În câteva cuvinte
Articolul explorează viața cu tulburarea de personalitate borderline (TPB) prin prisma experienței unei femei. Sunt detaliate simptomele principale, precum instabilitatea emoțională și impulsivitatea, dar și provocările legate de diagnosticare și lipsa resurselor de tratament.
Viața cu tulburare de personalitate borderline (TPB) este ca o călătorie pe un roller coaster. Cei care cunosc bine această afecțiune povestesc despre urcușuri epuizante și coborâșuri vertiginoase care se succed în câteva secunde. Totul este mai intens: iubirea, ura, bucuria, tristețea. „Uneori ți-ai dori doar ca totul să se oprească, să poți să te odihnești, ca mintea să-ți dea un răgaz, pentru că este activă 24 de ore pe zi”, spune Sara, 36 de ani, diagnosticată acum șapte ani, dar cu afecțiunea probabil din adolescență, moment în care adesea începe să se manifeste.
Pentru cei care suferă de TPB, instabilitatea emoțională nu este doar o caracteristică, ci ceva ce afectează fiecare sferă a vieții: de la cea familială și socială, până la cea profesională și personală. Zilele Sarei sunt adesea marcate de auto-vătămare, impulsivitate și episoade de autodistrugere: „Amestec alcoolul cu pastilele, am ajuns să mă bat pe stradă, am căutat relații sexuale de risc, am făcut cumpărături compulsive care m-au lăsat fără bani, ceea ce m-a dus chiar și la prostituție”. Când spune ultima parte, se oprește o secundă pe gânduri, pare că vrea să corecteze, dar nu o face. „Da, se poate spune că m-am prostituat, m-am culcat cu un bărbat mai în vârstă cu bani ca să-mi plătească chiria”, precizează ea.
Prevalența acestei patologii, conform celor mai conservative estimări, afectează sute de mii de persoane doar într-o singură țară. Cu toate acestea, este adesea subdiagnosticată. Se întâmplă, parțial, pentru că este foarte frecvent ca TPB să determine alte afecțiuni, precum anxietatea sau depresia, care de obicei sunt primele identificate înainte de a descoperi adevărata cauză a problemei.
Trăsăturile fundamentale care ajută la detectarea sa sunt trei, potrivit specialiștilor. Prima este „gestionarea defectuoasă” a emoțiilor negative. „Sunt foarte intense, foarte fluctuante, într-o singură zi trec de la foarte bine la foarte rău, cu o mare predominanță a emoțiilor care îi fac să sufere: furie, anxietate și tristețe. Aceasta produce o reactivitate ridicată la situațiile din mediu; nu trebuie să se întâmple mereu, dar răspunsul este puternic și durează până revin la starea de bază”, explică psihiatrii.
Pentru Sara, aceasta cauzează un sentiment de „gol imens, oboseală și devastare”. Explică că în acele momente complicate nu vede lumina: „Nu știi dacă se va termina, nu știi cum te vei ridica mâine, dacă vei fi fericită și activă, sau depresivă și te va limita complet, dacă vei avea crize”.
A doua caracteristică enumerată de specialiști este impulsivitatea, care se poate manifesta în diferite domenii: consum de substanțe toxice, cheltuieli excesive, condus imprudent, descontrol sexual, agresivitate, auto-vătămare sau tentative de suicid. Persoanele cu tulburare borderline constituie una dintre populațiile cu cel mai mare risc de auto-vătămare severă.
Sara a experimentat practic toate aceste comportamente. Povestește că în momente „foarte depresive” face lucruri care îi pun viața în pericol. „Am avut comportamente sexuale de risc și aș fi putut contracta infecții cu transmitere sexuală: am ajuns să merg singură în discoteci ca să mă culc cu cineva. Am avut un moment de cumpărături compulsive. M-am băgat în bătăi pe stradă care nu aveau nicio legătură cu mine, și chiar am ieșit pe stradă în căutarea unor astfel de lucruri. Am fost internată pentru supradoză de alcool cu pastile de mai multe ori. Acum îmi provoc auto-vătămări, au început acum ceva timp, dar au devenit mai cotidiene”, enumeră ea.
A treia caracteristică care definește tulburarea o constituie problemele relaționale. „Sub formă de relații furtunoase, de la idealizarea la devalorizarea persoanelor. Te iubesc mult și apoi te urăsc. Dependență emoțională și frică de abandon”, explică psihiatrii.
