Hamida Sultani, o afgană în vârstă de 31 de ani, amenințată cu moartea de către talibanii care guvernează țara sa, a sosit pe aeroportul Madrid-Barajas pe 13 aprilie. Cu toate acestea, nu i s-a eliberat o copie a deciziei care atestă că guvernul spaniol sponsorizează relocarea sa în Spania. Acest document, acordat de obicei împreună cu viza, permite includerea imediată a beneficiarului în sistemul de primire a refugiaților la sosirea în Spania, oferind cazare și întreținere pe durata soluționării cererii de azil. Fără acest document, Sultani a rămas abandonată la Barajas. Dacă nu ar fi fost jurnalista afgană Khadija Amin, care a găzduit-o timp de 24 de zile, ar fi ajuns în stradă. După o solicitare privind acest caz adresată Ministerului Afacerilor Externe al Spaniei, Hamidei Sultani i-a fost alocat un loc într-un centru de primire, unde s-a cazat marți.

Sultani nu este singura afgană căreia Spania i-a autorizat călătoria pe teritoriul său fără a o integra apoi în sistemul de primire, care este, de altfel, modest în comparație cu cel al altor țări europene. Doar două dintre organizațiile care sprijină femeile afgane care încearcă să obțină protecție internațională — „Esperanza de Libertad”, prezidată de Amin, și „Netwomening” — au înregistrat cel puțin șapte cazuri similare doar în ultimele trei săptămâni. Ambele ONG-uri presupun că numărul real ar putea fi mult mai mare.

A doua zi după sosirea lui Sultani, alte două afgane au sosit la Barajas în circumstanțe identice și au ajuns, de asemenea, să fie găzduite de Amin, care este ea însăși o refugiată și nu dispune de resurse suplimentare.

Pe 27 aprilie au aterizat alte patru femei, de asemenea fără protecție automată, deși cazul lor este puțin diferit. Acestor patru femei — o parlamentară din fostul regim afgan și trei membri ai familiei sale — ambasada Spaniei în Iran le-a refuzat viza. Ulterior, ambasada a fost nevoită să rectifice decizia în urma unei hotărâri a Audiencia Nacional (Înalta Curte Națională din Spania), în cadrul unui recurs contencios-administrativ împotriva deciziei inițiale, depus cu ajutorul „Netwomening”. Tribunalul a emis atunci măsuri provizorii prin care a ordonat misiunii spaniole să faciliteze transferul acestor patru femei în Spania.

Deși cele patru afgane au informat ambasada cu privire la călătoria lor, subliniază María López, vicepreședinta „Netwomening”, „nu s-a gestionat primirea lor în cadrul programului de protecție internațională” și au ajuns să fie găzduite de o rudă.

Similar cu celelalte trei afgane, nici acestora „nu li s-a dat o programare pentru a solicita azil”. Argumentul oficial este că aceste persoane care sosesc în Spania fără copia deciziei de transfer sau grație unor măsuri provizorii trebuie să intre în țară și apoi să ceară programare pentru solicitarea protecției internaționale la numerele de telefon dedicate ale oficiilor pentru străini.

Acest demers ar fi simplu dacă nu ar fi faptul că acele numere sunt supraîncărcate și este practic imposibil să le contactezi. În cazul puțin probabil în care cineva răspunde, programările se dau peste luni de zile. Între timp, solicitantul rămâne în afara sistemului de primire și riscă ca viza sa — cea pentru afgane este de obicei de 90 de zile — să expire, ceea ce l-ar plasa în situație ilegală. Conform Comisiei Spaniole de Ajutor pentru Refugiați (CEAR), 167.366 de persoane au solicitat protecție internațională în Spania în 2024.

María López se teme că obstacolele succesive cu care se confruntă aceste femei „le descurajează să ceară protecție în Spania și să-și vadă garantate drepturile”. Aceasta se întâmplă fie prin refuzul vizelor pentru ele sau familiile lor, fie prin lăsarea în afara sistemului de primire a afganelor cărora li s-a acordat transferul în Spania.

