În Llano del Beal, deșeurile miniere se mișcă în ritmul vântului și al apei

În municipiul Llano del Beal (Cartagena, Murcia), deșeurile miniere se mișcă în ritmul vântului și al apei. Sunt deșeurile inutilizabile și toxice provenite din decenii de exploatare în zona minieră Cartagena-La Unión, care au fost depuse strat cu strat până au format munți enormi similari cu piramidele aztece, unii de până la 40 de metri înălțime, care au provocat un impact major asupra mediului. Particulele, multe dintre ele din metale grele, sunt respirate, se așază pe piele și chiar ajung în Mar Menor prin scurgeri. Ministerul pentru Tranziție Ecologică a inițiat o acțiune pentru sigilarea a 59 de depozite. Platforma Persoanelor Afectate de Metalele Grele apreciază acest lucru, dar ar fi preferat ca deșeurile cu care trăiesc să fie îndepărtate de acolo. María Medina, responsabilă cu lucrările în Llano del Beal, subliniază că îndepărtarea deșeurilor este «total imposibilă» din cauza raportului cost-beneficiu. «Ar trebui să le transportăm la o groapă de gunoi pentru deșeuri periculoase și să le gestionăm în mod adecvat, deci ar fi același lucru cu ceea ce vom face aici cu sigilarea, dar mutând problema în altă parte», explică ea în timp ce se plimbă pe malul rambla Mendoza, una dintre căile pe unde ajung deșeurile în Mar Menor când curge apa. Confederația Hidrografică Segura a construit diguri în albie pentru a-i opri înaintarea.

Sigilarea este completată de restaurarea hidrologic-forestieră a unui mediu neprielnic pentru creșterea vegetației. Baza este un cocktail de resturi de minerale, metale grele și substanțe generate de reacții chimice. Complexitatea este atât de mare încât tehnicienii care lucrează acolo vorbesc despre ea ca despre «o petrecere a tabelului periodic». Vestigiile activității miniere apar peste tot în zona Llano del Beal: halde, movile de steril, puțuri, construcții semi-dărâmate... Exploatările din această zonă muntoasă datează din antichitate, din vremea cartaginezilor și a romanilor. Activitatea a fost reluată în secolul al XIX-lea, apoi a scăzut și a revenit în anii '50 cu exploatările miniere de suprafață. De acolo s-au extras argint, plumb, cupru, zinc, mangan, fier... Până când în 1991 activitatea a încetat definitiv, Portmán (compania care exploata zona) a plecat, a despăgubit muncitorii și totul a rămas acolo. Fără ca locuitorii să fie conștienți de toxicitatea sa. Juan Ortuño, președintele Platformei Persoanelor Afectate de Metalele Grele, își amintește că se juca cu o găleată și o lopată în balta Jenny — un depozit de deșeuri miniere de aproximativ 27 de metri înălțime situat la doar 40 de metri de casele din sat —, pentru că «era ca nisipul de plajă» și aluneca pe pantă «cu o folie de plastic». Acum, la 45 de ani și cu cunoștințele acumulate, nu i-ar trece prin cap să-și lase copiii să facă așa ceva. Din Jenny a mai rămas doar un teren îngrădit, sterilul minei a fost mutat în altă parte, dar problemele de poluare continuă să existe.

Straturi și straturi de deșeuri

Ministerul a început cu terenurile din jurul El Llano, depozitul cunoscut sub numele de Descargador și un altul numit Brunita. În total, 76 de hectare în care va investi 46,8 milioane de euro. Este zona de influență a Mar Menor, în care ministerul poate acționa deoarece a fost declarată de interes general de către Guvern în 2021, după dezastrele ecologice petrecute în lagună, care s-au soldat cu mortalități impresionante de pești. În imediata apropiere a Llano del Beal, «cel mai mare depozit are o înălțime de câțiva metri». Nimic de-a face cu Descargador I, de aproximativ 40 de metri, care se ridică ca o piramidă în trepte în spatele unui gard de plasă pentru a împiedica trecerea. «Sunt straturi și straturi de deșeuri, la care se adaugă faptul că au ales un versant în loc de o vale, așa cum se făcea în mod normal, și asta face ca acesta să aibă o mulțime de fețe», descrie María Medina. La aceasta se adaugă umiditatea pe care o păstrează în interior, deoarece resturile aruncate erau nămoluri (steril minier amestecat cu apă), care s-au solidificat în timp. «Este ca un tort de 400.000 de metri cubi, cu o structură foarte instabilă și în multe locuri aproape verticală, de unde pot ieși levigate — lichide care circulă printre deșeuri, mai ales în gropile de gunoi — în orice loc». Planurile sunt de a muta terenul și de a obține pante foarte line, pe lângă crearea unei matrice de piloți de pietriș pentru a-l stabiliza. În cele din urmă, va fi sigilat cu un material impermeabil pentru a preveni pătrunderea în continuare a apei. «Vom face un tort mai mic și mai întins, astfel încât să nu mai aibă acest risc de alunecare», descrie Medina. Vederile asupra Mar Menor sunt magnifice de la Descargador I, unde au început deja lucrările.

Pedro Martos, managerul Fundației Sierra Minera, creată în 1998 pentru a promova recuperarea patrimoniului și a mediului din zonă, explică faptul că în toată zona muntoasă există 89 de depozite. «Ministerul intervine doar în cele care afectează Mar Menor, dar există și celălalt versant, cel al Mării Mediterane, și este de competența Comunității Autonome, care în 2015 a lansat un plan de recuperare a solurilor afectate, care nu a fost finalizat», adaugă el. Din acest motiv, el solicită ca «să se acționeze în celălalt bazin în același mod ca aici». Ministerul nu va interveni, cu toate acestea, în cariere — găuri imense de mine de suprafață — deoarece deșeurile care pot rămâne acolo nu ajung la Mar Menor, iar sfera de acțiune ministerială este justificată de starea proastă a lagunei. Una dintre ele, mina la Sultana, se află la aproximativ 200 de metri de Llano del Beal și «singurul lucru care s-a făcut este să se pună acel movil de pământ pentru a împiedica copiii să se apropie și să cadă», avertizează Martos la poalele carierei. «Tot ceea ce vedeți este mina, se făcea pe terase, aveau loc explozii zilnice și casele din sat tremurau», descrie el în timp ce observă groapa imensă. «A fost realizat un raport de mediu și ar fi trebuit să fie restaurată după închidere, dar este abandonată acolo», adaugă el. Avertismentele sunt completate de semne de «Acces interzis, pericol de mine», care sunt împrăștiate în toată zona muntoasă.

Locuitorii din zonă au avut mai multe întâlniri cu Tragsa, compania responsabilă cu lucrările, și simt că «disponibilitatea este bună», dar sunt însoțiți de frica anilor de luptă pentru a scăpa de metalele grele. În sat nu a existat nicio îngrijorare până când geograful și pedologul José Matías Peñas i-a avertizat că solurile conțin cantități mari de metale grele. «Părinții și bunicii noștri erau de aici și, în afară de faptul că nu se știa, satul trăia din asta», comentează Rosa Lardí, care avea copii de vârstă școlară la acel moment. «Copiii se jucau în curtea școlii unde ieșeau săruri din minerale, iar în urma unui studiu realizat în 2016 și 2017, curtea a fost betonată, nu era ceea ce ne doream, dar era cel mai rapid mod de a acționa», precizează ea.