Fenomenul telepatic și podcastul «Telepathy Tapes»

Fenomenul telepatic a fost studiat pe larg de-a lungul secolului trecut, dar în prezent atinge o popularitate fără precedent. «Telepathy Tapes», un podcast creat de cineasta Ky Dickens, susține că unii copii autiști non-verbali – cei cu un limbaj vorbit limitat sau inexistent – pot citi minți și se află de luni de zile în lista celor mai ascultate emisiuni din Statele Unite și Regatul Unit. Serialul, al cărui rigoare științifică este discutabilă, a reaprins mitul care leagă autismul de abilități extraordinare și constată fascinația pe care supranaturalul o exercită încă asupra vieților noastre.

A doua ediție a avut premiera în februarie. De-a lungul celor zece episoade ale primei ediții, Ky Dickens relatează povestea mai multor familii americane care susțin că copiii lor sunt capabili să citească mintea altor persoane, în special pe cea a părinților. Podcastul combină relatări personale, declarații pseudoștiințifice și înregistrări ale unor experimente casnice pentru a susține premisa că acești tineri comunică printr-un canal sau o dimensiune încă necunoscută restului. În fiecare ediție, Dickens observă și conduce testele de telepatie. De obicei, sunt simple: mama se uită la un număr sau citește un cuvânt, iar copilul trebuie să încerce să-l ghicească. Procentul de reușite, conform acestor cronici, este foarte ridicat.

Pe măsură ce serialul avansează, uimirile și isprăvile se înmulțesc. Dincolo de citirea minții, se sugerează că unii dintre acești copii posedă abilități de clarviziune, comunică cu persoane decedate, interacționează între ei în timpul viselor și se întâlnesc într-un fel de sală de chat telepatică numită The Hill («Colina»). Conform acestor relatări, există unii tineri mai puternici decât alții. Toate aceste fenomene sunt prezentate cu un ton serios și uimit. Deși Dickens recunoaște în emisiune că ceea ce este prezentat nu îndeplinește standardele «dovezilor științifice» tradiționale, ea reproșează, de asemenea, oamenilor de știință «închistați la minte» pentru că nu pun la îndoială paradigmele «materialiste» actuale.

Aceste succese experimentale sunt prezentate ascultătorului ca dovezi irefutabile ale telepatiei. Se ajunge la afirmația că toți copiii autiști non-verbali știu să citească minți, dar programul nu are voci sceptice interne care să pună la îndoială fenomenele relatate. Întreaga narațiune este construită din perspectiva convinsă a lui Dickens și a echipei sale, susținută de viziunea doctorului Diane Hennacy Powell, care a investigat timp de zeci de ani telepatia la copiii autiști non-verbali. Serialul include chiar și un membru al echipei – un tehnician de cameră – care, după ce s-a arătat sceptic la început, ajunge să devină credincios pe măsură ce povestea avansează. Încă de la primul episod, intenția nu este de a pune la îndoială existența telepatiei, ci de a o asuma ca pe un fapt și de a explora modul în care operează.

Podcastul, lansat în decembrie 2024, a fost un succes aproape imediat. În ianuarie a ajuns pe primul loc printre cele mai ascultate programe din Statele Unite. Deși platformele nu divulgă cifre exacte, se estimează că milioane de oameni au ascultat revelațiile sale surprinzătoare. Fenomenul a fost atât de mare încât, la sfârșitul aceleiași luni, agenția gigantică United Talent Agency (UTA, care reprezintă, de exemplu, figuri precum Timothée Chalamet) a anunțat că o va reprezenta pe Ky Dickens și podcastul său la nivel global. Se iau deja în considerare posibile adaptări la alte formate, precum un lungmetraj. Chiar și Joe Rogan – probabil cel mai ascultat podcaster din lume – a invitat-o la emisiunea sa, unde au purtat un interviu de două ore și jumătate. Rogan a calificat munca ei drept «realmente fascinantă» și a afirmat că crede că «o parte din telepatie este reală».