Avocata amintește povestea unei văduve hazara — o etnie persecutată de talibani — cu doi copii, al cărei soț a fost ucis și căreia misiunea spaniolă din Pakistan „i-a refuzat viza pentru că nu prezentase încă certificatul de deces al soțului”. Un birou de avocatură care colaborează cu „Netwomening” a contestat decizia și a prezentat documentul, dar ambasada „nu a răspuns încă”.

López citează o altă situație: cea a femeilor afgane care așteaptă de ani de zile programări la sediile diplomatice spaniole. Și menționează un alt caz: o femeie care așteaptă de trei ani. Aceasta supraviețuiește acum „într-un cort în Islamabad”. Pakistanul deportă în prezent afgane, cu riscul consecvent de a fi ucise de talibani în țara lor, mai ales dacă au deținut funcții de putere sau în sistemul judiciar.

„Ambasadele refuză vize femeilor sau familiilor lor, uneori fără a explica motivele, cum se întâmplă la ambasada Spaniei în Iran. Apoi nu răspund recursurilor administrative, cum a fost cazul în Pakistan, și forțează femeile să recurgă la acțiuni costisitoare la Audiencia Nacional”, continuă această juristă. Aceasta necesită „găsirea unui birou [de avocatură] și a unui serviciu de procură, ceea ce este în afara posibilităților majorității dintre ele. Dacă acești profesioniști nu lucrează pro bono [gratuit], cum facem noi la ‘Netwomening’ și în unele firme, ele rămân fără apărare”, subliniază ea. „După aceea, guvernul se laudă spunând că suntem alături de femeile afgane”, critică María López.

Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Spaniei au răspuns indicând că „guvernul Spaniei a sprijinit continuu femeile afgane de la căderea guvernului legal din Kabul în august 2021, sprijinind și promovând rezoluții în Consiliul pentru Drepturile Omului, crescând ajutorul umanitar și mandatul Raportorului Special al ONU pentru Afganistan, printre altele”.

În plus, „pe lângă evacuarea a peste 4.000 de funcționari și familiile lor, ambasadele spaniole din Pakistan, Iran și Turcia au autorizat transferul în Spania a până la 2.000 de persoane în căutarea protecției internaționale. Peste 700 dintre acestea sunt judecătoare, procurori, apărători ai drepturilor omului sau jurnaliste, a căror integritate fizică era în pericol în Afganistan”, se arată în răspunsul remis.

Sursele au subliniat și alte inițiative ale guvernului în fața Curții Internaționale de Justiție și a Curții Penale Internaționale. Nu au explicat însă de ce administrația lasă în afara sistemului de primire unele afgane și de ce refuză transferul în Spania femeilor de această naționalitate care solicită acest lucru în Pakistan și Iran.

O hotărâre din 4 octombrie a anului trecut a Curții de Justiție a Uniunii Europene dictează că orice afgană, doar pe baza sexului său, ar trebui să beneficieze de protecție internațională din partea talibanilor. Tribunalul a menționat unele dintre cele peste o sută de decrete aprobate de fundamentaliști de la revenirea lor la putere în august 2021, care interzic femeilor să lucreze, să călătorească singure, să obțină documente fără permisiunea unui bărbat, să-și aleagă hainele sau chiar să se uite pe fereastră.

„Netwomening”, precizează vicepreședinta sa, a ajutat cel puțin zece afgane să conteste pe cale administrativă refuzul vizelor pentru Spania. Dacă aceste contestații nu vor fi soluționate rapid, ele vor fi obligate să se adreseze Audiencia Nacional. Dintre acestea, subliniază López, trei sunt posterioare hotărârii CJUE. Jurista afirmă că știe și alte cazuri.

Dintre cele șapte cazuri de afgane aflate deja în Spania, menționate, doar cel al Hamidei Sultani a fost soluționat. Dintre celelalte șase femei care nu au fost incluse în sistemul de primire, două au plecat în Franța, explică Amin — unde nu pot solicita azil, deoarece trebuie să o facă în țara de sosire, adică Spania — iar celelalte patru sunt încă fără programare pentru solicitarea de azil.