„Nu-mi ajunge viața!” Această exclamație a devenit o expresie definitorie a epocii moderne. Agitația vieții, deși adesea percepută ca o povară, este văzută în mod paradoxal și ca un semn de distincție: cel al unei persoane al cărei succes o menține permanent ocupată.

O explicație majoră pentru această accelerare este tehnologia, concepută să ne captiveze și care ne solicită constant atenția. Însă nu este singura cauză. Alți factori socio-economici și culturali contribuie la această viteză, cum ar fi cerințele crescute ale muncii (atât remunerate, cât și domestice) și așteptările de viață impuse de societate.

Percepția accelerării nu este un fenomen nou; a fost semnalată încă de la Revoluția Industrială, când capitalismul incipient a forțat muncitorii să producă mai mult în mai puțin timp. Cu toate acestea, mulți sociologi susțin că ritmul s-a accelerat în ultimii ani, generând o neliniște și o anxietate tot mai mari din cauza senzației că timpul ne scapă.

Această viteză omniprezentă nu se limitează la economie, care se bazează pe creștere continuă. Ea pătrunde și în:

• Modă: Industria textilă oferă „moda ultra-rapidă” (ultra-fast fashion), cu colecții noi lansate în câteva săptămâni.
• Servicii: Supermarketurile deschise 24 de ore din 24 satisfac cererea celor cărora nu le ajunge ziua.
• Relații: Speed dating-ul este modalitatea la modă de a găsi dragostea în câteva minute.

Lipsa de timp a devenit un simbol de statut. Un fizician și filozof german subliniază că a fi ocupat înseamnă putere și relevanță: «Dacă nu ai timp, demonstrezi că ești solicitat». Timpul este astăzi cea mai valoroasă marfă, iar lipsa lui este cea mai mare limitare. Suntem constant obligați să sărim de la o activitate la alta, confruntându-ne cu dilema alegerii și a renunțării.

Profesoara Judy Wajcman de la London School of Economics arată că presiunea temporală este puternic structurată de gen. Femeile se simt mai stresate și mai grăbite, deoarece timpul lor este mai fragmentat și efectuează o cantitate disproporționată de muncă domestică neplătită. Mamele care lucrează se confruntă cu un conflict muncă-familie mult mai mare decât partenerii lor bărbați, chiar și în cuplurile care cred că împart sarcinile în mod echitabil.

De asemenea, senzația de accelerare este legată de precaritatea muncii, în special în «economia gig» (gig economy), unde lucrătorii nu au control asupra propriului timp și trebuie să fie disponibili non-stop, fiind guvernați de algoritmi. Această lipsă de control pe termen scurt și lung complică planificarea vieții viitoare.

În fața acestei viteze alienante, unii gânditori propun conceptul de «rezonanță» — o conexiune cu lumea, un sentiment de prezență care provoacă emoții și transformare. Rezistența la viteză a existat dintotdeauna, de la luddiți, la grevele muncitorești, până la figura modestului scrib Bartleby, care spunea: «Aș prefera să nu o fac».