În câteva cuvinte
Un studiu realizat în Pirinei a constatat că zăganii, care trăiesc în grupuri de doi masculi și o femelă ("triouri"), nu se reproduc mai bine decât perechile monogame. Cercetătorii au analizat comportamentul social, dieta (cu accent pe importanța oilor) și preferințele lor de habitat.
Contrar unei percepții comune, vulturii bărbosi (zăganii) care trăiesc în grupuri reproductive formate din doi masculi și o femelă, așa-numitele "triouri", nu obțin un succes reproductiv mai mare comparativ cu perechile monogame. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu pe termen lung realizat în Pirinei, unde locuiește aproximativ 50% din populația europeană a acestei specii rare de vultur.
Peste 35% dintre zăganii din Pirinei aleg această formă de comportament social. Totuși, studiul a arătat că nici măcar condițiile favorabile de mediu din zonele de cuibărit ale "triourilor" — climatul optim, altitudinea și disponibilitatea hranei — nu duc la o creștere a eficienței reproductive.
Printre alte descoperiri importante se numără rolul cheie al oilor domestice în dieta zăganilor. Acești necrofagi se hrănesc în principal cu oasele ungulatelor sălbatice și domestice de dimensiuni medii. Aproximativ 61% din oasele consumate provin de la animale domestice, în special oi crescute în sistem extensiv (la pășune). Cercetătorii subliniază că declinul acestui tip de creștere a animalelor ar putea avea consecințe fatale pentru supraviețuirea zăganilor.
De asemenea, studiul a indicat că zăganii preferă să cuibărească în apropierea drumurilor neasfaltate.
Rezultatele cercetării au permis crearea unei hărți care identifică zonele cele mai favorabile pentru zăgani în Spania, unde există 104 perechi reproductive. Au fost localizate atât zone favorabile deja ocupate, cât și altele libere, dar promițătoare pentru stabilirea acestor păsări, de exemplu, în regiunile La Rioja, Matarraña (Teruel) și El Moncayo (Zaragoza).
Studiul s-a bazat pe date colectate timp de zece ani (din 2012 până în 2021) de către tehnicieni și supraveghetori care au vizitat regulat cuiburile din Pirinei. Au fost analizate date privind panta terenului, distanța față de drumurile neasfaltate, densitatea populației umane în jur, temperatura minimă și densitatea populației de oi — un factor crucial pentru hrana lor.
Succesul reproductiv la zăgani este, în general, scăzut: o pereche sau un "triou" cresc maximum un pui pe an, și doar aproximativ 30% dintre grupurile reproductive au o cuibărire reușită. În plus, în rândul puilor este răspândit cainismul: puiul mai mare își ucide adesea fratele mai mic pentru a-și asigura hrana.
Până la atingerea maturității sexuale (în jurul vârstei de cinci ani), zăganii tineri explorează teritorii vaste, de până la 11.000 de kilometri pătrați, în căutarea locurilor potrivite pentru cuibărit. Zborul mediu zilnic poate fi de până la 46 de kilometri. După ce se stabilesc într-un teritoriu, raza lor de acțiune se reduce la aproximativ 70 de kilometri pătrați.
Cercetătorii au observat că zăganii preferă adesea să se alăture unei perechi deja existente într-un teritoriu de calitate, decât să se stabilească în locuri vacante, dar mai puțin potrivite. Acest comportament ar putea fi explicat prin saturarea habitatului optim disponibil.
Alăturarea unui al doilea mascul (numit mascul beta) la o pereche nu este o sarcină ușoară. Adesea au loc confruntări cu masculul dominant (alfa) pentru dreptul de a se împerechea. Totuși, dacă noul mascul este persistent și femela îl acceptă, el poate rămâne. Femela joacă un rol cheie în reglarea socială și beneficiază de un ajutor suplimentar. Deși împărțirea sarcinilor în perechile monogame este destul de echitabilă (50% la construcția cuibului, incubație, apărarea teritoriului, aducerea hranei și îngrijirea puiului), al treilea membru al grupului participă și el, chiar dacă într-o măsură mai mică. Noul mascul tolerează agresiunea, deoarece poate moșteni teritoriul după moartea masculului alfa, chiar dacă nu poate fi complet sigur de paternitatea sa.
Studiul subliniază, de asemenea, importanța prezenței vulturilor pleșuvi (grifon) în habitatele zăganilor. Vulturii pleșuvi, care ajung primii la carcase și curăță oasele de carne, îi ajută pe zăgani să localizeze sursele de hrană. Comportamentul social și eficiența lor în găsirea cadavrelor facilitează accesul zăganilor la oasele de care au nevoie.
