În câteva cuvinte
Alegerea noului Papă este un proces plin de mister, iar istoricul arată o relație complexă între Vatican și presă. În ciuda aparițiilor, informațiile despre conclav sunt adesea speculative, iar rezultatul real devine cunoscut abia ulterior.
Alegerea viitorului Papă este un eveniment fascinant, sublimarea misterelor romane. Te surprinde că oamenii nu plutesc pe stradă, deși poate că o fac.
Întâlnirea Vaticanului cu presa nu a fost niciodată ușoară. Acesta trăia cu sindromul asediului din partea modernității, liberalilor, comuniștilor, regatului Italiei și, pe deasupra, trebuia să aibă de-a face cu reporterii. Se poate spune că era jurnalismului modern în relație cu Vaticanul începe în 1958. Papa Pius al XII-lea agoniza la Castel Gandolfo, iar un prelat s-a înțeles cu niște jurnaliști prieteni pentru a le da în exclusivitate vestea decesului. Au conceput un șiretlic: când Papa își va da duhul, el va așeza într-un anumit fel perdeaua unei ferestre, iar acesta va fi semnalul. Dar într-o zi cineva a mișcat perdeaua și mai multe ziare din Roma au apărut cu titluri mari: „Il Papa è morto”. Papa a murit a doua zi, dar o anumită precizie este importantă în această meserie. Nu a fost ultima problemă cu media pentru Pius al XII-lea: medicul său a vândut fotografii cu cadavrul, alături de un jurnal detaliat al agoniei sale, plin de detalii macabre.
Puterea presei neîndemânatice sau puțin credibile a strălucit în timpul unui anumit conclav. Existau doi favoriți: cel din tabăra conservatoare, cardinalul Siri, și cel al progresiștilor, Benelli. Chiar și atunci repetau aceeași mică minciună de azi: „Nu sunt nici conservator, nici progresist, și am observat adesea că aceste definiții sunt superficiale”, a declarat Siri. De asemenea, ca și acum, existau analize geopolitice terifiante: suplimentul de duminică al unui ziar vatican considera posibil ca noul Papă să fie nevoit să facă față celui de-al Treilea Război Mondial. Siri era dat drept câștigător, dar Duhul Sfânt a intervenit printr-un jurnalist insistent (valabilă redundanța) de la Gazzetta del Popolo. Îl urmărise de o săptămână și, în cele din urmă, a obținut câteva fraze, dar cu promisiunea că le va publica doar după începerea conclavului, astfel încât cei din interior să nu le poată citi. Ei bine, vă puteți imagina: au apărut în aceeași zi în care cardinalii intrau în Capela Sixtină. Siri, care se dădea moderat, spunea cu nonșalanță lucruri precum „nici măcar nu știu ce înseamnă dezvoltarea colegialității episcopale”. Acest jurnalist este poate unul dintre responsabilii alegerii lui Ioan Paul al II-lea. Sala de presă a Vaticanului a dezmințit totul, dar a fost inutil. Nu atât din cauza celor spuse de Siri, pentru că acolo își petrec ziua iertând totul, cât din cauza faptului de a nu părea naiv.
Apoi Vaticanul a prins măsura presei. La ultimele două conclavuri, din 2005 și 2013, cardinalilor li s-a interzis să dea interviuri și atmosfera informativă era densă, cu intoxicări și campanii misterioase. Acum dau interviuri, ceva s-a schimbat, dar presa italiană dictează ritmul pentru miile de jurnaliști străini care aterizează fără surse și fără să știe mare lucru. Și îmi amintesc insistența impresionantă a ziarelor italiene în 2005 cu Ruini, un câștigător sigur care, conform reconstrucțiilor ulterioare, a adunat maximum două voturi. Și în 2013 cu Scola, care, din câte am aflat mai târziu, s-a dezumflat după prima votare. Știți că în fotbal nimeni nu-și amintește de al doilea, dar aici nici măcar nu se știe bine cine a ajuns să joace finala. În fine, spun toate acestea pentru că ceea ce vedem zilele acestea este probabil un miraj. Vom afla mai târziu ce se întâmplă cu adevărat. Conclavul este un lucru fascinant, sublimarea misterelor romane, totul se desfășoară într-o atmosferă atât de fluctuantă, subtilă și vaporosă, în acest aer efervescent de primăvară, cu această lumină de culoarea lămâii, încât, ieșind dimineața din casă, te surprinde că oamenii nu plutesc pe stradă, deși poate că o fac. Vă spun fără ocolișuri: nimeni nu are habar.