Serialul a fost acuzat că exploatează copiii cu autism non-verbal și că generează false speranțe în familiile lor. Sara Linuesa, psiholog la Federația Autism Madrid, avertizează că documentarul întărește un anumit clișeu conform căruia persoanele autiste posedă abilități extraordinare. După cum explică, această condiție se caracterizează mai ales prin diferențe în comunicare, interacțiunea socială și flexibilitatea gândirii. «De aici, pot apărea alte condiții asociate. De exemplu, poate coexista cu dizabilitate intelectuală, cu capacități ridicate sau cu o dezvoltare cognitivă medie. A afirma că toate persoanele autiste au abilități fantastice nu are o bază științifică și a fost deja pe larg respins».

Atunci, care este secretul nivelului ridicat de reușite în testele care sunt prezentate în podcast (acei copii care ghicesc numărul sau cuvântul pe care părinții lor îl au în cap)? Pentru ascultător, este puțin probabil ca toate familiile intervievate în podcast să mintă în mod deliberat. Linuesa subliniază, de asemenea, că, în cazul copiilor cu autism non-verbal, pot exista dificultăți în a minți, deoarece le este greu să interpreteze situații sociale ambigue sau să recunoască momentul în care este adecvat să modifice adevărul. Dar ea clarifică: «Mai mult decât o înșelăciune conștientă, ar putea fi vorba de o dinamică bazată pe încrederea deplină față de cel care le oferă sprijin, în acest caz, părinții lor», adaugă ea.

Nici măcar asta nu implică faptul că părinții înșală în mod deliberat. O altă ipoteză sugerează că, în mod involuntar, mamele și copiii comunică prin semnale subtile – vizuale, auditive sau gestuale –, profitând de legătura emoțională profundă dintre ei. María Ángeles Carrera, cu 17 ani de experiență în munca cu copii autiști, adaugă că această relație specială este mai bine înțeleasă atunci când se cunoaște procesul dificil prin care trec familiile la primirea diagnosticului de autism și speranța pe care le-o oferă ideea că copiii lor sunt «speciali». «Există părinți care o asimilează într-o săptămână, dar alții nu ajung niciodată să o accepte», conchide ea.

Nicio instituție științifică recunoscută nu susține ideea că copiii autiști non-verbali au puteri telepatice. Mai mulți experți au dezmințit ceea ce este prezentat în serial, subliniind că experimentele nu îndeplinesc criteriile minime de rigoare științifică. Pentru zece dolari, oricine poate accesa pe site-ul oficial videoclipurile testelor, unde în aproape toate cazurile copiii mențin contact vizual, auditiv sau fizic cu părinții lor (care cunosc răspunsurile). Acest lucru împiedică excluderea oricărui tip de comunicare, fie ea voluntară sau involuntară, astfel încât rezultatele nu pot fi considerate dovezi fiabile ale telepatiei.

Dickens este indignată de faptul că «știința tradițională» respinge concluziile sale. Ea atribuie acest lucru unei viziuni părtinitoare și rigidității mentale, dar realitatea este că telepatia a fost investigată în mod riguros de mediul academic. De fapt, lipsa de rigoare a lui Dickens îi prejudiciază pe cei care au încercat să studieze serios acest fenomen, care a avut susținători iluștri în ultimul secol. Unul dintre ei a fost matematicianul Alan Turing, care, în celebrul său articol Computing Machinery and Intelligence (1950) – unde propune Testul Turing – a afirmat că dovezile statistice ale telepatiei erau «copleșitoare» și a sugerat realizarea experimentului într-o sală «rezistentă la telepatie».

«Statistica copleșitoare» citată de Turing se referă la testele lui J. B. Rhine la Universitatea Duke în anii treizeci. Rhine a folosit cărți Zener cu cinci simboluri diferite (stea, cerc, cruce, linii ondulate și pătrat). Emisătorul a observat o carte și a încercat să o transmită mental, iar receptorul trebuia să ghicească simbolul. Hazardul indica un procent de 20% de reușite, dar Rhine a afirmat că unii participanți, în special anumiți indivizi, au reușit să depășească cu mult acest procent. Cu toate acestea, alți cercetători nu au putut reproduce rezultatele sale, iar psihologul Joseph Jastrow a indicat deficiențe metodologice importante.

