat după naștere, precum și pierderea alăptării. Fiecare dintre aceste manipulări neurobiologice perinatale crește riscul de a prezenta de-a lungul vieții diferite patologii, de la tulburări de neurodezvoltare și tulburări din spectrul autist, până la tulburări de atașament, anxietate, depresie sau alte tulburări care pot apărea chiar și la vârsta adultă. De asemenea, crește riscul de a suferi de boli metabolice și tulburări precum astmul, obezitatea, diabetul și unele tipuri de cancer. La aceasta trebuie adăugat dificilul doliu identitar pe care îl vizualizează deja copiii donatorilor, care în țara noastră cer deja ca donațiile de ovule și spermatozoizi să nu mai fie anonime.

Toate ființele umane se nasc așteptând să-și întâlnească mama. Bebelușul din uter știe foarte clar cine este mama sa, oricât de mult s-ar promova extern deconectarea cu argumentul că „genetic nu este al său”. Surogatul este o orfanitate (echivalează cu pierderea mamei la naștere) planificată de aceleași persoane care își apără dreptul de a fi mame sau tați cu orice preț. În adopție se caută cine repară abandonul matern prin adoptarea bebelușului, în surogat se face exact invers, bebelușul rămânând în maxima lipsă de protecție ajungând în mâinile celor care au planificat acea vătămare fără alt filtru decât puterea lor de cumpărare. Surogatul, prin urmare, încalcă primum non nocere: este un scenariu de vătămare programată a unui nou-născut cu consecințe pe termen scurt, mediu și lung. Este întreruptă o întreagă transformare neurobiologică destinată mamelor să se conecteze și să-și protejeze bebelușii.

Nocivitatea separării mamă-copil nu a fost demonstrată. Din motive evidente, abia există studii de urmărire în surogat. Apărătorii săi fac întotdeauna aluzie la cele realizate de profesoara Susan Golombok în Regatul Unit: un singur studiu de urmărire a 44 de bebeluși până la adolescență. Toți au fost îngrijiți în NHS, excelentul sistem public de sănătate, au putut să-și cunoască mama și majoritatea mențin un anumit contact cu ea și cu familiile lor. Concluziile studiilor lui Golombok nu sunt deloc extrapolabile la situația bebelușilor gestați în țările sărace, în condiții de exploatare reproductivă flagrantă, de mame expuse la diverse violențe și pe care nu vor putea nici măcar să le cunoască. În țara noastră, unii dintre acești minori sunt deja îngrijiți de psihiatri și psihologi pentru copii, ceea ce nu pare ciudat având în vedere tot ce s-a explicat mai sus. Sunt trist convinsă că, în timp, vor exista mai multe dovezi cu privire la sechelele acestei practici, a cărei abolire universală este apărată de Declarația de la Casablanca semnată de experți din întreaga lume. Bebelușii nu se vând, nu se cumpără, nu se oferă.

Ibone Olza este psihiatru pentru copii, consultant OMS și scriitoare.