În țările în care politicienii se prezintă drept victime ale crizelor, puterea reușește adesea să se eschiveze de la responsabilitate, dând vina pe potențialii inamici. Nu de puține ori, în astfel de democrații, serviciile publice ajung să se deterioreze pe termen lung. În Spania, acest lucru devine deosebit de vizibil pe fondul evenimentelor recente, precum penele de curent și incidentele serioase din rețeaua feroviară.

În fața criticilor, guvernul lui Pedro Sánchez, conform observatorilor, preferă să adopte o postură defensivă. De exemplu, după o pană majoră de curent, reacția oficială a stârnit semne de întrebare: în loc să se analizeze cauzele și consecințele, s-a pus accentul pe reziliența guvernului. Acest lucru ilustrează tendința elitelor conducătoare de a evita responsabilitatea, în ciuda pozițiilor înalte și salariilor care, aparent, ar trebui să implice disponibilitatea de a răspunde pentru greșeli.

O situație similară s-a petrecut și în cazul incidentului feroviar. La scurt timp după producerea acestuia, în mediul online au apărut acuzații la adresa opoziției, adesea fără dovezi. Între timp, problemele cu trenurile de navetiști, în special în Catalonia (sistemul Rodalies), s-au acumulat de ani de zile, iar pentru a le înțelege nu este nevoie să aștepți acte de sabotaj. Polarizarea politică profundă duce la situația în care cetățenii sunt gata să apere cu orice preț pe cei pe care i-au votat, în loc să recunoască posibilele greșeli ale liderilor lor. Această logică este uneori exprimată prin fraza: "Nu avem curent, dar măcar nu guvernează dreapta".

În Spania, multe servicii esențiale nu funcționează așa cum și-ar dori utilizatorul mediu – uneori sunt probleme punctuale, alteori mai continue. Însă jocurile politice maschează adesea frustrarea reală a cetățenilor. "Antipolitica" înseamnă și a ajunge la concluzia că o explicație este percepută ca o înfrângere a propriului program, iar o demisie, ca muniție pentru adversar. Democrația ajunge astfel să devină un act de melancolie sau, mai rău, o sechestrare emoțională colectivă.

Așteptările de la politicieni sunt, de asemenea, influențate prin comparație cu rivalii lor. Cu ce față poate opoziția să critice în mod credibil guvernul pentru gestionarea serviciilor publice, când propriile probleme de responsabilitate ies la iveală, cum este cazul lui Carlos Mazón, care rămâne în funcție pe fondul unei investigații judiciare?

Totuși, există indicii că problemele rețelei feroviare depășesc mandatul guvernului actual sau al celor anterioare. Întreținerea liniilor de mare viteză are un cost foarte ridicat (Ministerul susține că a finalizat recent renovarea liniei Madrid-Sevilla cu 700 de milioane de euro), ceea ce condiționează investițiile în liniile regionale, pe distanțe medii și lungi și în transportul de navetiști – cele cu care cetățeanul se confruntă zilnic.

Cu toate acestea, ar fi cinic să credem că toți politicienii sunt la fel sau că toate problemele au aceleași implicații. Însă metoda prin care clasa politică spaniolă evită responsabilitatea devine tot mai similară. Partidele principale, PSOE și PP, sunt experte în tactica "și tu la fel", astfel încât cetățeanul ajunge să prefere o confruntare verbală spectaculoasă în locul unei explicații convingătoare. Nici partidele care le susțin nu se grăbesc să ceară socoteală: unii sunt interesați de uzura marilor jucători pentru a crește, iar partenerii lui Pedro Sánchez se tem să-l pună sub presiune pe chestiuni de gestionare publică din cauza panicii că ar putea ajunge la putere extrema dreaptă. Eșecul "noii politici" vine și din percepția că interesul general nu se regăsește printre prioritățile sale.

În consecință, nimeni să nu se mire dacă o parte dintre tineri, și nu numai, manifestă neîncredere față de mecanismele de responsabilitate din democrația spaniolă. Tehnocrația este ceea ce își doresc oamenii când ajung la concluzia că ideologiile au devenit o alibi pentru anumiți politicieni dornici să rămână în funcție, sau că gestionarea este ineficientă pentru că este politizată. Desigur, nici tehnicienii nu sunt entități neutre. Însă problema nu poate fi niciodată faptul că cetățenii cer explicații, oricât de mult ar dori unii să-i blameze. "Antipolitica" înseamnă a căuta inamici eventuali în loc de posibile cauze, a reveni la senzația de permanență de care se bucura bipartitismul înainte de 2015, sau ca la 14 ani după mișcarea 15-M demisiile să fie în continuare atât de rare. Sau, mai rău, ca unii cetățeni să fie dispuși să se resemneze doar pentru ca într-o zi să nu guverneze "ceilalți".