În câteva cuvinte
O sondă spațială sovietică veche, Kosmos 482, lansată în 1972 și rămasă pe orbita Pământului, este așteptată să reintre în atmosferă și să cadă în următoarele zile. Capsula, construită pentru condițiile dure de pe Venus, are șanse mari să supraviețuiască impactului.
În zilele următoare este așteptată reintrarea în atmosfera terestră a capsulei spațiale sovietice Kosmos 482. Acest obiect, care a rămas pe orbită timp de peste jumătate de secol, se pregătește pentru o reintrare necontrolată, stârnind interes și speculații cu privire la impactul său istoric și potențial.
Kosmos 482 a fost, de fapt, o sondă interplanetară, lansată la 31 martie 1972. Aceasta era o sondă geamănă, de rezervă, pentru misiunea Venera 8, care a reușit să ajungă pe planeta Venus. Sonda Kosmos 482 nu și-a atins destinația din cauza unei defecțiuni a etapei superioare a rachetei, care nu a reușit să o plaseze pe o traiectorie către Venus, lăsând-o blocată pe o orbită eliptică în jurul Pământului.
În iunie 1972, la aproximativ trei luni de la lansare, capsula de coborâre a sondei Kosmos 482 s-a separat de nava-mamă, probabil din cauza unui temporizator intern programat pentru durata zborului către Venus. Nava-mamă, mai fragilă, s-a dezintegrat în atmosferă nouă ani mai târziu.
Capsula de coborâre, însă, a fost proiectată să reziste condițiilor extreme de pe suprafața lui Venus, inclusiv temperaturi de 475°C și presiuni de peste 90 de atmosfere. Această rezistență sporită i-a permis să supraviețuiască pe orbită mult mai mult timp, iar acum o face capabilă să reziste, cel mai probabil, reintrării în atmosfera Pământului fără a se fragmenta complet.
Observațiile recente indică faptul că perigeul (cel mai jos punct al orbitei) capsulei a scăzut la puțin peste 150 de kilometri, făcând căderea sa iminentă în zilele următoare.
Capsula, cu o masă de aproape 500 de kilograme, este de așteptat să se comporte ca un mic meteorit metalic la impact. Deși imaginile recente obținute prin telescoape arată o formă alungită, sugerând posibil deschiderea parașutei cu mult timp în urmă, aceasta nu va schimba semnificativ rezultatul. Capsula ar putea cădea într-o singură bucată sau se poate rupe în fragmente mari.
Punctul exact de impact este imposibil de prezis cu precizie până cu puțin timp înainte de reintrare. Zona potențială de cădere se extinde între 53 de grade latitudine nordică și 53 de grade latitudine sudică, acoperind o mare parte din Europa, Asia, America și Africa, precum și întinse suprafețe oceanice. Probabilitatea ca obiectul să cadă în ocean sau într-o zonă nelocuită este mult mai mare.
Energia de impact, în cazul căderii pe uscat, este estimată la echivalentul detonării unui sfert de kilogram de dinamită, suficient pentru a provoca daune locale, dar foarte limitate. Totuși, riscul pentru populație este considerat minim, similar cu probabilitatea de a fi lovit de un meteorit natural. Această cădere marchează sfârșitul orbitei pentru o piesă istorică a explorării spațiale, un martor al programului sovietic Venera.
