În câteva cuvinte
Articolul detaliază principalele schimbări din preadolescența (9-12 ani), incluzând aspecte psihologice, emoționale și fizice. Oferă sfaturi practice pentru părinți despre cum să comunice, să stabilească limite și să sprijine copilul în această etapă de tranziție.
Perioada cuprinsă între 9 și 12 ani este o etapă de tranziție crucială în viața unui copil, denumită de psihologi preadolescență. Acesta este momentul când copiii de ieri încep să se schimbe semnificativ, iar pentru întreaga familie poate deveni o provocare.
Părinților le este adesea greu să accepte că fiul sau fiica lor nu mai sunt atât de mici și că încep să aibă propriile idei și gusturi, sau că nu mai doresc să petreacă la fel de mult timp în familie, preferând compania celor de vârsta lor. Această fază, care precede adolescența propriu-zisă, debutează, în general, în jurul vârstei de 9 ani și durează până la 12, deși vârsta poate varia. Psihologii observă o tendință generală ca preadolescența să înceapă tot mai devreme, iar unii copii pot trece prin această perioadă aproape neobservați.
Preadolescența se caracterizează printr-o multitudine de schimbări: psihologice, emoționale, comportamentale și fizice. Copilul începe să-și caute activ identitatea, acordă mai multă importanță relațiilor cu grupul de egali decât cu familia. Crește nevoia de autonomie și apare adesea o atitudine rebelă față de reguli, în special acasă.
În această perioadă sunt frecvente schimbările de dispoziție – de la euforie la tristețe. Preadolescentul manifestă un interes crescut față de propria imagine și modul în care este perceput de ceilalți. Începe să prefere să petreacă mai mult timp singur în camera sa și pune sub semnul întrebării autoritatea și normele stabilite.
Schimbările fizice joacă, de asemenea, un rol major. La fete, acestea apar de obicei mai devreme: dezvoltarea sânilor, lărgirea șoldurilor și posibila începere a menstruației. La băieți crește masa musculară. La ambele sexe, se trezește interesul față de sexualitate. Activarea hormonilor – estrogenului și progesteronului la fete (influentează intensitatea schimbărilor emoționale) și testosteronului la băieți (crește gradul de impulsivitate) – afectează semnificativ comportamentul.
Această perioadă este critică pentru întreaga dezvoltare ulterioară a copilului, deoarece pune bazele pentru adolescență și vârsta adultă. Prin urmare, acasă este esențial să se creeze un mediu care să încurajeze o comunicare deschisă, fără judecăți, pentru ca tânărul să se poată exprima liber. Este important să se recunoască și să se valideze emoțiile sale, ajutându-l să le înțeleagă. Chiar dacă își caută independența față de părinți, limitele și regulile clare creează un sentiment de siguranță.
Părinții ar trebui să arate interes față de pasiunile și prietenii copilului, chiar dacă nu le împărtășesc sau nu sunt de acord cu ele. Pentru a întări legătura și a evita o distanțare prea mare față de familie, se poate căuta o activitate comună, cum ar fi un sport.
Psihologii recomandă, de asemenea, să se discute teme incomode, precum sexualitatea, și să se ajute copilul să-și dezvolte un simț critic și de responsabilitate față de ce este bine sau rău. Este important să se evite impunerea unor modele rigide și stricte de comportament. Dacă preadolescentul simte că nu se ridică la așteptările părinților, ar putea evita comunicarea de teama judecății. De aceea, este de preferat să se focuseze pe o atmosferă flexibilă de negociere, unde se învață din greșeli.
Este necesar să se evite critica aspectului fizic, comparațiile cu alți copii sau fraze de genul „nu e mare lucru”, precum și supraprotecția, deoarece acestea pot afecta stima de sine. Este crucial să se respecte spațiul personal și dreptul la intimitate, chiar dacă copilul nu dorește să discute anumite aspecte. Astfel se construiește încrederea, iar la nevoie, nu se va teme să ceară ajutor.
Dificultatea părinților de a accepta aceste schimbări este adesea legată de faptul că comportamentul copilului poate fi perceput ca un fel de pierdere sau distanțare. Totuși, este important să se înțeleagă că este o etapă normală, naturală și necesară pentru o dezvoltare emoțională și psihologică sănătoasă.
