Doi ani de război în Sudan: aurul, combustibilul unei economii devastate

Doi ani de război civil feroce între armata regulată sudaneză și o organizație paramilitară puternică, Forțele de Sprijin Rapid, au fost suficienți pentru a distruge baza industrială a țării — concentrată în capitala devastată, Khartoum — și pentru a decima economia într-un ritm rapid. În 2023, când a izbucnit conflictul, economia sa s-a contractat deja cu aproximativ 12%, iar anul trecut cu peste 18%, conform calculelor instituțiilor financiare internaționale.

În mijlocul acestei debacle, a înflorit însă o economie de război în care se remarcă o marfă prețioasă: aurul. În februarie, compania minieră de stat, afiliată autorităților militare, a anunțat că producția în zonele controlate de armată a depășit în 2024 64 de tone. Mult peste cele 23 de tone din anul precedent și nu atât de departe de cele peste 80 de tone declarate înainte de război, deoarece paramilitarii controlează zone vaste ale țării.

Febra aurului în Sudan datează de dinainte de război și a început după independența Sudanului de Sud în 2011, care pentru Khartoum a reprezentat pierderea veniturilor sale lucrative din petrol. Cu toate acestea, conflictul actual a sporit și mai mult importanța comerțului cu acest metal prețios pentru toate părțile beligerante, care găsesc în el o sursă de venit esențială — și suficient de opacă — pentru a-și finanța eforturile de război.

O mare parte din atenția asupra acestui sector a fost îndreptată către familia puternică care controlează Forțele de Sprijin Rapid, Dagalo, care dețin o influență imensă în regiunile Darfur și Kordofanul de Vest, inclusiv zone bogate în aur, aproape de granița cu Ciad, Republica Centrafricană și Sudanul de Sud. În timpul războiului, paramilitarii au jefuit, de asemenea, centrul țării, inclusiv Khartoum, de unde au furat cantități mari de aur, deși marea majoritate o cumpără de la mineri artizanali din regiunile aflate sub controlul lor.

Un raport din 2024 al experților ONU a constatat că Forțele de Sprijin Rapid sunt finanțate, în parte, printr-o rețea de 50 de companii active în sectoare precum mineritul. Cea mai importantă este Al Junaid, un holding al Dagalo sancționat de Statele Unite și Uniunea Europeană, care controlează 11 filiale, unele active în exploatarea aurului. În ianuarie, Washington a sancționat o altă firmă legată de familie, AZ Gold, pentru cumpărarea de aur în Sudan.

Aproape tot acest aur ajunge apoi în Emiratele Arabe Unite, unde ajunge peste 80% din aurul extras în Africa prin metode artizanale și la scară mică, potrivit unui studiu recent al ONG-ului elvețian SWISSAID. În cazul familiei Dagalo, care menține legături foarte strânse cu Nahyan, Casa Regală din Abu Dhabi, aurul pe care îl obține în Sudan se crede că ajunge în Emirate prin canale de contrabandă prin Ciad, Republica Centrafricană și Uganda. Beneficiile exacte pe care le aduce sunt necunoscute, dar sunt estimate la milioane de euro.

Utilizarea aurului de către junta militară pentru a-și finanța eforturile de război, în schimb, a primit mai puțină atenție, dar este la fel de crucială. La fel ca Forțele de Sprijin Rapid, aceasta își finanțează mașinăria, în parte, printr-o rețea de companii legate de armată și de sectoare islamiste afiliate, dintre care unele lucrează în exploatarea și comerțul cu aur. De fapt, militarii controlează principalele zone producătoare din nordul și estul țării.

Creșterea producției de aur pe care a declarat-o în februarie compania de stat de minerit din Sudan reflectă interesul autorităților militare de a exploata această resursă. În 2024, aurul le-a adus peste 1,5 miliarde de dolari, echivalentul a jumătate din valoarea totală a exporturilor oficiale din teritoriile controlate de armată, conform datelor Băncii Centrale. A doua marfă cea mai exportată, animalele, a lăsat o treime din veniturile aurului.

Datele Băncii Centrale a Sudanului arată, de asemenea, că 98% din aurul exportat prin canale oficiale din teritoriile controlate de armată a ajuns, de asemenea, în Emiratele Arabe Unite. Cu toate acestea, se consideră că o mare parte din producția de aur din țară nu este declarată, iar cea mai mare parte din cea care iese prin căi de contrabandă se îndreaptă spre vecinul din nord, Egipt, deși de acolo sare, de asemenea, în cantități mari, în Emiratele Arabe Unite.

Un gol nedeclarat

Diferența dintre exporturile de aur oficiale din Sudan către Emiratele Arabe Unite și importurile declarate de micul stat din Golf provenind din țara africană nu ascund această mare breșă. Între 2012 și 2023, acest gol nedeclarat a depășit 180 de tone, evaluate la 7,1 miliarde de dolari, iar cercetătorii de la SWISSAID suspectează că corespunde exporturilor ilegale din Sudan care apoi au intrat în Dubai legal.

Dar Emiratele nu cumpără doar aur din Sudan, ci investitori din țară sunt, de asemenea, implicați în extracția sa. Una dintre cele trei concesiuni miniere principale ale armatei este mina Kush, în statul Marea Roșie, care este exploatată de o filială a companiei Emiral, cu sediul în Dubai și care, conform site-ului său web, a rămas activă în timpul războiului. Emiral afirmă că această filială, Alliance for Mining, este cel mai mare producător industrial de aur din Sudan.

Destinația întregului acest aur nu ar surprinde dacă nu ar fi pentru faptul că conducerea militară a Sudanului a criticat tot mai deschis Emiratele Arabe Unite pentru sprijinul militar și politic acordat Forțelor de Sprijin Rapid. În martie, autoritățile sudaneze au depus chiar și o plângere împotriva Abu Dhabi la Curtea Internațională de Justiție a ONU pentru complicitate la genocidul paramilitarilor din Darfur în timpul acestui război. Aceste critici, cu toate acestea, au provenit, mai ales, de la subcomandantul armatei, Yasir Al Atta, în timp ce șeful Forțelor Armate, Abdelfatá Al Burhan, s-a arătat — curios — mai prudent.