Legenda televiziunii spaniole, comediantul Andreu Buenafuente, a revenit triumfal pe ecranele canalului public TVE cu un nou show intitulat "Viitorul imperfect" (Futuro imperfecto). Programul este, în esență, un monolog extins, țesut cu măiestrie de-a lungul întregului episod.

Acest monolog, plin de fraze satirice ascuțite, "lovituri de stilet" îndreptate spre cele mai importante și actuale subiecte ale zilei, demonstrează umorul specific al lui Buenafuente, plin de sarcasm și ironie. În show apar și invitați neașteptați, dar remarcabili, precum Raúl Cimas, a cărui "chimie" cu Buenafuente, dezvoltată de-a lungul anilor de colaborare, continuă să umple platoul cu o atmosferă specială.

Telespectatorii l-au văzut pe "același" Andreu, înconjurat de echipa obișnuită – prieteni și colaboratori cu care și-a construit "fabrica" de umor. Este important de reținut că nu lucrează singur, nu își scrie scenariile (acestea sunt scrise de scenariști profesioniști, al căror merit trebuie mereu recunoscut), dar știe perfect ce poate face și ce nu.

Publicul din studio, care îl iubește sincer pe comediant, l-a întâmpinat cu entuziasm. A făcut ceea ce știe cel mai bine, ceea ce publicul a așteptat întotdeauna de la el. Și ce bine că așa este! Aparițiile sale televizate sunt întotdeauna așteptate cu nerăbdare: uneori provoacă râs în hohote, alteori doar un zâmbet ușor, dar niciodată nu dezamăgesc. De-a lungul multor ani de carieră, a urmat o linie dreaptă, fără să se avânte în experimente extravagante sau colaborări ciudate sub pretextul creării de conținut "suprarealist" sau "pop", care par atât de la modă acum.

A demonstrat acest lucru din nou, la fel cum o face în monologurile sale anuale de Crăciun de la canalul catalan TV3, unde și-a început cariera. Și, judecând după comentariile din rețelele sociale, mulți alți telespectatori împărtășesc această opinie. Uneori, clasicul este clasic dintr-un motiv. Uneori, a miza pe un format veteran, bine uns, care are în spate ani de muncă asiduă, este o opțiune bună.

Nu a înțeles niciodată pe cei care îi cereau să inoveze (Jimmy Fallon, David Letterman, Johnny Carson – salut!), să facă altceva. Mai ales, când rămânea fără program, când petrecea timp "la uscat" și anumiți executivi "perspicace" îl considerau amortizat. Își amintește de un producător andaluz (de la un program nefast la care lucra, la Canal Nou) care, de fiecare dată când lăudau munca comediantului catalan, îi profețea sfârșitul: "Întotdeauna face același lucru, e terminat, la TV trebuie să inovezi. Nu poți să-ți începi mereu programul cu un monolog. În plus, se vede clar că e catalan...".

Nu știe unde este tipul respectiv acum (crede că s-a dus la un magazin de anvelope), dar știe unde era Buenafuente în acea seară. La TVE, făcând ceea ce știe să facă bine: susținând un monolog care a abordat tot ce putea fi abordat – ironii la adresa bisericii și a papalității, a lui Donald Trump, a puterii de diverse tipuri. Și chiar la adresa canalului care îl găzduia. Menționând cum la intrarea în teatrul din localitatea catalană Terrassa, unde se înregistra emisiunea, a apărut pe ecran pierdut, s-a scuzat spunând că era "mai dezorientat decât Kiko Matamoros (personalitate media spaniolă) la televiziunea publică". Mai mult nu se putea spune cu mai puține cuvinte.

Lucrurile au început cu o declarație de intenție reconfortantă: "Acest program are o misiune foarte clară, care este să râdem de tot, de noi înșine, în primul rând. Obiectivul este să râdem, să satirizăm, să folosim libertatea de expresie de la o televiziune publică pentru a încerca să descifrăm o lume care, să nu ne amăgim, devine din ce în ce mai înrăită", a declarat el.

Și acolo ne-am lăsat duși încă o dată de comediantul catalan care a descoperit cele mai multe talente pentru comedie (nu îi va mulțumi niciodată suficient pentru că i-a descoperit pe Berto, Marc Giró sau Maldonado, pe Évole etc., toți aceștia având acum o viață proprie de succes). Deodată, după ce a făcut haz de pana de curent, a venit o altă frază: "În acea zi am rămas izolați și fără lumini, ne-am făcut un Carlos Mazón (politician spaniol)". Bineînțeles că în teatru s-au auzit aplauze și cred că și în casele multor spanioli.

A existat, după părerea autorului, un moment de slăbiciune și regretă mult să-l sublinieze, dar sinceritatea e pe primul loc: programul a scăzut în intensitate când a introdus o nouă colaboratoare care prezenta un jurnal satiric. Nu știe dacă a fost vina scenariului, a comediantei sau a ambelor, sau pur și simplu s-a confirmat maxima că Buenafuente are mai multă chimie, mai mult instinct, mai mult de toate, cu ei (bărbați) decât cu ele (femei). Așa a fost. A văzut încercări de a integra comediante în fiecare nou program pe care îl începea pe diferite canale și a observat un succes fără paliative doar cu Silvia Abril. Atât de bine a ieșit atunci…

Un coleg și prieten personal al lui Buenafuente i-a spus odată, vorbind despre comediant: "Fiecare face ceea ce știe să facă. Și Andreu este triumful simplității; este ironicul liniștit. Amuzant, dar nu bufon; isteț, dar nu respingător. Și foarte curios. Un sceptic neamărât. Este Joan Capri (actor și comediant catalan renumit) al secolului XXI". În acea seară a fost și el toate acestea.

Cum autorul suportă din ce în ce mai puțin pe sceptici, pe cei plictisiți de viață și pe cinici, rămâne cu o frază din acea seară, care crede că cere să fie sculptată în marmură: "Ura are un marketing mai bun decât bunătatea, dar umorul este mai puternic decât ura. Vom face ce vrem. Noi și bunul nostru simț".