Este binecunoscut faptul că exercițiul fizic poate preveni și ameliora depresia, inclusiv pe cea asociată cu menopauza. Acest lucru nu este deloc surprinzător, deoarece sportul are un efect benefic asupra stării generale de bine și a sănătății mintale. Multe persoane sunt convinse că mișcarea este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru a te menține sănătos și echilibrat psihic la orice vârstă, iar beneficiile sale pentru depresia legată de vârstă sunt pe deplin înțelese.

Însă problema principală despre care se dorește să se vorbească nu este despre beneficiile mișcării, ci despre felul în care este percepută menopauza însăși. În ultimele luni, trei cunoștințe de-ale mele care se apropie de climacteriu mi-au spus, separat, lucruri foarte asemănătoare: „Am citit despre efectele groaznice ale menopauzei, lipsa de concentrare, anxietatea, tristețea… Noroc că au început să ne ia în seamă.” „Noroc că acum se știe cât de rău îți este, înainte nimeni nu zicea nimic.” „Am foarte multe probleme cu premenopauza, noroc că se începe să se vorbească despre asta.” Cu siguranță se vorbește despre asta, au dreptate, dar oare se vorbește bine? Chiar putem spune „noroc”?

Există rapoarte care susțin că până la 35% dintre femeile aflate la menopauză pot dezvolta depresie. Ceea ce, apropo, are și o altă lectură mai optimistă, și anume că cel puțin 65% sau mai mult nu o dezvoltă. Pe deasupra, dacă am căuta pe internet cifre despre incidența acestei tulburări în menopauză, nimeni nu este de acord. Pe unele pagini dedicate studiilor despre depresie o reduc la 20%, în timp ce unele articole de presă ridică senzațional cifra până la 70%, adică 7 din 10, sau titrează că menopauza te poate înnebuni. Concluzia este că, s-ar zice, nu au nicio idee clară. Lucru, pe de altă parte, obișnuit când vine vorba de chestiuni feminine, care par „ale noastre”, dar care în realitate sunt considerate o deviere de la normalitatea virilă, ca și cum a fi femeie ar fi o boală, indiferent cum privești, deși această presupusă anomalie este experimentată de 51% din umanitate.

Mulți spun, și merită repetat: sunt sătulă până peste cap de felul în care este prezentată menopauza. Mă enervează că procese biologice naturale sunt transformate social în fragilități și afecțiuni. Fără îndoială, trebuie să existe femei care se simt rău, chiar foarte rău, în timpul menopauzei, dar este, probabil, un procent minoritar. Și ar fi și mai mic dacă nu ne-am supune docil profeției autoîndeplinite de a aștepta menopauza cu teamă. Stereotipurile tradiționale au pătat deja climacteriul nostru cu o mie de rele: în acel moment nu mai ești femeie, nu mai ești persoană, devii invizibilă, nu mai servești la nimic, ești terminată. Și la toate aceste viziuni machiste se adaugă acum alarmismul pseudomedical. Destul, dragi prietene!

Bărbații au și ei climacteriul lor. Mai extins în timp, astfel încât simptomele sunt de obicei mai blânde, dar trec prin aceleași neplăceri, inclusiv bufeurile. Dar, cum asta nu este considerat patologic, îl trăiesc senin. Și este adevărat că bufeurile sunt neplăcute, și se doarme mai rău, și pot exista crampe și o anumită senzație de iritabilitate sau de ceață mentală, dar la marea majoritate a femeilor totul este foarte suportabil.

Personal, am suferit simptome mult mai rele în fiecare lună, timp de decenii, cu menstruații brutal de dureroase și cu migrene de origine hormonală care îmi zdrobeau capul și viața, o adevărată tortură. Toate acestea au dispărut odată cu menopauza, împreună cu frica de o sarcină nedorită. M-a cuprins o stare profundă de bine, o senzație incredibilă de ușurare, de libertate și lejeritate, de control și putere asupra existenței mele. Da, nu mă îndoiesc că există femei care au probleme și care ar trebui să ceară ajutor medical. Dar nu te speria: cred că sunt cele mai puține. Personal, cred că unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat în viață a fost menopauza. Și sunt sigură că nu sunt singura.