Într-o lume modernă, în care orașele devin simboluri ale progresului și deschiderii, problema persoanelor fără adăpost rămâne o rană deschisă. În coloana sa, filosoful Aurora Freijo reflectă asupra „legii ospitalității” și asupra modului în care noi, ca societate, ne raportăm la oamenii care s-au trezit pe marginea drumului.

Freijo începe prin a observa modul în care o persoană care ajunge într-un oraș modern poate fi șocată de vederea unui cerșetor care cerșește pe stradă. Acest lucru ne amintește cât de ușor putem deveni invizibili pentru ceilalți atunci când ne confruntăm cu disperare și nevoie.

Autorul se întreabă cum este să realizezi într-o zi că toate posibilitățile au fost epuizate și să începi să cerșești, devenind invizibil pentru cei din jur. Ea reflectă asupra sentimentului de rușine și vulnerabilitate pe care îl experimentează persoanele fără adăpost care se trezesc pe stradă. În acest context, Freijo menționează o lucrare în care personajul principal, un tânăr care a plecat din orașul natal în căutarea unui loc de muncă, ajunge să cerșească pe străzi.

Freijo subliniază că străzile noastre sunt pline de astfel de „Fermini”, invizibili pentru noi, lipsiți de adăpost și căldură. Ea atrage atenția asupra arhitecturii orașelor noastre, care este adesea ostilă față de persoanele fără adăpost, cu garduri de sârmă ghimpată, grilaje și bănci incomode, menite mai degrabă să respingă decât să adăpostească. În special, autorul menționează cazul în care oamenii fără adăpost au găsit adăpost într-un aeroport, un loc care, după cum notează filosoful, nu este un loc de viață, ci a devenit un adăpost pentru cei care nu au o casă.

Mai departe, autorul se referă la filosofia lui Emmanuel Levinas, care a susținut că umanitatea noastră este definită de relațiile cu ceilalți, în special de ospitalitate. Ospitalitatea este responsabilitatea, capacitatea de a vedea în cealaltă persoană o personalitate care are nevoie de grija și compasiunea noastră. Ospitalitatea nu este doar un gest personal, ci un principiu etic fundamental. Freijo se referă la filozofii Derrida și Rancière, reflectând asupra complexității ospitalității și asupra necesității de a recunoaște drepturile celor care sunt lipsiți de cele mai necesare.

În concluzie, Freijo subliniază că viețile oamenilor fără adăpost ne privesc pe toți. Ospitalitatea ar trebui să devină lege, baza pentru dialog, înțelegere și acțiune. Numai recunoscând acest lucru, putem construi o societate mai dreaptă.

Aurora Freijo este scriitoare și filosof, autoare de cărți.