Într-o lume în care tinerii sunt din ce în ce mai expuși influenței ecranelor și rețelelor sociale, alienarea devine o problemă serioasă. Sistemul educațional tradițional, axat exclusiv pe transmiterea cunoștințelor, necesită o reevaluare. Experții subliniază tot mai mult necesitatea de a integra în procesul de învățare instrumente pentru dezvoltarea bunăstării personale și construirea unor relații sănătoase și respectuoase cu mediul înconjurător. Importanța educării în spiritul conviețuirii și inteligenței emoționale trece în prim-plan.

„Nu știu cum să explic” – această frază este adesea auzită de la adolescenți. Psihologii școlari și consilierii educaționali lucrează activ astăzi pentru a ajuta elevii să-și înțeleagă și să-și exprime sentimentele, să învețe să facă față anxietății, stresului și fricilor, precum și să ceară ajutor. Prin diverse exerciții și activități de grup, ei se străduiesc să dezvolte discret la copii calități importante precum empatia, comunicarea, abilitatea de a colabora și adaptabilitatea.

Specialiștii în educație leagă direct aceste „competențe blânde” (soft skills) de bunăstarea emoțională, subliniind rolul lor cheie în prevenirea problemelor de sănătate mintală. Anxietatea, bullying-ul, autovătămarea și sinuciderea, din păcate, apar frecvent în contextul discuțiilor despre starea psihologică a adolescenților. Sarcina principală a educatorilor, psihologilor și părinților este de a preveni apariția situațiilor de criză, de a detecta „fumul” înainte să apară „focul”.

Multe asociații pedagogice și de părinți publică materiale cu recomandări și resurse educaționale pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, precum și a valorilor conviețuirii pașnice. Creșterea stimei de sine, capacitatea de a spune „nu” – aspecte fundamentale care, în opinia specialiștilor, ar trebui să fie organic integrate în curriculum, nu să rămână la periferie. Prioritatea este adesea acordată cunoștințelor academice, deși dezvoltarea emoțională este la fel de importantă pentru o educație completă.

Directorii de școli observă că atenția acordată îmbunătățirii climatului școlar este în creștere, iar tot mai puține cazuri de probleme mintale rămân nedetectate. Cu toate acestea, în ciuda apariției programelor și echipelor de sprijin dedicate, eficacitatea acestora poate fi redusă din cauza lipsei de resurse, supraîncărcării specialiștilor și statutului insuficient în cadrul corpului didactic.

Asociațiile naționale și regionale de consiliere educațională subliniază lipsa unui sistem unificat și generalizat de implementare a programelor de gestionare a emoțiilor și dezvoltare a abilităților sociale în procesul educațional. Adesea, acest lucru se realizează prin eforturile unor entuziaști individuali, în cadrul planurilor existente privind disciplina, egalitatea, incluziunea sau interacțiunea interculturală.

Pandemia COVID-19 a reorientat activitatea consilierilor școlari de la nevoile educaționale speciale spre un sprijin mai larg al elevilor, incluzând bunăstarea emoțională. Aceasta a devenit o direcție importantă a activității cadrelor didactice cu rol de îndrumare. Profesorii dezvoltă programe de adaptare, autocunoaștere, organizează sesiuni în cadrul zilelor de sănătate și utilizează practici de justiție restaurativă și cercuri dialogice pentru rezolvarea conflictelor și îmbunătățirea înțelegerii reciproce.

Experții subliniază necesitatea acută de a reduce sarcina pe psihologii școlari și consilieri. În medie, un specialist se ocupă de până la 800 de elevi, în timp ce norma recomandată este de unul la 250. La aceasta se adaugă sarcina birocratică și necesitatea formării suplimentare a profesorilor. Diriginții și profesorii petrec cel mai mult timp cu copiii și pot fi primii care observă semnele de neliniște. Deși formarea pentru profesori este disponibilă și încurajată, aceasta rămâne adesea voluntară.

În ciuda convingerii practicianilor cu privire la beneficiile dezvoltării abilităților sociale și a gestionării emoțiilor, datele cantitative și studiile ample care să confirme influența lor pozitivă directă asupra performanțelor academice sunt încă insuficiente. Cu toate acestea, statisticile arată clar: o stare emoțională precară în clasă sau în școală înrăutățește rezultatele învățării. Cunoștințele nu sunt asimilate eficient dacă elevul se află într-un disconfort psihologic.

În opinia specialiștilor, pentru a lucra la „competențele blânde” nu este nevoie să inventăm roata. Este suficient să aprofundăm abordarea existentă, orientată spre competențe. Învățarea prin acțiune contribuie la dezvoltarea creativității, gândirii critice și colaborării – calități care nu pot fi formate doar stând în bancă sau executând sarcini mecanice. Standardele educaționale moderne includ tot mai des modele de „situații de învățare”, în care elevii aplică cunoștințele și își dezvoltă competențele cheie, rezolvând probleme în scenarii reale sau simulate.

Principalele bariere în calea dezvoltării complete a aspectelor non-cognitive în școli sunt accentul excesiv pe conținutul programei școlare și lipsa cronică de timp, care nu permite coordonarea eficientă a muncii de educație și sprijin. Sarcinile urgente de asimilare a materialului eclipsează aspectele mai importante, dar mai puțin măsurabile. Există o nevoie stringentă de investiții în resurse pentru această muncă.

Atunci când școala se deschide către comunitate, iar corpul didactic și părinții acționează împreună, rezultatele devin vizibile. Un rol important îl au profesorii responsabili de interacțiunea cu comunitatea locală, deși această poziție nu este implementată pretutindeni. Exemple de proiecte care unesc școala și mediul său, precum „învățarea-serviciu”, demonstrează o îmbogățire reciprocă.

Crearea în școli a unor „spații sigure”, unde adolescenții se simt acceptați și incluși, este o prioritate. Elevii au nevoie de un mentor sau un adult căruia să-i poată confia problemele lor – fie că este vorba de diriginte, un membru al administrației sau psihologul școlar. Este important să li se dea ocazia să vorbească și să fie ascultați cu atenție.

Pedagogii care lucrează cu adolescenții notează că vârsta de 12-13 ani (corespunzătoare aproximativ clasei a VI-a/a VII-a) este adesea una dintre cele mai tumultoase perioade din ciclul gimnazial. Este o perioadă de tranziție de la școala primară la cea secundară, când adolescenții explorează noi fațete ale sinelui și ale lumii, pot resimți sentimente de neînțelegere, nedreptate și dorința de a se răzvrăti împotriva autorității.

Practici simple, precum ședințele săptămânale ale clasei pentru discuții libere și abordarea temelor de interes, pot fi foarte utile. Oferirea elevilor posibilității de a-și exprima preocupările și de a discuta critic evenimentele curente contribuie la dezvoltarea lor. Uneori, chiar și un gest atât de simplu precum posibilitatea de a scrie despre problemele lor pe hârtie și de a o înmâna psihologului sau profesorului devine primul pas al adolescentului spre a cere ajutor.

Exemple de succes ale proiectelor care unesc diferite generații și comunitatea școlară (elevi, profesori, locuitori locali) arată cum activitățile comune pe teme cu semnificație emoțională contribuie la coeziune și la dezvoltarea abilităților de lucru în echipă.