Din nou, pare să descrie viața Sarei, care s-a înrăutățit rapid când tatăl ei i-a întors spatele din cauza problemelor ei mentale. „Cred că provine din faptul că la un moment dat te-ai simțit abandonat și ai perceput că sentimentele tale nu au fost luate în seamă. Am avut probleme la serviciu. Acum trei ani a fost a treia mea pauză. S-a adunat o problemă cu o colegă și faptul că boala era foarte puternică. Am stat patru zile luând pastile și alcool, nimeni nu știa de mine. Poate mă sunau prietenele mele, observau că eram drogată, dar nu știau bine ce se întâmpla”.
Ce este exact tulburarea borderline?
Așa cum se întâmplă cu multe probleme de sănătate mintală, nu există markeri biologici pentru a detecta tulburarea. Este un amestec de predispoziție biologică și interacțiune socială în timpul copilăriei și adolescenței ceea ce modelează acest tip de personalitate. Psihiatrii care au studiat patologia timp de decenii o definesc ca pe „o rană”.
„Nu a fost studiată în profunzime”, consideră experții, care descriu pacienții ca persoane care intră în cabinet defensive, neîncrezătoare în medici, pentru că de multe ori au fost respinse. Psihiatrii se concentrează pe maltratare, abandon sau traume din copilărie ca și cauze ale tulburării. Potrivit studiilor, aceasta este o caracteristică a multora dintre cei care suferă.
„Când am început să le oferim afecțiune și empatie, au început să se vindece. Nu sunt doar persoane bune: sunt nobile, solidare, adesea devin revictimizate în timp. Pentru a ieși din golul copilăriei, se bagă în probleme, iubiri imposibile, droguri, probleme care, în cele din urmă, îi duc la închisoare și la suicid”, asigură specialiștii.
Nu există un tratament farmacologic specific pentru TPB. Majoritatea pacienților diagnosticați primesc medicație pentru a trata comorbiditățile, dar este necesară o psihoterapie specifică care s-a dovedit eficientă.
Sistemul sanitar, la fel ca și pentru alte afecțiuni mintale, nu este suficient de pregătit. Resursele și profesioniștii sunt insuficienți. Sara povestește cu amărăciune că își poate vedea psihiatrul doar o dată la trei luni, și că acest lucru nu este suficient. Deși există centre specifice pentru tratarea lor, ele nu sunt suficiente. În cele existente, specialiștii fac jonglerii pentru a putea asista toți pacienții care au nevoie. În loc să urmeze psihoterapia de un an, care începe cu sesiuni individuale și continuă cu cele de grup, aceștia fac terapia de grup timp de șase luni „pentru a fi mai eficienți”, încercând să asiste un număr maxim de persoane pierzând minimul din calitatea asistenței.
Experții afirmă că ar fi nevoie de mai multe echipe multidisciplinare (cu psihologi, psihiatri, asistenți sociali, asistenți medicali de sănătate mintală), în unități speciale cu un serviciu ambulatoriu specific, spital de zi și un centru de internare pentru cazurile cele mai grave, care să țină cont de caracteristicile speciale ale acestor persoane, pentru a evita ceea ce i s-a întâmplat Sarei în timpul internărilor. „Am stat o dată vreo 20 de zile, într-un fel de salon și două coridoare în formă de L, unde ne petreceam ziua plimbându-ne ca să nu stăm jos. Nu am vorbit cu niciun psiholog, doar cu o psihiatră care m-a consultat o singură dată. Ești cu oameni cu probleme care nu au nicio legătură, vezi lucruri foarte neplăcute, care îți rămân marcate în minte”.
În fața lipsei de resurse, atunci când identifică problema, mulți oameni apelează la asociații, unde pacienții primesc ajutorul integral de care au nevoie. Președintele unei astfel de asociații povestește că, atunci când familiile constată că listele de așteptare pentru a vedea un psihiatru depășesc jumătate de an, apelează la ei: „Nu pot aștepta atât de mult”.
Pe lângă asistența pacienților, asociația se concentrează pe formare: pentru profesori, polițiști, pompieri, medici, asistenți medicali. Pentru ca aceștia să identifice și să recunoască problema și să știe cum să o abordeze. De asemenea, se oferă sprijin familiilor, care sunt primele care trebuie să facă față tulburării. „Vrem ca fiii și fiicele noastre să se bucure de viață”, spun reprezentanții asociațiilor, „chiar dacă nu o vor face într-un mod exuberant, să scoată tot ce este rău și să se concentreze pe tot ce au magnific, care este foarte mult. Sunt persoane ca oricare altele, dar pentru ele totul este un pic 'mai mult'. Se bucură mai mult, se enervează mai mult, suferă mai mult”.