Rigoarea științifică a echipei lui Dickens este similară (poate puțin mai scăzută) cu cea aplicată în 1930. De atunci, știința a dezvoltat metode mai fiabile. Între 1974 și 1982, parapsihologul Charles Honorton a condus 42 de studii Ganzfeld, în care emițătorul a observat o imagine sau un videoclip selectat aleatoriu dintr-o altă cameră. Între timp, receptorul se afla într-un mediu cu lumină slabă, ochii acoperiți de jumătăți de mingi de ping-pong și zgomot alb de fundal, reducând stimulii senzoriali și facilitând o stare de relaxare profundă. La final, i se arătau patru imagini (una reală și trei distractori) și trebuia să o aleagă pe cea care fusese «trimisă». Dacă reușitele depășeau nivelul prevăzut de hazard, era considerată o posibilă dovadă a telepatiei.

Honorton a asigurat că rata de reușite a ajuns la 33%, peste 25% așteptat de pur hazard. Cu toate acestea, psihologul sceptic Ray Hyman a oferit o altă interpretare. După reexaminarea celor 42 de studii originale, a concluzionat că toate au prezentat deficiențe metodologice importante. Una dintre cele mai frecvente a fost că, în mai mult de jumătate dintre experimente, același cercetător care a gestionat imaginea «obiectiv» a interacționat și cu receptorul, lăsând deschisă posibilitatea ca semnale olfactive, vizuale sau chiar de atitudine să fie transmise. S-a căutat evitarea oricărei transmiteri inconștiente de informații, lucru care contrastează cu experimentele lui Dickens, unde există adesea contact fizic direct între părinți și copii.

Honorton a asumat criticile și, în anii nouăzeci, a conceput autoganzfeldul, un protocol îmbunătățit care a redus contactul uman în părțile cheie, în special între cercetător și receptor, pentru a elimina indiciile non-verbale. În 1994, împreună cu psihologul Daryl Bem, a publicat în revista Psychological Bulletin o meta-analiză a 11 studii (240 de sesiuni). Au raportat un procent de 32% de reușite, din nou peste 25% preconizat de hazard, și au identificat factori care păreau să îmbunătățească rezultatele, cum ar fi creativitatea, experiențele «psihice» anterioare sau practicarea meditației. Articolul a avut relevanță nu numai pentru concluziile sale, ci și pentru că a apărut într-o revistă academică de psihologie.

Chiar și așa, niciuna dintre aceste teste și nici cele ulterioare nu a fost reprodusă în mod constant, ceea ce întărește poziția sceptică. Dezbaterea rămâne deschisă. În 2018, psihologul Etzel Cardeña a revizuit dovezile experimentale privind fenomenele psi – facultăți parapsihologice, inclusiv telepatia – și a concluzionat că, deși nu există o explicație teoretică consensuală, «dovezile sprijină cumulativ realitatea psi» și sunt «comparabile cu cele ale fenomenelor stabilite în psihologie». Studiul a fost publicat în revista American Psychologist și a provocat un răspuns imediat din partea grupurilor sceptice.

Argumentul lui Cardeña capătă relevanță dacă este observat în contextul așa-numitei «crize de reproductibilitate» în știință. Cardeña subliniază că lipsa de replicare a constatărilor despre telepatie și alte fenomene psi nu le situează neapărat în afara unei bune părți a cercetării științifice actuale. Un sondaj publicat în Nature în 2016 a dezvăluit că mai mult de 70% dintre cercetători nu au putut reproduce studiile terților și mai mult de 50% au avut dificultăți în a-și replica propriile rezultate. Acest lucru nu dovedește telepatia ca fenomen științific, dar sugerează că imposibilitatea replicării nu constituie, în sine, o demonstrație a inexistenței sale.

Această trecere în revistă istorică arată că «Telepathy Tapes» nu aduce claritate dezbaterii științifice. În cel mai bun caz, dacă merită să fie celebrat pentru ceva, este pentru că evidențiază extraordinarul minții umane, fie prin capacitatea sa de a transmite o cantitate mare de informații prin semnale subtile și inconștiente, fie pentru că există efectiv un canal telepatic. Este aceeași concluzie la care a ajuns Albert Einstein în prologul cărții «Mental Radio», de Upton Sinclair (un autor foarte recunoscut în epoca sa). Einstein a depus mărturie despre veridicitatea relatării și s-a întrebat dacă este mai uimitoare telepatia sau posibilitatea ca aceste fenomene să se datoreze «unei influențe hipnotice inconștiente între persoane». Misterul este departe de a fi rezolvat, dar milioane de ascultători din întreaga lume doresc să creadă.